Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
În 8 iulie încep înscrierile la Universitatea Bucureşti
Absolvenţii de liceu care vor să urmeze cursurile facultăţilor Universităţii din Bucureşti se pot înscrie pentru admitere începând din 8 iulie şi până pe 15 iulie, informează site-ul instituţiei de învăţământ superior. Dosarele se depun personal la secretariatele facultăţilor, care vor funcţiona în perioada menţionată, de luni până vineri între orele 9 şi 14, iar sâmbăta şi duminica între 9 şi 12. Candidaţii vor putea beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de licenţă. Universitatea din Bucureşti scoate la concurs, la cele 19 facultăţi, 4.500 de locuri la buget.



.jpg)