Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, l-a cunoscut îndeaproape pe Regele Mihai I al României în ultimii ani ai vieții sale. Prezent la hirotonia sa întru arhiereu în 15 martie 1998, în Catedrala „Sfântul Ștefan” din Paris, Regele Mihai a aflat în Mitropolitul Iosif un părinte duhovnicesc, primind cu smerenie asistență religioasă din partea ierarhilor și a preoților slujitori ai eparhiilor noastre din Occidentul Europei. Despre relația regelui cu diaspora ortodoxă românească ne vorbește în cele ce urmează.
Înaltpreasfinția Voastră, cum ați perceput prezența Regelui Mihai în diaspora românească?
În aceste zile a fost chemat la Domnul Regele Mihai I al României, care a trăit aproape 50 de ani în exil, începând cu 1948, primii ani în Danemarca și Anglia, apoi din 1956 în Elveţia, până la trecerea Majestății Sale la Domnul. Regele Mihai s-a identificat cu țara și cu poporul țării lui atât acasă, cât și în exil. S-a identificat cu credința creștină ortodoxă a poporului al cărui rege a fost, și în exil, și acasă. Prima mare reîntâlnire a regelui cu poporul român a fost la slujba Învierii în anul 1992, la Mănăstirea Putna. Foarte simbolic! Așa a fost și în exil, se întâlnea cu poporul mai ales în biserică. Devenind Arhiepiscop al Europei Occidentale, Casa Regală a României se găsea oarecum în eparhia în care am fost întronizat. L-am cunoscut pe Regele Mihai în preajma hirotoniei mele întru episcop, în 1998, acum aproape 20 de ani. Majestatea Sa a participat la Sfânta Liturghie în cadrul căreia am fost hirotonit Episcop al Arhiepiscopiei Europei Occidentale și Meridionale, la Paris. Ajuns în Franța în 1994, am slujit până la începutul anului 1998, când am fost hirotonit episcop, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe. La această mănăstire, Prințesa Ileana, mătușa Regelui Mihai, a devenit novice în 1961 și a fost călugărită în 1967, primind numele Alexandra. De la Bussy a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a înființat o mănăstire cu hramul „Schimbarea la Față”, în Elwood City, Pennsylvania, devenind prima stareță. A trecut la cele veșnice în 1991. Majestățile lor Regele Mihai și Regina Ana s-au bucurat atunci, în anul 1998, să viziteze pentru o zi mănăstirea de metanie a Prințesei Ileana - maica Alexandra.
Ce relație ați avut cu Regele Mihai după hirotonia întru arhiereu?
După hirotonia mea întru episcop, am avut o relaţie oarecum privilegiată și datorită faptului că Majestatea Sa vizita comunitățile noastre parohiale de la Geneva şi Lausanne, unde este paroh părintele Adrian Diaconu. Și eu, la rândul meu, i-am vizitat de multe ori pe Majestățile Lor. Însă participarea Majestății Sale la hirotonia mea întru arhiereu a fost foarte importantă pentru mesajul de unitate în jurul Bisericii pe care Majestatea Sa îl dădea comunității românești din Europa. De aceea spun că s-a identificat cu cei care trăiau în exil, însă dând un sens real unității, prin ceea ce alcătuiește identitatea unui popor - credința și Biserica, pe lângă care sunt cultura, limba, obiceiurile și altele. A fost foarte apropiat de români, un foarte bun cunoscător al stării de exilat cum erau majoritatea românilor din Elveţia, cel puţin, cu care era solidar şi despre care vorbea întotdeauna cu multă admiraţie și respect. Starea sa profundă de creștin ortodox îl făcea să trăiască la unison cu poporul român care suferea în străinătate exilul, și cu cei din țară, care sufereau din cauza lipsurilor. În așa fel se identifica și cu cei din țară, încât era în stare să se lase fără căldură în casă iarna, pentru a fi solidar cu cei din țară, care sufereau din cauza frigului în casele neîncălzite ale erei comuniste.
Ce ne puteți spune despre pregătirea Regelui Mihai pentru primirea sfârșitului creștinesc?
În ultimii ani ai vieţii, a primit foarte regulat Sfânta Împărtășanie. Așa cum a fost învățat de mic de către Regina Mamă Elena, Majestatea Sa era plin de respect pentru tradițiile Bisericii și viața în Biserică. Prin viața Regelui Mihai, vedem încă o dată rolul extraordinar al mamei în viața copilului pentru formarea omului de mai târziu. Nu lipsea rugăciunea din viața Majestății Sale. Pentru că iubeau rugăciunea și atmosfera de pace și rugăciune, ani la rând două dintre maicile de la Centrul Mitropolitan de la Paris - în ultimul an și câte două de la Mănăstirea Florești - au fost alături de Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana până în cel din urmă ceas. Blândeţea, înţelepciunea, dârzenia și credința pe care le arăta Majestatea Sa Regele Mihai l-au însoţit până la capătul vieţii.
Ce pierde poporul român prin mutarea la Domnul a ultimului rege al României?
A fost şi a rămas un om foarte înţelept, de o blândeţe ieşită din comun, un mare patriot şi apărător al valorilor neamului românesc, pe care el le-a respectat. Generațiile de după 1948 se întâlnesc abia în acești ultimi ani cu Majestatea Sa și cunosc realitatea și impactul prezenței Regelui Mihai în societatea românească, drept garant al identității și demnității. O spunea chiar regele: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după democrație și libertate, sunt identitatea și demnitatea”. Regele întruchipa identitatea si demnitatea națiunii noastre. În aceste ultime zile auzeam - un jurnalist parcă spunea - că acum, când vedem sicriul cu regele adormit, vedem cu tristețe deja ceea ce ne lipsește, ceea ce ne-am dori poate și nu avem și poate niciodată nu vom avea. A plecat dintre noi un rege și un slujitor al poporului român, cu o bunătate ieşită din comun, dublată de blândeţe şi dragoste multă pentru toţi cei pe care i-a cunoscut, şi mai ales pentru ţara al cărei rege a fost în două rânduri. A întruchipat în toata viața sa modestia și demnitatea poporului român.
