Părintele Aurel Nae, parohul bisericii româneşti din Zaragoza: „Mulţi români s-au spovedit în Spania pentru prima dată“

Românii din Spania au 36 de parohii, dintre care multe cu filiale. În octombrie 2007, Sfântul Sinod al BOR a hotărât înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia, tocmai pentru a se asigura românilor de acolo un mai bun răspuns faţă de nevoile lor pastorale. Aflat într-o scurtă călătorie în ţară, părintele Aurel Nae, de la parohia românească din Zaragoza, ne-a povestit despre viaţa unui român în Spania, în general, şi a unui preot, în special, despre cum se coagulează o comunitate parohială şi care sunt cele mai mari dificultăţi de la început. „Am umblat foarte mult prin oraş şi am pus mici anunţuri prin locurile în care ştiam că vin românii, de exemplu la cabine telefonice unde se sună mai ieftin în ţară sau la magazine cu produse româneşti. Peste tot puneam afişe: „S-a înfiinţat parohia «Adormirea Maicii Domnului» din Zaragoza“, ne-a povestit părintele Nae, amintindu-şi despre începuturile parohiei din Zaragoza.

De câţi ani sunteţi la Zaragoza şi cum aţi ajuns să slujiţi la o parohie din străinătate?

În 2002 am fost prima oară acolo. Fiind plecat la burse în străinătate de câteva ori, la Lausanne în Elveţia, la Pittsburgh în America, mi-a plăcut foarte mult viaţa comunităţilor româneşti din străinătate şi mi-am dorit să fiu preot la o comunitate românească din diaspora.

Simplul fapt că românii se întâlneau după multă vreme, că veneau la biserică de la distanţe mari, parcă avea alt farmec acolo. De exemplu, când am fost la studii la Lausanne, duminica mergeam la slujbă la Geneva, la 60 de km. distanţă. Făceam acest drum împreună cu o familie românească din Lausanne şi parcă era ca un fel de pregătire când făceai atâta drum până la biserică. Acolo ne întâlneam cu alţi români din zonă şi totdeauna după slujbă mai rămâneam o oră, două, să vorbim, să bem o cafea, un suc etc.

De Zaragoza am auzit prin intermediul părintelui Aurel Bundă care era deja preot la Barcelona şi cu care ţineam legătura. El mi-a spus că e o comunitate mare de români în Zaragoza şi că au nevoie de un preot.

„Am găsit multă ospitalitate din partea Bisericii Catolice“

Era organizată parohia, în vreun fel, în aşteptarea unui preot?

Nu, nu era. Cum se organizează lucrurile? Când sunt mai mulţi români, cineva ia de obicei iniţiativa de a strânge semnături pentru a cere înfiinţarea unei parohii. Semnăturile se trimit la Mitropolie, la Paris şi de acolo se hotărăşte dacă e nevoie să se înfiinţeze o parohie. Nu e un număr fix de semnături, dar cu cât sunt mai multe cu atât e mai bine, adică sunt oameni care sunt capabili să susţină parohia.

Acum se face concurs pentru ocuparea posturilor respective, dar în cazul meu a fost solicitarea românilor din Zaragoza prin Mitropolie. Eu mi-am exprimat atunci dorinţa de a merge, am luat binecuvântare de la PF Părinte Patriarh Teoctist, iar Mitropolia a acceptat să merg acolo, întâi ca preot slujitor, apoi am rămas ca paroh.

Acolo ce aţi găsit?

În primul rând am găsit multă ospitalitate din partea Bisericii Catolice. Ei ne-au oferit o biserică de-a lor unde să facem slujbe, iar în primele două luni mi-au oferit mie şi familiei mele găzduire, într-o casă parohială, dintr-un sat de lângă Zaragoza. Acolo am găsit apoi câteva familii de români. Fiecare era cu grupuleţul lui, format fie prin legături de familie (sunt multe rude care s-au adus unii pe alţii), fie proveniţi din acelaşi sat sau zonă. Cei care voiau să meargă la biserică, se duceau la catolici, neavând biserică ortodoxă. Mulţi şi-au botezat copiii la catolici, dar nu au intrat în Biserica Catolică, au făcut doar botezul în rit catolic. Acestor copii, noi le-am făcut apoi lepădările, mirungerea şi i-am împărtăşit.

Preoţii catolici chiar s-au bucurat când a venit preot ortodox român, pentru că până atunci aveau probleme: mergeau românii la ei să se cunune ori să-şi boteze copiii, dar spuneau că vor să rămână ortodocşi.

Constructorii români abia aşteaptă să zidească biserica din Zaragoza

Cum v-aţi făcut cunoscut printre români?

