Credința ca reper pentru viață și devenirea personală

În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu de reflecție și dialog, în care valorile creștine sunt apropiate de experiențele concrete ale elevilor. Despre formarea conștiinței, despre libertatea de a pune întrebări și despre modul în care credința poate deveni un reper pentru viața de zi cu zi vorbește pr. prof. dr. Daniel Cergan, directorul Școlii Gimnaziale nr. 165 din București.

Care este, în opinia dumneavoastră, dife­rența dintre a transmite informații despre religie și a-i ajuta pe elevi să descopere sensul credinței în propria viață?

În educație există o diferență profundă între a transmite cunoaștere și a forma oameni. Cunoașterea este indispensabilă, însă ea nu reprezintă scopul ultim al actului educațional, ci punctul lui de plecare. O lecție își împlinește cu adevărat rostul atunci când ceea ce elevul învață începe să influențeze felul în care înțelege lumea, se raportează la ceilalți și își construiește propriul drum în viață. Din această perspectivă, disciplina religie are o misiune aparte. Ea oferă, desigur, cunoștințe despre Sfânta Scriptură, despre istoria Bisericii, despre tradițiile și patrimoniul spiritual al poporului nostru. Toate acestea sunt importante și contribuie la cultura generală a elevului, ajutându-l să înțeleagă literatura, arta și civili­zația europeană, profund marcate de creștinism. Dar dacă ora de religie s-ar limita doar la transmiterea acestor informații, și-ar reduce considerabil orizontul educativ.

Credința nu poate fi redusă la un capitol din manual și nici la o colecție de definiții. Ea propune un mod de a privi existența și de a înțelege omul. De aceea, diferența dintre a vorbi despre credință și a-i ajuta pe elevi să-i descopere sensul constă în trecerea de la simpla cunoaștere la înțelegerea personală. De exemplu, nu este suficient ca elevul să știe ce spune Evanghelia; important este să descopere ce înseamnă acea învățătură pentru propriile sale întrebări, pentru propriile sale alegeri și pentru modul în care își trăiește viața. În acest sens, există un cuvânt al Mântuitorului care exprimă admirabil această perspectivă: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5, 14). Lumina nu există pentru a fi admirată sau explicată, ci pentru a lumina. În același fel, valorile creștine nu sunt doar adevăruri care trebuie cunoscute, ci repere care pot orienta existența omului. Ele devin cu adevărat formative atunci când îl ajută pe copil să privească altfel oamenii, suferința, iertarea, responsabilitatea și iubirea.

Cum transformați, concret, ora de religie într-un spațiu al formării conștiinței elevilor?

Pedagogia contemporană vorbește tot mai mult despre dezvoltarea integrală a persoanei. Jacques Delors sintetiza această viziune prin cei patru piloni ai educației: a învăța să cunoști, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreună și a învăța să fii. Disciplina religie îl ajută pe elev să își formeze identitatea, conștiința și discernământul moral, contribuind astfel în mod deosebit la ultima dimensiune: a învăța să fii.

Dacă privim spre Hristos, observăm că El Însuși nu a format oameni doar prin transmiterea unor învățături. A vorbit în pilde, a pornit de la experiențele concrete ale oamenilor, le-a adresat întrebări și le-a respectat libertatea de a răspunde. Acest model pedagogic rămâne actual și pentru profesorul de religie. Lecția nu este doar un spațiu în care se comunică informații, ci un spațiu al dialogului, al reflecției și al întâlnirii dintre adevăr și experiența de viață a elevului.

Îmi place să privesc profesorul de religie prin imaginea Semănătorului. El nu modelează mecanic conștiințe și nu impune convingeri. El seamănă semințe de adevăr, de speranță și de sens, având răbdarea de a înțelege că fiecare copil are propriul ritm de creștere. De aceea, cred că diferența dintre a transmite informații despre religie și a-i ajuta pe elevi să descopere sensul credinței este diferența dintre a îmbogăți memoria și a cultiva conștiința, dintre a comunica adevăruri și a însoți un proces de devenire. Dacă informația formează cultura, sensul formează persoana.

Care considerați că este rostul esențial al orei de religie în formarea unui copil?

