Festivalul de Muzică Bizantină, „un hub” de artă și spiritualitate

În perioada 22-25 mai, la Iași va avea loc Festivalul de Muzică Bizantină (IBMF), manifestare culturală care invită la redescoperirea valorilor creștinătății răsăritene, la înțelegerea trăirii credinței în și prin muzica psaltică. În această a opta ediție, organizatorii propun întâlnirea cu ansambluri corale specializate în muzica bizantină atât din țară, cât și din străinătate, dar și posibilitatea de a cunoaște mai bine cultura bizantină prin participarea la ateliere și expoziții. Despre tradiția acestui festival, despre felul în care crește organic comunități de participanți și despre proiectele educaționale conexe am discutat cu pr. Bogdan Țifrea, coordonatorul media al IBMF.

De ce ați crezut în ideea că o manifestare dedicată muzicii bizantine este necesară în Iași?

După anii ‘90, s-a simțit un reviriment al cântării muzicii bisericești. Adică, atât oamenii din Biserică, cât și cei din afară au simțit nevoia de a se apropia de credință prin muzică. Orele de muzică pe care le făceau tinerii seminariști sau studenții la Teologie n-au mai fost suficiente. S-au dezvoltat anumite grupuri care au preluat din inițiativele psalților greci, spre exemplu. Prin urmare, s-a simțit nevoia unui cadru în care să poată fi prezentate inițiative, rezultate, reușite ale celor care iubesc muzica bisericească și care se apropie de Biserică prin muzică.

IBMF se dorește a fi un instrument misionar al Bisericii. Fiind girat și organizat de Mitropolie, prin intermediul Sectorului învățământ, a devenit un eveniment oficial, care adună an de an nu doar invitați din străinătate, care vorbesc despre felul în care s-a dezvoltat cultura bizantină, muzica bisericească, cum a rodit în specificul altor popoare, altor biserici ortodoxe, dar și invitați din țară.

Festivalul este un „motor” care creează o mișcare și ajută tinerii nu atât să performeze în sensul artistic, pur, al cuvântului, cât să preia muzica aceasta și ca pe o formă de apropiere de Biserică, dar și ca pe o formă de jertfă. Să fie aportul lor la viața Bisericii.

Cum ați simțit, în toți acești ani, că e receptată muzica bizantină, mai ales de către nespecialiști?

Cred că a fost receptată foarte bine, întrucât a existat și elementul acesta de noutate al unui eveniment artistic, cultural. Nespecialiștii au venit la festival și au ascultat, de pildă, Corul Catedralei din Tbilisi, au ascultat „Capella Romana”, din Portland, SUA. Pe de altă parte, a fost receptat ca un potențial mijloc de a cunoaște mai bine viața Bisericii. Și aici ating unul dintre obiectivele organizatorilor festivalului, care și-au dorit ca muzica bisericească să iasă din biserică în întâmpinarea celor care, poate, trec pe lângă biserică. Ei au cunoscut Biserica și sub aspectul acesta al unui spațiu în care se pot dezvolta elemente artistice, care sunt și ele inspirate de Dumnezeu.

Cel mai neplăcut sentiment l-am trăit în perioada pandemiei, când noi am organizat evenimentele, dar cu sălile goale. Sigur, au urmărit de acasă foarte mulți, dacă ne uităm pe statistici. Dar bucuria nu e să vezi cifre, ci să vezi, să simți oamenii.

Ce model ați avut în 2017, la prima ediție a IBMF?

În anii în care la noi se înregistra acel reviriment al muzicii de strană, în Occident exista deja o mare experiență în acest sens. Pe partea de evenimente am avut modelul Corului bizantin grec, pregătit și condus pe atunci de regretatul Lykourgos Angelopoulos, care organiza evenimente de acest gen în Europa de Vest - în Italia, la Roma, Ravena, în Franța - și prezenta occidentalilor comoara aceasta a Ortodoxiei, pe care ei prea puțin o cunoșteau. Dar asta se întâmpla de prin anii ‘80 încoace.

Inițial, IBMF a fost gândit ca un festival de muzică sacră și așa se și desfășoară.

Muzica bisericească, „un vehicul care transportă teologia în inima celui care ascultă”

Anul acesta, celebrul Ansamblu „Capella Romana” din Portland (SUA), care va sus­ține trei concerte itinerante în orașe din Moldova, va avea în repertoriu lucrări dedicate Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, interpretate în premieră în România. Ce exprimă, de fapt, aceste lucrări dedicate sinodului?