La început, la primele slujbe, erau trei-patru persoane în biserică. Am mers foarte mult prin oraş şi am pus mici anunţuri prin locurile în care ştiam că vin românii, de exemplu la cabine telefonice de unde se sună mai ieftin în ţară sau la magazine cu produse româneşti. Peste tot puneam afişe: „S-a înfiinţat parohia «Adormirea Maicii Domnului» din Zaragoza şi avem slujbele în Biserica «Imaculata Concepţie»“ şi lăsam telefonul meu. Încet-încet au început să vină, să afle unii de la alţii. Acum, duminica, vin cam trei-patru sute de credincioşi români.

Există şansa de a avea în viitor propria biserică ortodoxă românească?

Am fost la primarul din Zaragoza împreună cu IPS Iosif, în octombrie 2007, şi acesta ne-a promis că ne va concesiona un teren din partea primăriei. Acolo sunt foarte mulţi constructori, majoritatea românilor lucrează în construcţii, dar sunt şi firme private de construcţii ale românilor şi ei s-au oferit să ne sprijine în construcţia bisericii după ce vom avea terenul concesionat. În alte părţi există deja teren, fie cumpărat - cum este la Barcelona, fie primit de la primărie - cum este la Alcalŕ de Henares, şi acolo se va începe construcţia de biserici româneşti. Fiecare parohie are în proiect biserica propriu-zisă, plus un centru parohial care cuprinde o sală foarte mare pentru reuniuni, mese etc. şi săli pentru şcoala parohială.

„De câţiva ani, primul copil născut în Spania, după Noul An, nu este spaniol,

ci… român“

Ce solicitări are un preot în diaspora?

Solicitările sunt destul de multe şi ele se înmulţesc cu cât trece timpul. Preotul este ocupat întreaga săptămână. Sunt acolo preoţi care şi muncesc pentru a se întreţine, dar majoritatea nu lucrează. Nici eu la Zaragoza nu lucrez, pentru că ne putem susţine din parohie. În timpul săptămânii, fie mergem acasă la oameni pentru sfeştanii sau spovedanie sau ne întâlnim la biserică cu oameni care nu pot veni duminica pentru că lucrează la sfârşit de săptămână. Sunt chemat la sfeştanii nu numai în Zaragoza, ci şi în afara oraşului, la 50-100 de km. De obicei, acolo sfeştaniile sunt un prilej de întâlnire şi durează mai mult. Este slujba în sine, apoi se face o masă, iar familia respectivă mai invită cunoscuţi şi discutăm despre problemele fiecăruia. Ultima oară am fost la o sfeştanie în Soria, cam la 150 km de Zaragoza, la o familie care avea o fată de 14 ani care începuse să meargă la adunările Martorilor lui Iehova. Părinţii, fiind ortodocşi, nu erau de acord. După sfeştanie, am stat vreo 3-4 ore de vorbă cu fata lămurindu-i unele probleme de credinţă.

Vinerea este o zi în care facem şi puţin program administrativ, curăţenie la biserică, după care e slujba Acatistului, seara, apoi spovedanie. Sâmbătă seara facem Vecernie şi spovedim, iar duminica dimineaţa – Utrenia şi Sfânta Liturghie. Sâmbăta, de obicei, avem botezuri, pentru că sunt foarte multe familii tinere şi se nasc mulţi copii români în Spania. De câtva timp încoace, în fiecare an primul copil născut în Spania după Noul An nu este spaniol, ci… român. Cununii facem de asemenea, însă mai puţine. Tinerii se cunună de obicei în ţară, pentru că în Spania le e greu să obţină căsătoria civilă.

În ceea ce priveşte lucrarea preoţească din diaspora, ea este diferită. Să vă zic drept, în primul an de misiune nu aleargă credincioşii după preot, ci preotul după credincioşi. Mai ales în orăşelele mici, preotul trebuie să meargă să se întâlnească cu ei, îi caută acasă, intră în vorbă cu ei, pe stradă, unde îi întâlneşte. Dar majoritatea preoţilor sunt tineri şi entuziaşti, vin cu mare drag să facă ceva.

Aveţi şi un program de cateheză cu credincioşii?

În afară de Sfânta Liturghie şi spovedanie, noi ne axăm mult pe pregătirea pentru botez, pentru că sunt multe botezuri. Astfel, avem vineri şi sâmbătă seara întâlniri cu părinţii şi cu naşii copiilor care vin pentru botez şi ţinem această cateheză, pe care o continuăm apoi la predica de duminică. Aş vrea să spun că mulţi dintre ei s-au spovedit în Spania pentru prima dată în viaţă. Asta are legătură şi cu rânduiala instituită de IPS Iosif în întreaga Mitropolie, ca să se spovedească părinţii şi naşii copiilor înainte de botez. Noi încercăm să o ţinem, fiecare după posibilităţi, şi am observat că dă rezultate foarte bune, familiile vin mult mai pregătite pentru botez.

De curând, edităm şi o foaie parohială care a fost foarte bine primită şi în care avem o pagină de cateheză, alta cu vieţile sfinţilor şi texte filocalice, o pagină a copiilor, alta de ştiri religioase, viaţa parohiei noastre etc.