Trăim într-o societate în care accesul la informație nu mai reprezintă o provocare. În câteva secunde, un copil poate afla răspunsul la aproape orice întrebare. Și totuși, observăm că, pe măsură ce informația devine tot mai accesibilă, întrebările despre sens, identitate și relațiile dintre oameni devin tot mai complexe. Copiii au nevoie de competențe digitale, de gândire critică și de performanță academică, dar au nevoie, în egală măsură, de repere care să îi ajute să înțeleagă cine sunt, ce fel de oameni își doresc să devină și care sunt valorile după care își vor construi viața. În acest context, cred că ora de religie ocupă un loc aparte în școală. Ea nu concurează cu celelalte discipline și nici nu își propune să ofere răspunsuri tehnice la problemele lumii contemporane. Contribuția ei este alta: creează un spațiu al reflecției, al dialogului și al întâlnirii cu marile întrebări ale existenței. Îi invită pe elevi să privească dincolo de succesul imediat și să descopere că adevărata împlinire a omului nu se reduce la ceea ce are sau la ceea ce realizează, ci se regăsește în ceea ce este.

În experiența mea de profesor, am observat că elevii au nevoie de astfel de momente. Au nevoie să vorbească despre libertate, despre responsabilitate, despre prietenie, despre iertare, despre suferință, despre speranță. Au nevoie să fie ascultați și provocați să gândească, nu doar să memoreze. Ora de religie oferă acest cadru în care întrebările lor sunt luate în serios, iar răspunsurile nu sunt impuse, ci descoperite prin dialog și reflecție.

De aceea, pentru mine, ora de religie este locul în care copilul învață că libertatea nu înseamnă să faci orice, ci să alegi binele în mod responsabil; că fiecare om are o demnitate care nu depinde de performanțele sale; că iubirea, respectul, iertarea și solidaritatea nu sunt simple idealuri morale, ci fundamente ale unei vieți echilibrate și ale unei societăți sănătoase.

Dacă ar fi să definesc într-o singură idee rostul orei de religie în școala contemporană, aș spune că ea contribuie la formarea omului înainte de formarea profesionistului. Pentru că societatea are nevoie de specialiști competenți, dar și de oameni capabili să distingă binele de rău, să își asume responsabilitatea propriilor alegeri și să construiască relații întemeiate pe respect, adevăr și iubire.

Cum poate ora de religie să îi ajute pe elevi să transforme valorile și învățăturile creș­tine în comportamente concrete, în relațiile cu ceilalți și în alegerile pe care le fac zi de zi?

Vă invit să ne gândim pentru o clipă la un lucru foarte simplu: ce schimbă cu adevărat lumea - informația sau oamenii? Eu cred că oamenii. Iar oamenii schimbă lumea nu prin ceea ce cunosc, ci prin ceea ce aleg să facă cu ceea ce cunosc. Pornind de la această convingere, vă pot spune că misiunea orei de religie nu este doar aceea de a transmite informații despre credință, ci de a contribui la formarea caracterului și a conștiinței morale. În fond, educația autentică nu înseamnă acumularea de cunoștințe, ci transformarea lor în criterii de viață.

Ora de religie îi poate ajuta pe elevi să transforme valorile și învățăturile creștine în comportamente concrete atunci când reușește să facă legătura dintre Evanghelie și viața lor de zi cu zi. Un copil nu își schimbă comportamentul pentru că a memorat definiția iubirii, a iertării sau a responsabilității. Schimbarea începe atunci când înțelege că aceste valori îi oferă răspunsuri la situațiile reale cu care se confruntă și că îi pot orienta modul în care gândește, vorbește și se raportează la ceilalți.

De aceea, atunci când sunt la clasă, încerc ca fiecare lecție să pornească de la universul de experiențe al elevilor. Vorbim despre conflictele dintre colegi, despre fenomenul bullyingului, despre presiunea grupului, despre modul în care folosim rețelele sociale, despre sinceritate, respect, greșeală și curajul de a ne asuma consecințele propriilor fapte. Abia după aceea ne întrebăm împreună: „Ce ne învață Hristos într-o astfel de situație? Cum putem transpune învățătura Lui în viața noastră?”

În acel moment, lecția nu mai este doar despre un text biblic sau despre un conținut care trebuie parcurs conform programei școlare. Programa rămâne reperul activității didactice, însă conținuturile capătă sens atunci când sunt raportate la realitatea în care trăiesc copiii. Astfel, învățătura lui Hristos încetează să mai fie doar un conținut curricular și devine un reper pentru deciziile pe care elevii le iau în fiecare zi.