Cultura se regăsește în fiecare gest al nostru, în modul cum ne raportăm unii la ceilalți și cum gândim, e prezentă în viața de zi cu zi, arată scriitorul Dan Lungu. El este iniţiatorul unui proiect cultural intitulat „Adoptă o bibliotecă!” destinat satelor judeţului Iaşi. El face, astfel, un apel atât către persoane fizice, cât şi firme, să se implice în sprijinirea bibliotecilor din această zonă a Moldovei. Scriitorul spune că oricine poate adopta o bibliotecă rurală, făcând donaţii recurente de cărţi, calculatoare şi laptopuri, mobilier, jocuri educative, birotică şi papetărie. Și aceasta, întrucât cultura este o prioritate, este fundamentul care ne definește ca ființe umane și ne diferențiază de animale.
Ce presupune programul „Adoptă o bibliotecă!”?
De mai bine de doi ani, merg cu donații de carte, în special școlară, la bibliotecile sătești din județul Iași. M-am întâlnit și am vorbit cu sute de persoane, de la copii și bibliotecari la profesori, directori de cămine culturale, primari și oameni simpli. Am observat că bibliotecile nu au nevoie doar de cărți, ci și de rafturi pe care să stea calculatoare noi, jocuri și jucării, obiecte de papetărie, birotică sau mobilier. E drept, unele au nevoie și de sedii fără igrasie sau de lemne pentru foc, adică lucruri de bază. Pornind de la această experiență, am lansat un program nou destinat, în primul rând, firmelor, pe care l-am numit „Adoptă o bibliotecă!” prin care să fie făcute donații recurente, în funcție de necesități. Noi centralizăm nevoile de la bibliotecile rurale din Iași și invităm diverse persoane juridice să le vină în ajutor. Cabinetul parlamentar joacă rolul de semnalizare a problemelor și de punere în contact, de facilitator. În fine, eu de asta am intrat în politică, să sprijin cultura, am spus-o de la început. E o parte de muncă în Comisia de Cultură a Senatului, la discuțiile pe legi și amendamente, dar eu cred că trebuie să fii prezent și la firul ierbii. Cultura nu e doar ceva abstract, ci se regăsește în fiecare gest al nostru, în modul cum ne raportăm unii la ceilalți și cum gândim, e prezentă în viața de zi cu zi. Nu e puțin lucru să te ocupi de cultură. Pentru mine, cultura e la fel de importantă ca asfaltul, ca apa curentă, gazul sau PIB-ul. Este o prioritate, este fundamentul care ne definește ca ființe umane și ne diferențiază de animale.
În urmă cu doi ani, începeați alt program, intitulat „Până hăt de carte!” Cum a decurs acel proiect?
Am început cu donarea de cărți în martie 2017. Am constatat că fondul de carte al bibliotecilor din rural nu fusese înnoit de ani buni, uneori chiar de dinainte de revoluție, și m-am întrebat ce pot face. Am făcut, atunci, un apel public pentru strângere de carte, pentru a le duce „Până hăt de carte!”, iar rezultatele au fost spectaculoase. Am adunat peste 10.000 de volume, din care peste jumătate au ajuns în peste douăzeci de comune din Iași. S-au oferit oameni din toată țara să doneze, dar ne-am limitat la Iași și București. În municipiul Iași avem o serie de cafenele partenere, unde poți trece să lași cărți oricând ai vreme. Dacă e vorba de o cantitate mai mare, mergem noi și le luăm de acasă. Toate informațiile, inclusiv partenerii, se găsesc pe pagina mea senatordanlungu.ro sau pe pagina de facebook a proiectului.
Programul „Adoptă o bibliotecă” este complementar primului proiect, cu care mergem mai departe în paralel. „Până hăt de carte!” a mers incredibil de bine, asta mi-a dat curaj să încerc și altceva. În plus, m-am împrietenit cu bibliotecari și cu o parte dintre cititori, așa că nu-i pot lăsa de izbeliște.
Satele româneşti se află într-o situaţie destul de precară în privinţa activităţilor culturale. Ce credeţi că ar trebui făcut în această privinţă?
