Pentru Andreea Elena Olaru, 24 de ani, lipsa vederii nu reprezintă o tragedie și nici o neputință, ci realitatea în care s-a născut, trăit şi format. Cu ajutorul tehnologiei citește sute de pagini pentru examene şi îşi cultivă cea mai mare pasiune - lectura. A absolvit anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași ca şefă de promoţie la specializarea Asistență Socială și vorbește despre credință, educație și viitor cu o siguranţă care te liniștește, în ciuda zgomotului asurzitor în care se pierd vieţile noastre zilnice. Aminteşte cu un deosebit respect despre profesorii care i-au influenţat parcursul academic, atinge, tangenţial, şi prejudecățile de care s-a lovit în viaţă, dar mai ales pune accentul pe lecţiile pe care le-a învăţat de la viaţă și i-au dat puterea de a merge mai departe.
Pentru început, aş vrea să ne spui câteva lucruri despre tine.
Am 24 de ani și sunt originară din județul Brașov. Până în urmă cu patru ani am locuit la Zărnești (judeţul Braşov), unde am absolvit şi liceul, după care m-am mutat împreună cu familia la Iași ca să urmez Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Asistență Socială. Deşi m-a atras dintotdeauna viața monahală, și nu exclud această posibilitate în viitor, am simţit că Dumnezeu m-a așezat, cel puțin pentru această etapă a vieții, pe drumul asistenței sociale. Îmi place să ajut oamenii, iar anii de facultate m-au ajutat să-l cunosc mai bine pe Dumnezeu. Nu au fost doar ani de studiu, ci și ani în care am învățat să mă cunosc mai bine pe mine însămi.
Cum ţi-ai pierdut vederea şi ce înseamnă lipsa ei?
Am fost născută prematur, iar din pricina incubatoarelor am făcut retinopatia prematurului (dezlipire a retinei) şi astfel mi-am pierdut vederea. Părinții mi-au spus că până în jurul vârstei de cinci ani am avut un rest de vedere, însă eu nu îmi amintesc acea perioadă și nu știu ce înseamnă, de fapt, să vezi. De aceea, când oamenii spun că lipsa vederii este o neputință, simt nevoia să îi corectez, deoarece ei vorbesc din perspectiva lor, a unor oameni care au cunoscut vederea și îşi imaginează cum ar fi să o piardă. Eu însă nu am cunoscut niciodată o altă realitate decât aceea în care mă aflu. Nu pot spune că am pierdut ceva ce nu am trăit cu adevărat. Dacă mâine aș avea un accident şi mi s-ar amputa un picior sau un braţ, atunci da, aș putea vorbi despre o pierdere, pentru că am cunoscut cum este realitatea aceea cu ambele mâini, ambele picioare. În cazul vederii, însă, aceasta este lumea în care am crescut și în care am învățat să trăiesc. Nu înseamnă că este ușor, ci înseamnă doar că aceasta este normalitatea mea.
Cum a influențat această perspectivă alegerile pe care le-ai făcut în viață?
Nu mi-am dorit niciodată să mă definesc prin faptul că sunt nevăzătoare. Mi-am dorit să fac (şi fac) lucrurile care îmi plac și care mă apropie de oameni şi, mai ales, de Dumnezeu. Cred că tocmai de aceea am ales Asistența Socială. Îmi place să îi ascult pe oameni şi să îi ajut cât pot de mult. În același timp, facultatea m-a ajutat să înțeleg și mai bine credința și să îmi dau seama cât de important este să îmbini pregătirea profesională cu grija față de aproapele. Simt că alegerea făcută a fost cea mai potrivită, iar fiecare experiență prin care am trecut a avut un rost bine rânduit de Dumnezeu.
Cum reușește un student nevăzător să parcurgă bibliografia pentru examene? Cum ai învățat în acești ani de facultate?
Tehnologia m-a ajutat enorm. Astăzi există aplicații și dispozitive care fac lucrurile mult mai accesibile decât erau în urmă cu câțiva ani. Cel mai des am folosit o aplicație, Text to speech, care transformă fișierele PDF în format audio. Practic, orice curs sau carte în format electronic poate deveni un audiobook, iar eu pot asculta materialele oriunde mă aflu. Pentru mine, aceasta a fost una dintre cele mai importante resurse în timpul facultății.
