Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
„Hänsel şi Gretel“ la Opera Naţională Bucureşti
Opera Naţională Bucureşti (ONB) prezintă, vineri şi sâmbătă, în premieră, spectacolul „Hänsel şi Gretel“, de Engelbert Humperdinck, în regia Anei Tăbăcaru-Hogea, sub bagheta dirijorului Vlad Conta, cu două distribuţii diferite. Potrivit Anei Tăbăcaru-Hogea, spectacolul va avea două distribuţii. Din distribuţie fac parte soliştii Vasile Chişu, Ion Dimieru, Florin Simionica (Peter - tatăl), Madeleine Pascu, Ana Maria Comşa (Gertrud - mama), Mihaela Işpan, Maria Jinga (Hansel), Mihaela Stanciu, Ioana Mitu (Gretel), Adriana Alexandru, Valentin Racoveanu (vrăjitoarea), Simonida Luţescu, Valentina Tudose (Zâna nopţii), Cristina Eremia, Valentina Tudose (Zâna zorilor). Premierele spectacolelor vor avea loc pe 11 şi 12 decembrie, de la 18:30. „Este o operă specială. Copiii nu sunt numai tema mea preferată, ei sunt un public pe care noi, ONB, trebuie să îl creştem, să îl educăm să devină publicul nostru de mâine. (...) Copiii, tineretul, pentru ONB, înseamnă extrem de mult şi înseamnă viitorul“, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Cătălin Ionescu-Arbore, directorul ONB, conform Mediafax. Noua producţie a ONB este o invitaţie de a pătrunde într-un spaţiu feeric, adresată copiilor, părinţilor, bunicilor, dar şi celor care vor să se reîntoarcă la poveştile copilăriei.



.jpg)