Sinodul I Ecumenic a fost organizat cu sprijinul Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Anul acesta se împlinesc 1.700 de ani de la acel sinod și este un prilej pentru creștinii de pretutindeni să aprofundeze credința și să se întoarcă puțin la rădăcinile acesteia. Pentru creștinii de atunci, credința lor era viața. Sinodul de la Niceea a stabilit primele șapte articole ale Crezului, a stabilit învățăturile despre persoana Fiului lui Dumnezeu Întrupat, condamnând anumite erezii ale momentului.

De ce sunt importante aceste cântări? Pentru că ele reprezintă teologia sinodului pusă în slujbe. Muzica bisericească are un rol foarte important, ea este vehiculul care transportă teologia în inima celui care ascultă. Dacă muzica nu este corect interpretată, dacă este accentuată prea mult latura artistică, atunci se pierde esența, respectiv mesajul teologic.

Prezența „Capella Romana” în cadrul IBMF este foarte importantă, pentru că membrii ei nu sunt doar interpreți, ci și cercetători. Lucrările pe care le vor interpreta sunt rodul propriilor cercetări.

Festivalul va fi deschis cu vernisajul expo­ziției „Piatra din capul unghiului”, a pictorului Horea Paștina. Expoziția a fost deja prezentată publicului bucureș­tean, dar va fi o premieră pentru Iași. E un moment de mare emoție spirituală, având în vedere că pictorul a fost un apropiat al Părintelui Dumitru Stăniloae. În ce fel mărturisesc trăirea ortodoxă lucrările semnate de Horea Paștina?

Am avut fericita ocazie ca, împreună cu o parte dintre membrii echipei de organizare, cu președintele festivalului, părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, și cu profesorii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Secția de Artă Sacră, care ne ajută la această ediție, să mergem la București pentru a ne întâlni cu domnul Horea Paștina.

Atelierul său e o poveste în sine. Intri și te întâmpină un duh de pace. Pictorul însuși are ceva din smerenia unui monah. Ne-a explicat câteva lucruri despre lucrările care vor fi expuse la Iași. Pe noi ne-a fascinat nu numai prezentarea aceasta, ci mai ales modul lui de a gândi. În lucrările sale totul se învârte în jurul Crucii. „Piatra din capul unghiului” vrea să arate că în orice colț al realității create există o lucrare a lui Dumnezeu care nu poate fi eludată. Este o cauză primă și de la ea pleacă toate. Crucea este punctul lui de plecare și punctul în care se întoarce. Noi am spus că aceste lucrări mărturisesc teologia și o pun pe pânză, pentru că el chiar trăiește așa cum pictează.

Pentru cei care se așteaptă să vadă o expoziție de tip renascentist, foarte captivantă prin cromatică, prima întâlnire s-ar putea să fie un șoc. Dar pentru cei care au răbdare să descopere lucrările în taina lor teologică întâlnirea cu arta lui Horea Paștina se va dovedi foarte de folos.

Printre lucrările pe care le-am văzut în atelier se numără și trei portrete ale Părintelui Dumitru Stăniloae, care transpun experiența pe care pictorul a avut-o în relația cu părintele său duhovnicesc. Și aceste portrete vor fi prezente în expoziția de la IBMF.

Lucrările vor fi expuse în Sala „Baptiserium”, la Catedrala Mitropolitană, și cromatica lor va rima foarte bine cu cea a ambientului. Expoziția va fi prezentată de teologul și etnologul Costion Nicolescu, cercetător la Muzeul Țăranului Român din București. Cei care nu vor putea fi prezenți la vernisaj vor avea ocazia să-l vadă, la o vizitare ulterioară a expoziției, pe un ecran, chiar pe domnul Horea Paștina explicând lucrările din expoziție.

Ați anunțat și organizarea unor ateliere de muzică psaltică, dar și a unor interesante ateliere de mozaic și pictură. Văd aceste activități mai degrabă ca pe niște pretexte culturale pentru a reașeza, pentru a cultiva anumite valori, anumite tehnici, un anumit spirit care își au originea în cultura de tip bizantin. Cine va susține aceste ateliere și cui sunt ele destinate?