De asemenea, atunci când am nevoie să citesc o carte în format tipărit folosesc o pereche de ochelari inteligenți, dotați cu un scanner, care fotografiază pagina, iar apoi, cu ajutorul unui sintetizator de voce, îmi citeşte conținutul. Îi folosesc mai ales atunci când vreau să studiez o carte pagină cu pagină, pe îndelete.
Cât de mult a schimbat tehnologia viața persoanelor nevăzătoare?
Foarte mult. Dacă mă gândesc la profesorii mei nevăzători, îmi dau seama cât de diferită era situația în urmă cu 20-30 de ani. Îmi amintesc cum îmi spuneau că ei înregistrau cursurile pe reportofon și apoi le ascultau acasă pentru a putea învăța pentru examene. Astăzi avem la dispoziție aplicații, programe bazate pe inteligență artificială și dispozitive care ne oferă mult mai multă autonomie. Nu înseamnă că toate dificultățile au dispărut, dar multe dintre barierele care existau odinioară au fost depășite.
Ai descoperit și alte tehnologii care îți pot oferi mai multă independență?
Da. Prin intermediul profesorilor de la facultate am aflat despre nişte ochelari care folosesc inteligența artificială și sunt dotaţi cu GPS pentru orientarea în spații exterioare. Există, de asemenea, și bastoane inteligente, dotate cu senzori, utile tot la orientare. Eu am reușit să obțin finanțare pentru o pereche de ochelari inteligenți cu ajutorul Asociației Nevăzătorilor din România, accesând un program derulat de statul român, prin intermediul căruia a fost finanţată achiziţia de mijloace asistive. Sunt tehnologii care aduc schimbări importante în viața oamenilor cu dizabilităţi și cred că este important ca aceştia să știe că există astfel de posibilități.
Se vorbește des despre accesibilitate în educație. Din experiența ta, cât de accesibile sunt astăzi universitățile pentru studenții nevăzători?
Cred că răspunsul este unul mai nuanțat. În ultimii ani s-au făcut pași importanți și incluziunea este, fără îndoială, un câștig, iar tehnologia a schimbat foarte multe lucruri. Accesul la informație, prin mijloacele tehnologice de care aminteam, este incomparabil mai bun decât era în urmă cu 20-30 de ani.
Sigur că există și situații în care unele persoane au nevoie de mai mult sprijin, unele nu își permit anumite dispozitive din punct de vedere financiar, însă cred că accesibilitatea nu depinde doar de nişte instituții. Accesibilitatea şi incluziunea depind și de fiecare dintre noi, de dorința de a căuta soluții, de a învăța să folosim tehnologia și de a ne integra în comunitate. Bineînţeles că accesul la educație a fost influenţat şi de profesorii mei, care m-au sprijinit și încurajat.
Ai amintit de profesori, cine sunt dascălii care și-au pus amprenta asupra formării tale?
Am avut bucuria să întâlnesc profesori care m-au format nu doar profesional, ci și ca om şi cred că fiecare a lăsat câte ceva în sufletul meu. Totuşi, primul la care mă gândesc este părintele profesor Adrian Dinu, cu care am studiat, timp de un semestru, disciplina „Formare duhovnicească”. Poate perioada de studiu cu dumnealui a fost mică, însă influența pe care a avut-o asupra mea a fost mare. M-a impresionat prin blândețea sa, prin calm și prin felul în care reușea să vorbească despre lucrurile importante. De la dânsul am învățat că nu trebuie să reacționăm sub primul impuls, mai ales atunci când cineva ne rănește sau nu este chiar binevoitor cu noi. De multe ori, în viață, m-am confruntat cu situații mai puțin plăcute, iar sfaturile părintelui m-au ajutat să le gestionez cu mai multă înțelepciune și răbdare. Pot spune că, datorită lui, am crescut foarte mult duhovniceşte.
Totodată, de la prof. Vasile Cristescu, cu care am făcut „Dogmatică”, am învățat ce înseamnă disciplina și hotărârea, de la el am înţeles că lucrurile importante nu se construiesc peste noapte și că seriozitatea este o formă de respect nu doar față de cei din jurul tău, ci şi faţă de tine însuți.
