Scrisoare către Tatăl meu Cel din ceruri

„Doamne al meu, Dumnezeul părinților mei, să mă ierți că nu pot să-ți spun direct, prin rugăciune, ci îți scriu aceste cuvinte pe hârtie; îmi este mai la îndemână și sper ca, printr-o minune, să ajungă la Tine și din noianul de scrisori ce cred că le primești mereu, să poți s-o citești și pe a mea.

Nu-ți voi scrie despre greșelile mele, Tu le știi pe toate, ți le voi spune la scaunul spovedaniei, căci taină fiind, știu că nici îngerii și nici diavolii nu aud nimic, ci îți voi spune despre viața ce o trăim acum și pe care o trăiesc și eu, dar mai mult, pentru că mă doare pentru alții din jurul meu…

Eu de mic copil am mers împreună cu părinții mei la biserică și acolo m-am împărtăşit cu Trupul și Sângele Tău și am simțit prezența Ta…, ai intrat în sufletul meu de unde nu ai mai ieșit, deși eu Te supăr mereu prin uitarea și purtarea mea.

Cel mai mult mi-aș dori să-i ajut pe ceilalți în problemele lor, pe cei din biserică, din afara ei sau de la școala unde învăț, dar tare greu îmi este, Doamne, neavând mijloacele necesare și mai ales în această lume care parcă se depărtează tot mai mult de Tine…

Bunicul meu îmi spunea că nu era așa pe vremea lui, nu era atâta tehnică și atâta viteză. Uneori și eu sunt luat de acest val și nu știu ce să fac, unii spun că lumea s-a modernizat, că nu mai suntem țărani, ne-am mutat la oraș și am devenit moderni…, dar eu văd și mai multă suferință în jur și mai multă indiferență.

Dacă am fost crescut, și încă cresc în biserică, aflând atâtea despre jertfa Ta pentru ceilalți, îmi este foarte greu când ies din ea, dar caut măcar să Te imit și eu față de frații mei. De aceea, Te rog din tot adâncul sufletului meu, pe care numai Tu îl știi, dă-mi puterea, dă-mi mijloacele să pot face mai mult bine!

Știu că poate îmi vei spune că rugăciunea și postul îmi vor aduce multă putere și înțelegere, dar și eu trebuie să fac ceva, altfel, viața mea se va limita numai la interesul meu - duhovnicesc -, dar nu și la cel comun.

Dacă în Biserică sunt oameni cu care mă înțeleg mai bine, la școală este și mai greu să mă înțeleg cu colegii mei, pentru că școala nu mai are ca fundament educația creștină… și aici intrând «modernismul» înțelepciunii venite de la lume și nu de la Tine. Îți mulțumim că încă mai avem ora de religie, care ne hrănește sufletele și ne adâncește în cunoașterea tainelor Tale.

Iartă-mă, Doamne, ai atâta treabă și eu Te rețin și, deși știu că Tu le cunoști pe toate, eu tot am vrut să-Ți scriu durerea mea, deci lasă mila Ta Doamne să privească și spre mine și Te rog nespus, ajută-mă să pun și eu o cărămidă la zidirea acestei lumi, în care și eu trăiesc...”

Ștefan Neguș (clasa a XII-a, jud. Dâmbovița)