Rolul orei de religie în păstrarea identității

Identitatea este un concept cu multiple valențe, fiind de obicei înțeleasă ca un ansamblu de însușiri prin care se identifică o persoană. În acest sens, putem, de exemplu, să ne identificăm drept oameni, bărbați, femei, creștini, români etc. Însă cel mai important element identitar al nostru este acela de fii ai lui Dumnezeu. Fără această identitate de copil al lui Dumnezeu, de persoană în relație de iubire eternă cu Părintele ceresc, omul rămâne doar un individ, o specie printre alte specii, fără sens transcendent, limitat la o existență efemeră, materială.

Mircea Eliade spunea că „a fi sau, mai degrabă, a deveni om înseamnă a deveni religios”, iar filosoful creș­tin Petre Țuțea afirma că „fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”. Din această perspectivă, edu­cația religioasă, așa cum se desfă­șoară la ora de religie, are rolul fundamental de a clarifica și de a răspunde, în lu­mina reve­lației, la întrebările exis­tențiale esențiale ale omului: Cine sunt? Care este identitatea mea? De unde vin? Încotro mă îndrept?

Ora de religie răspunde acestor întrebări, acestor frământări identitare ale omului contemporan, nu prin alte întrebări, ci prin adevăruri revelate și verificate de-a lungul secolelor de experiență eclesială. Astfel, Sfinții Părinți ai Bisericii, în lucrarea lor de paternitate duhovnicească, au răspuns la toate problemele și tulburările omului, au contribuit fundamental la înțelegerea cauzelor acestora și au oferit soluții pentru rezolvarea și vindecarea lor.

Procesul accelerat al globalizării, însoțit de cel al secularizării, aduce cu sine o tendință spre diluarea, uneori până la anulare (așa cum se promovează prin curentul denumit „cultura anulării” sau „cancel culture”) a identității religioase, naționale și culturale, într-o lume din ce în ce mai mobilă și mai conectată, în care fenomenul migrației ia amploare. Observăm că în zilele noastre identitatea persoanei este atacată sistematic, pe planuri multiple.

Pe de o parte, decadența religios- morală i-a făcut pe unii să ajungă la o stare de degradare, de dezuma­nizare, încât să se identifice drept animale și să se comporte în con­se­cință. Fenomenul therienilor este în creștere în unele țări, unde sunt deja mulți tineri care se cred pisici, câini sau alte animale, iar politica este de a-i încuraja să se manifeste cum doresc.

Pe de altă parte, discutăm despre parodierea și distorsionarea legăturii binecuvântate dintre bărbat și femeie, precum și despre confuzia de gen, în care s-a ajuns la negarea anatomiei umane și a firescului creației lui Dumnezeu, Care l-a făcut pe om, bărbat și femeie (Facerea 1, 27). Așa se face că au fost inventate zeci de așa-zise genuri pentru ca aceia care doresc să își poată lua ce identitate doresc, atunci când doresc. S-a ajuns la si­tuații absurde, în care unii bărbații se identifică drept femei pentru a putea concura la categoriile feminine, la diferite concursuri sportive.

Amintim și noile tendințe ale transumanismului care dorește îmbunătățirea omului, dar nu prin efort și concentrare personală, ci cu ajutorul tehnologiei, transformându-l pe om în cyborg, prin implantarea de cipuri și conectarea creierului uman la internet și la inteligența artificială.

Omul este chip al lui Dumnezeu

În contextul acestor atacuri asupra identității persoanei, educația religioasă afirmă că omul este chip al lui Dumnezeu ce are menirea să ajungă la desăvârșire. Prin strădanie personală, conștientă și liberă, având ajutorul harului divin, omul poate să devină dumnezeu prin asemănare, pentru că „Dumnezeu S-a făcut om ca omul să se îndumnezeiască”, după cum ne spune Sfântul Atanasie cel Mare.

Înțelegem astfel că rolul orei de re­ligie, prin conținuturile pe care le abordează, este unul foarte impor­tant, chiar recuperator al adevăratei identități a persoanei, precum și al istoriei și culturii creștine a neamului românesc. Este important să ne uităm cu atenție la istoria poporului nostru, la toate jertfele înaintașilor pentru păstrarea identității și uni­tă­ții neamului, pentru păstrarea cre­dinței ortodoxe, apoi să privim cu interes la ceea ce se întâmplă în zilele noastre cu alte popoare care, sub asaltul globalizării și secularizării, ajung să își pună sub semnul întrebării identitatea creștină și chiar pe cea națională. Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, un mare susținător al naționalismului, spunea că a fi naționalist nu înseamnă să dispre­țuiești sau să urăști celelalte popoare, pentru că „națiunile sunt, după cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu pe toate le vrea. În fiecare arată o nuanță din spiritualitatea Sa nesfârșită”.

Evidențiem astfel rolul strategic al orei de religie în păstrarea iden­ti­tății religioase, culturale și națio­nale. Educația religioasă este definitorie în devenirea spirituală a omului, în lucrarea mântuirii personale și a mântuirii neamului, întrucât mântuirea este scopul suprem, iar în lipsa strădaniei de a atinge acest scop, omul se îndreaptă spre eșec existențial.

Educația religioasă, așa cum se desfășoară la ora de religie, îi oferă omului demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, îi dă speranță, entuziasm, cunoaștere de sine, vindecare, îl așază în comunitate și în comuniune cu semenii și îi oferă cel mai profund sens al vieții care se împlinește în iubirea față de Dumnezeu, față de semeni și față de întreaga creație. Virtutea centrală care străbate toate temele studiate la ora de religie este iubirea, pentru că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8) și pentru că fără iubire omul nu are identitate și nici sens. Fără iubire „nimic nu sunt”, spune Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 2), iubirea fiind „unica posibilitate existențială”, după cum afirmă renumitul teolog și filosof Christos Yannaras. Părintele Ioan Zizioulas, Mitropolitul Pergamului, spune că „în afara comuniunii iu­birii, persoana își pierde unicitatea, devine o ființă oarecare, un lucru fără identitate abso­lută, fără nume, fără chip”.

Astfel, reiese importanța misiunii profesorului de religie, în contextul actual, mai ales că lucrarea sa nu se rezumă doar la ceea ce se întâmplă în sala de clasă, ci poate merge chiar până în veșnicie.

(Cristian Alexa este profesor la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București)