Cultural vorbind, în acest moment, satul românesc este pur și simplu abandonat. Și nu mă refer numai la conectarea sistematică și reflexivă la cultura contemporană, ci și la păstrarea tradițiilor sau recuperarea memoriei culturale locale. Bibliotecile sătești sunt subfinanțate, iar prin căminele culturale bate vântul. În primul rând, ar trebui reabilitate și reinventate aceste două instituții fundamentale. Pentru o reformă în domeniu, aș începe cu obligativitatea de a avea o strategie culturală județeană, votată și bugetată, întocmită cu ajutorul unor specialiști. Pe lângă bibliotecă, școală și cămin cultural, aș încuraja dezvoltarea asociațiilor culturale în mediul rural, care, asistate, ar putea aduce finanțări și de dincolo de primărie sau consiliu județean pentru proiecte, de la descoperirea de talente în rândul copiilor la înființarea de mici muzee locale, inspirate din particularitățile locului sau memoria comunității. Aș înființa o linie de finanțare la nivel de consiliu județean pentru încurajarea turneelor cultural-artistice și rulării filmelor în mediul rural. Tot ca o soluție, cred că toate instituțiile de cultură din municipiul reședință de județ ar trebui să aibă, programatic, ieșiri în județ, fie că vorbim de teatru pentru copii, de cinematograful local sau filarmonică. De asemenea, ar putea fi gândit un sistem de reducere sau de scutire de taxe și impozite pentru inițiative antreprenoriale culturale în mediul rural. În fine, gama de soluții e variată. Inegalitățile de acces la cultură între rural și urban sunt evidente, iar de aici se naște o inegalitate de șanse în dezvoltare, din care pierdem cu toții. Talentele artistice sau tehnice din rural au șanse mult mai mici să fie descoperite la timp și cultivate. Vorbim de exodul talentelor și creierelor, ceea ce e corect, dar nu vorbim de ignorarea lor în fașă.
Sunt românii dispuşi să investească în cultură?
Lumea este sensibilă atunci când vine vorba de cultură. Cum spuneam, am primit multe cărți, iar bibliotecarii au fost bucuroși să primească aceste donații. Aștept să văd dacă vine și ceva mobilier, poate calculatoare și jucării pentru micii ludoteci. Au răspuns pozitiv și directorii de școli sau de cămine culturale în a găsi soluții pentru revitalizarea culturii la sate. În fine, nu sunt obișnuiți să vină un senator să se intereseze de cultură la ei în sat. Uneori la discuții au venit și primarii.
Cultura este o cenușăreasă. Chiar dacă ne putem dispensa de cultură pe moment, lipsa ei ar avea efecte grave. Asta trebuie să înțelegem cu toții. Lipsa educaţiei culturale nu e ca o durere de măsea, ci ca o intoxicare cu plumb.
Sunteţi scriitor, senator, dar şi sociolog; cum vedeţi starea satului românesc actual, mai ales că aţi scris pe această temă?
Am scris un roman despre satul românesc contemporan, Pâlpâiri… Satul românesc trece printr-o serie de schimbări radicale. A început să îmbătrânească odată cu industrializarea forțată, iar după revoluție, fenomenul se tot accentuează din pricina emigrației. Două generații succesive doresc să se afirme sau să muncească departe de casă, cu bune și cu rele, ceea ce pune în dificultate transmiterea modelului cultural tradițional. Sub influența celor plecați de acasă, dar care țin legătura cu cei rămași, are loc o transformare de mentalitate pe orizontală, și nu de sus în jos. Aceasta este o mare noutate. E pe cale de a se produce o dezvoltare a spiritului civic și o occidentalizare a gândirii. Intrarea în Uniunea Europeană și libera circulație sunt esențiale. Odată cu banii celor plecați la muncă în străinătate sau cu subvențiile europene, care îmbunătățesc net calitatea vieții în rural, cei din sate își transformă în varii proporții și modul de a gândi. Nu-i înțeleg deloc pe cei care tună și fulgeră împotriva UE. O eventuală ieșire din Uniune ar avea efecte catastrofale asupra satului: nu s-ar mai putea pleca la muncă în străinătate, iar cei stabiliți acolo și-ar putea vizita cu greu rudele rămase acasă, proiectele europene de modernizarea infrastructurii sau agriculturii s-ar sista, calitatea vieții în scurt timp s-ar prăbuși. Nu ar echivala cu o întoarcere în comunism, ci în Evul Mediu.
