Chemarea şi lucrarea sfinților tămăduitori, încredințarea şi nădejdea românilor de pretutindeni

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, făcător de minuni şi vindecător de boli, este cinstit și căutat de creștinii ortodocși de pretutindeni. Pentru fiii harnici şi binecredincioşi care locuiesc temporar sau definitiv în afara granițelor țării, căutarea lăuntrică şi-a găsit răspuns în vieţile sfinţilor, sub cupola bisericilor şi îndrumarea păstorilor. Părintele arhimandrit Nectarie Petre, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, cu sediul la Paris, Franţa, ne-a vorbit despre cinstirea Sfântului Nectarie de către binecredincioşii români de aici, despre evenimentele liturgice și misionare desfășurate, pentru păstrarea valorilor tradiţionale şi despre importanţa rugăciunii către sfinţii tămăduitori.

Preacuvioase părinte arhimandrit Nectarie Petre, biserica Re­ședinței Mitropolitane de la Limours, Fran­ța, adăpostește un fragment din cin­stitele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, cinstit și căutat de creștinii ortodocși de pre­tutindeni. Cum s-au dezvoltat cultul şi ­evlavia pentru acest mare ierarh făcător de minuni în comu­nitățile ortodoxe românești de aici?

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Mitropolit Iosif, și noi avem la biserica Reședinței Mitropolitane de la Limours o părticică din cinstitele moaște ale plăcutului Ierarh Nectarie. Sfântul taumaturg pot spune că a făcut ca și românii de peste graniță să îi poarte o evlavie deosebită, asemenea românilor din țara noastră.

Din viața Sfântului Nectarie știm că el s-a rugat ca trupul său să fie împărțit în cât mai multe locuri din lumea aceasta, iar Dumnezeu a împlinit această rugăminte a slăvitului ierarh. La un anumit moment i s-a arătat unei monahii din obștea de la Eghina și i-a spus să nu se îndoiască de sfințenia lui, fiindcă el L-a rugat pe Domnul ca moaștele lui să fie împărțite în cât mai multe locuri din lumea aceasta. Cultul și evlavia credincioșilor români din parohiile din diasporă față de Sfântul Nectarie cred că s-au datorat în primul rând pelerinajelor care se fac la moaștele lui din Eghina de către părinții din parohiile din arhiepiscopia noastră, însă, tot în aceeași măsură au contribuit pentru sporirea cultului său în parohiile româneşti din diasporă și minunile pe care mulți credincioși le-au trăit personal sau de care au auzit în comunitățile lor parohiale.

Suntem în anul dedicat de Patriarhia Română pastorației românilor care locuiesc temporar sau definitiv în afara granițelor țării. Vorbiţi-ne despre evenimentele liturgice, culturale și misionare desfășurate, pentru păstrarea valorilor tradiţionale şi spirituale ortodoxe, în acest spaţiu multicultural.