Ne dorim ca toate atelierele să fie partea aplicativă a festivalului. IBMF e un fel de hub, care adună și psalți, și artiști. Locul muzicii bizantine e în biserică. Și tot în biserică e și locul icoanelor pictate sau realizate în tehnica mozaic. Mozaicul s-a consacrat ca artă în perioada de glorie a Imperiului Bizantin și a rămas până astăzi o marcă a vieții bisericești din Răsăritul creștin. Atelierele de mozaic sunt dedicate nu doar cunoscătorilor, pentru că ele vor avea loc în aer liber, pe pietonalul Ștefan cel Mare, lângă Corpul A al Univer­sității „Alexandru Ioan Cuza” și în Parcul Copou. Ideea noastră a fost să creăm un spațiu deschis pentru ca cei curioși să vadă ce este mozaicul, cum se realizează, cum se conturează imaginea, cum este apoi finisată aceasta. Acest atelier va fi susținut de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secția de Artă Sacră.

Atelierul de muzică psaltică va fi susținut de profesorul Cătălin Cernătescu, de la Universitatea Națională de Muzică din București, și se va desfășura în Sala „Iustin Moisescu” din Complexul mitropolitan. Este dedicat nu doar tinerilor psalți, ci și tinerilor compozitori. Ne dorim ca tinerii care iubesc muzica bisericească să încerce ca, în duhul Bisericii Ortodoxe, să așeze pe note noi cântări, să își aducă propria contribuție la îmbogățirea repertoriului muzical al stranei din biserică.

Proiecte pentru crearea de comunități de iubitori ai muzicii bizantine

La sfârșitul anului 2024, cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, ați înființat Fundația „Moldavia Byzantina”, prin intermediul căreia vă propuneți să revitalizați și să promovați „moștenirea muzicală și culturală bizantină în România, mai ales în regiunea Moldovei”. Mi-au atras atenția două dintre obiectivele pe care le aveți în acest sens: înfiinţarea unei şcoli de muzică și organizarea de tabere cultural-educative. Cum va funcționa acest proiect educațional?

Am vrea ca prin intermediul fundației să deschidem și mai mult spectrul activităților și să putem organiza evenimente în afara cadrului de câteva zile pe care ni-l impune festivalul. Am dori ca această frumoasă moștenire bizantină să poată deveni o sămânță care să rodească şi generațiile mai tinere decât noi să cunoască și să poată lucra această moștenire în felul lor. Iar când vor ajunge la o anumită vârstă, să contribuie și ele la îmbogățirea vieții noastre spirituale.

Școala de muzică va fi un proiect prin care să facem cunoscută muzica bizantină adevărată, să punem accent pe partea duhovnicească a cântării, să aducem un real folos vieții comunitare în biserică.

Școala de muzică a mai venit și pe o necesitate practică. Pentru că la noi, de o vreme, desființându-se învățământul profesional, au încetat să mai funcționeze școlile de cântăreți bisericești. Iar în ultimii ani se constată că e o mare nevoie de cântăreți bisericești cu o anumită formare - să cunoască învățătura de credință a Bisericii, rigorile cântării bisericești, să cunoască rugăciunea, să o practice, să o trăiască, adică să fie foarte angajați în viața bisericească. Există și la nivelul Arhiepiscopiei Iașilor și în alte părți inițiative de formare a cântăreților bisericești. Dar această școală de muzică ar putea fi și ea o soluție.

Taberele de vară sunt gândite ca un mediu în care participanții, alături de familiile lor, să poată lua contact cu civilizația bizantină din perspectiva laturii bisericești, în cadrul slujbelor, în rugăciune, în cadrul unor confe­rințe, convorbiri, întâlniri, împrieteniri. Credem că ar fi o modalitate foarte bună de a dezvolta comunități de iubitori de muzică bizantină.

Unii ar spune că, acum, în secolul XXI, tehnologizat, sofisticat și hiperstandardizat, a readuce în atenție moștenirea Bizanțului pare un demers retrograd, anacronic. Ce le răspundeți?

Așa ar putea să pară. Numai că, vedeți, pentru vremea respectivă, Bizanțul, Constantinopolul de altădată, era mai mult decât fascinant. Un mare istoric bizantin a numit Constantinopolul „Parisul Bizanțului”. De ce au rezistat atât de mult bizantinii? Pentru că substanța acestei civilizații nu a fost neapărat una materială, ci una spirituală. A aduce, deci, în atenția publică, civilizația bizantină sub aspectul ei religios, spiritual, dar nu numai, înseamnă a invita la revenirea la adevăratele rădăcini spirituale, culturale ale lumii de astăzi. Pe care, dacă le pierdem, am pierdut, de fapt, totul. Civilizația materială, care în zilele noastre a creat o explozie de dezvoltare nemaiîntâlnită în istoria umanității, se poate stinge dacă nu are un suport spiritual.