Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Programe de studii britanice în România
Universităţile din Marea Britanie inițiază parteneriate cu instituţiile educaţionale din România pentru deschiderea unor facultăţi noi în ţară. Una dintre acestea, Abertay University, în colaborare cu Bucharest International School of Management (BISM), fostul MSM - Maastricht School of Management, va lansa în România, începând cu luna septembrie, trei programe de licenţă cu model şi acreditare britanică, conform Agerpres. Programa de studii va fi similară cu cea oferită de Abertay University, ceea ce înseamnă că studenţii din România vor studia ca în UK, având însă costuri de trai şi şcolarizare mai mici cu peste 50%. După trei ani de studiu, studenţii BISM obţin o diplomă acreditată internaţional, emisă de universitatea britanică. Anul trecut, Abertay University a fost în top 10 universităţi din Marea Britanie privind satisfacţia studenţilor (studiu realizat de UK National Student Survey şi Guardian University Guide), iar Sunday Times a numit-o „universitatea anului 2020” pentru calitatea învăţământului, precizează sursa citată. (C. Z.)