Anul omagial dedicat de Patriarhia Română pastorației românilor din afara granițelor cred că a fost o temă foarte inspirată şi folositoare tuturor. Pe parcursul acestui an, multe au fost întâlnirile cu caracter liturgic și cultural ce au dorit să arate fraților români din scumpa noastră țară România că frații lor de peste tot din lume au luat cu ei tot ce au avut mai drag, portul popular, obiceiurile locale, rânduielile de familie, și nu în ultimul rând credința. Din ceea ce observ în întâlnirile personale, dialogale, dar și la nivelul general al arhiepiscopiei noastre, cred că nu există localități, comune sau sate care să nu aibă integrați în interiorul lor români de ai noștri. Uneori poate distanțele între parohiile sau locurile de slujire nu sunt deloc mici, cu toate acestea, zecile sau sutele de kilometri nu sunt un impediment ca duminica frații noștri ortodocși să își îndrepte pașii spre biserică. Pentru poporul român din țară sau din afara gra­ni­țelor țării, mergerea duminică de duminică la biserică face parte din propria lui rânduială. Pe mulți i-am auzind spunându-mi: „Mergem duminică la biserică, părinte, că vrem să încheiem săptămâna cu binecuvântarea lui Dumnezeu și să începem o nouă săptămână tot cu binecuvântarea Lui cea cerească”. Indiferent cât de mult realizezi pe plan profesional, familial sau material în străinătate, important este să nu uiți de unde ai venit și ambasadorul cărei țări ești.
Îmi aduc aminte că eram student la Institutul Saint Serge din Paris și la un anumit moment a fost invitat ca să vorbească tinerilor români care erau la Paris prin anii 2004-2005 vrednicul de pomenire Episcop Vasile Someșanul de la Cluj. Prea­sfinția Sa a avut o remarcă extraordinară în dialogul cu tinerii prezenți la acea întâlnire: Pe român îl poți scoate din țară, însă nu poți scoate țara din sufletul lui. De multe ori am văzut și văd până astăzi câtă dreptate a avut Vlădica Vasile. Pe tot cuprinsul întregului mapamond, românul poartă cu sine atât țara, cât și zvâcnirea întregului popor român de acasă.

Astăzi este nevoie mai mult ca oricând să preţuim darul vieţii. Foarte mulți creștini ortodocși de pretutindeni sunt bulversați (tulburați) și nu știu cum să se raporteze corect la tot ce înseamnă această criză medicală și socială. Care trebuie să fie atitudinea noastră în tot acest context, raportându-vă la provocările actuale și soluțiile sfinților din timpurile de altădată.

Cred că pentru noi, creștinii ortodocși, trebuie să vibreze cuvântul Mântuitorului Hristos din Evanghelie: Fără de Mine nu puteți să faceți nimic (Ioan 15, 5), îndemn pe care lumea însă l-a neglijat și continuă să îl neglijeze în ciuda perioadei prin care trecem. Darul vieții este fără doar și poate cel mai de preț dar, însă, pentru noi nu trebuie să fie bulversare sau tulburare perioada aceasta, fiindcă din mormânt a izvorât viață. Din nefericire, din toate direcţiile omul zilelor noastre este atacat prin frică și teamă, însă un creștin nu trebuie să fie fricos, el trebuie să fie vigilent și conștient de contextul pe care îl trăiește, iar maturitatea duhovnicească îl ajută mult în depășirea fricii firești, care este și ea o expresie a neputinței umane. Depășirea și îndepărtarea fricilor noastre se pot realiza doar printr-o credință vie și nezdruncinată. Nu trebuie să uităm că Biserica a renăscut doar în perioade grele, de criză.

Vorbiţi-ne despre importanţa rugăciunii către sfinţii tămăduitori şi făcători de minuni în această perioadă.

Consider că pentru această perioadă delicată în care întreaga umanitate se găsește, chemarea sfinților tămăduitori în rugăciune și mijlocirea lor înaintea Domnului sunt pentru noi o încredințare vie că ei sunt printre noi și duc mereu cererile noastre înaintea Milostivirii lui Dumnezeu. Sfântul Nectarie este și el unul dintre acești sfinți tămăduitori. Anul acesta, în luna aprilie s-au împlinit 60 de ani de la a sa canonizare. De atâtea zeci de ani Sfântul Nectarie vindecă boli incurabile, cu precădere nemiloasa boală a cancerului. Am cunoscut persoane în viața cărora Sfântul Nectarie a intervenit și odată cu primirea vindecării trupești, și viața lor duhovnicească a fost schimbată. Cel mai important lucru pentru noi este să fim consecvenți în rânduiala de rugăciune pe care o primim de la duhovnicul nostru. Nu există neputință, boală sau suferință pe care sfinții taumaturgi să nu o aline. Tocmai acest dar l-au primit de la Dumnezeu în urma mărturisirii pe care au dat-o în lume cât au fost în această viață. Cred că vremurile pe care le trăim sunt pline de atâtea minuni, dar ochii noștri ar trebui să le vadă.