La rândul lor, profesorii de la specializarea Asistență Socială au avut o contribuție importantă la formarea mea, deoarece ei modelează felul în care te raportezi la omul aflat în suferință. Cred că fiecare student care trece prin această specializare pleacă de aici schimbat în bine.
Trăgând linie, în toţi aceşti ani de facultate am învățat să fiu mai bună, mai răbdătoare şi mai smerită, am învăţat să nu mă grăbesc să judec oamenii sau situațiile deoarece, de multe ori, ceea ce pare a fi la început un obstacol, în timp se dovedeşte a fi o lecție preţioasă. Tot în facultate m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am înțeles mai bine rânduiala Bisericii, dar și cât de important este să existe o legătură între credință și faptele noastre de fiecare zi.
Nu m-am îndoit niciodată că nu pot, însă, ca orice student, am întâmpinat şi dificultăţi, dar am mers mai departe cu credinţa că trebuie să facem ceea ce suntem datori, atât cât putem fiecare.
Ce alte lucruri te-au motivat să-ţi doreşti să reuşeşti?
În primul rând m-a motivat gândul că Mântuitorul Hristos şi Maica Domnului vor ca eu să fiu puternică, să fiu tare, deoarece nu degeaba mi s-au dat aceste încercări, iar dacă Dumnezeu mi le-a dat, eu trebuie să depăşesc obstacolele pentru a-mi fi mie bine, în primul rând. Dacă eu nu mai pot, măcar pentru a-L bucura pe Dumnezeu trebuie să merg înainte.
Apoi am nişte persoane foarte dragi pe care le-aş dezamăgi dacă aş renunţa. Mă gândesc: ce ar spune mama?, ce ar spune tata?, ce ar spune profesorii mei care au făcut atâtea sacrificii şi au avut atât de multă răbdare cu mine? Ce ar spune duhovnicul meu dacă ar auzi că pentru o nimica toată aş avea acest gând, să renunţ... Mereu pun în balanţă ce mă face să renunţ şi ce binecuvântări aş avea dacă voi merge mai departe. Şi merg mai departe poate mult mai hotărâtă decât înainte.
Ce mesaj ai pentru tinerii nevăzători?
Pe tinerii nevăzători, dar şi pe tineri în general, pentru că toţi se confruntă cu diverse încercări, îi sfătuiesc să meargă cu încredere mai departe. Dacă Dumnezeu a îngăduit să le ia vederea sau să le dea anumite încercări, atunci El are un scop mult mai înalt cu ei. E greu de acceptat, mai ales pentru cei care au văzut şi şi-au pierdut vederea, dar Dumnezeu are pentru fiecare dintre noi un plan şi nu trebuie să ne uităm niciodată înapoi, să nu luăm în seamă vorbele rele ale oamenilor, pentru că fiecare vorbeşte din perspectiva lui, după inima lui. În ciuda tuturor răutăţilor, nu trebuie să deznădăjduim, trebuie să trăim şi să ne bucurăm de ceea ce Bunul Dumnezeu îngăduie pentru noi, să fim buni cu cei din jurul nostru şi să facem ceea ce ne împlineşte.
Pe tine ce te împlineşte în afara credinţei şi apropierii de Dumnezeu? Ce hobby-uri ai?
Cititul este marea mea pasiune. Şi nu doar cititul, ci şi scrisul. Am în minte o idee de roman, pe care îl voi scrie la un moment dat, însă îl voi scrie pentru mine, pentru a pune pe hârtie toate gândurile, stările şi sentimentele. Vreau să arăt lumea reală aşa cum o „văd” eu. Îmi plac mult marii clasici ai literaturii universale, i-am citit pe titanii Dostoievski, Tolstoi şi V. Hugo, iar printre ultimele cărţi citite se numără „Ferma animalelor” de George Orwell, „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley şi scrierile ieromonahului Serafim Rose, pe care o recomand mai ales tinerilor care au anumite îndoieli. Ascult muzică clasică, Bach în special, însă tot cititul rămâne principala mea preocupare din timpul liber.
.jpg)
