Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Elevii scutiţi de efort fizic, prezenţi la orele de sport
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) precizează că elevii scutiţi de efort fizic la orele de sport au obligaţia de a fi prezenţi la ore, nu neapărat îmbrăcaţi în echipament sportiv, dar cu încălţăminte adecvată pentru sălile de sport.
`Absenţele la aceste ore se trec în catalog. Profesorul de educaţie fizică şi sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, «scutit medical în semestrul» sau «scutit medical în anul şcolar», specificând, totodată, documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia”, susţine MENCS. Elevilor scutiţi medical nu li se acordă calificative/note şi nu li se încheie media la această disciplină, în semestrul sau în anul în care sunt scutiţi medical. Însă, pentru integrarea acestora în colectiv, cadrul didactic le poate atribui diferite sarcini organizatorice precum arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinerea scorului.



.jpg)