Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Elevii cer revenirea la vechea structură a subiectelor de bacalaureat

Elevii cer revenirea la vechea structură a subiectelor de bacalaureat

Data: 20 Martie 2008

Agenţia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii Educaţiei (AEACE) solicită revenirea la structura de până acum a subiectelor de la bacalureat, considerând că lista subiectelor de la matematică propuse de Ministerul Educaţiei ar fi trebuit cunoscută de elevi încă de la începutul clasei a IX-a. Preşedintele AEACE, Gheorghe Rădulescu, a anunţat că peste 8.000 de elevi şi profesori au semnat până acum o petiţie online iniţiată de către elevi pentru revenirea la vechea structură a subiectelor de la matematică, reclamând totodată gradul ridicat de dificultate al subiectelor propuse de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT).

Gradul de dificultate prea mare a fost reclamat şi de lectorul universitar Janina Mihăilă. Ea a spus că multe dintre exerciţii sunt de aşa natură încât acceptă mai multe soluţii, lucru greu de observat de către elevi. Mihăilă a susţinut şi ea revenirea la vechea structură, explicând că în timpul rămas până la susţinerea examenului este aproape imposibilă rezolvarea tuturor subiectelor.

Consilierul ministerial Mihaela Suciu a declarat, săptămâna trecută, că subiectele pentru examenul de bacalaureat din sesiunea 2008 sunt supuse dezbaterii publice până la sfârşitul lui martie, în acest interval fiind aşteptate propuneri sau observaţii cu privire la respectivele formulări. Ca urmare a unor observaţii primite din partea celor interesaţi (elevi, profesori, părinţi) la adresa de e-mail bacalaureat@cnceip.ro, cu privire la gradul de dificultate al unora dintre subiectele pentru examenul de bacalaureat din 2008, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP) a făcut deja mai multe precizări, a mai spus Suciu.

Actuala generaţie de elevi care susţine examenul de bacalaureat, exceptând elevii claselor a XIII-a seral şi ruta progresivă, studiază după programe şcolare modificate începând cu anul şcolar 2004-2005. Ca atare, comparaţia cu subiectele din anul precedent este irelevantă, întrucât pentru sesiunile bacalaureatului din 2007 au fost în vigoare alte programe şcolare, bazate pe competenţe şi pe conţinuturi asociate, diferite faţă de programele şcolare în vigoare pentru examenul din acest an, preciza MECT într-un comunicat de presă.

„Înţelegem dorinţa unora dintre elevii care vor susţine proba de matematică din cadrul examenului de bacalaureat 2008 de a fi redus gradul de dificultate al unora dintre itemii din subiectele postate pe site. În acest sens, se vor opera modificări, în cel mai scurt timp, în baza observaţiilor punctuale primite, respectându-se cadrul legal de proiectare a subiectelor, conform programelor şcolare în vigoare şi metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat 2008“, se arăta în comunicatul citat.

Totodată, MECT precizează că Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar „va analiza atent şi profesionist doar acele semnale care se referă la programele de examen în vigoare, la concordanţa variantelor de subiecte cu aceste programe şi la eventualele erori din formularea unor itemi din cuprinsul subiectelor supuse dezbaterii publice“. Potrivit MECT, forma finală a grupurilor de itemi va fi publicată în 12 aprilie.