Avem şi un pangar unde, în afară de lumânările şi icoanele date de Mitropolie, primim din ţară Biblii şi cărţi de rugăciune sau cu un cuprins duhovnicesc.

Spuneam că există şi şcoala parohială care cuprinde cursuri de religie, de limba română, de istorie, de geografie a României, ţinute de absolvenţi de facultate şi care în ţară au lucrat ca profesori sau învăţători. Aceste lecţii le ţinem într-o încăpere a bisericii unde slujim, numită la ei „sacristia“, un fel de veşmântar mai mare. Asta se întâmplă duminica. După ce copiii se împărtăşesc, merg la orele respective. Noi ne continuă în acest timp slujba cu predica şi miruitul. Alte parohii fac aceste lecţii sâmbăta. Sunt foarte mulţi copii doritori să participe la ore, dar la noi, de exemplu, nu încap mai mult de 30-40 de copii în sacristia. Din când în când, la marile sărbători, organizăm serbări după tradiţiile româneşti, încercând să menţinem sărbătorile şi tradiţiile copilăriei.

Când se întorc românii acasă?

Cine vă ajută la slujbe şi în celelalte treburi ale parohiei?

Oamenii în biserică sunt foarte săritori când facem apel pentru orice fel de activitate. De exemplu, curăţenia după fiecare slujbă. La strană avem în jur de opt tineri teologi cărora li s-au adăugat alţi tineri care nu au pregătire teologică, dar care cântă bine. Am făcut nişte cărticele cu toată Liturghia, partea muzicală şi textul, şi cântă acum toată biserica.

Spuneaţi că majoritatea celor care vin la biserică sunt tineri. Ce-i determină să plece din ţară? Cum gândesc cei care vin acolo, vor să se întoarcă înapoi, vor să rămână?

Acolo sunt, în general, oameni de formaţie medie; bărbaţii lucrează în construcţii şi agricultură, iar femeile în serviciul domestic şi în restaurante. Sunt foarte puţini cei care au reuşit să lucreze în domeniul lor, să-şi echivaleze studiile şi să lucreze în domenii mai înalte. Dar sunt mulţi care au studii superioare şi care acolo sunt la munca de jos. Cu ceva timp în urmă a venit la biserică o familie – el medic şi ea farmacistă – ca să ceară de lucru în orice domeniu şi au găsit, el în construcţii şi ea curăţenie în casă. Între timp şi-au depus diplomele ca să le fie recunoscute.

Sunt mulţi oameni care s-au reprofilat, în ţară erau contabili, iar aici s-au reprofilat pe construcţii, şi-au făcut propriile firme. Mai sunt apoi câteva firme de transport, constituite de români. Au apărut şi câteva magazine cu specific românesc.

Majoritatea, cam 80%, spun că vor să stea o perioadă şi să se întoarcă. Dar perioada asta devine din ce în ce mai lungă. Restul vor să se stabilească acolo, fără nici un dubiu. Mulţi zic că s-ar întoarce în ţară, dacă ar avea un salariu măcar de 600-700 de euro.

▲ „Orice român serios îşi găseşte o casă şi un serviciu cu un câştig bun“

Credincioşii din bisericile parohiilor din Spania se deosebesc, în vreun fel, de cei din ţară?

În general sunt foarte entuziaşti, mulţi dintre ei abia acolo au găsit Biserica, pentru ei fiind un mare sprijin în contextul vieţii pe care o duc acolo. În străinătate viaţa e destul de dură, trebuie să munceşti foarte mult. De exemplu, un bărbat care lucrează în construcţii pleacă de acasă dimineaţa de la 6-7 şi se întoarce la 8 sau la 9 seara. Şi face asta în fiecare zi. Cei care nu lucrează duminica vin la biserică cu multă bucurie, pentru că este o zi în care se odihnesc, vin să se roage, se mai întâlnesc cu prietenii. Românii sunt mulţumiţi de situaţia lor de acolo. Am remarcat că orice român harnic şi serios, după câteva luni, a reuşit să-şi găsească o casă şi un serviciu cu un câştig bun.

Puteţi face ceva pentru românii care caută de lucru?

Aceasta ar fi latura socială a activităţii noastre. Sunt foarte multe locuri de muncă pe care oamenii le-au găsit prin biserică. Ei vin la slujbă, iar după slujbă vorbesc între ei şi îşi spun unii altora ce au găsit de lucru, ce caută etc. De exemplu foarte multe dintre femeile care caută un loc de muncă sunt ajutate de doamna preoteasă. Ea cunoaşte multe femei care au serviciu şi le face legătura cu cele care caută de lucru. În general, se găsesc locuri de muncă pentru toţi.

De asemenea, cei care caută loc de găzduire pun anunţuri la biserică şi aşa găsesc mai uşor. Am avut şi cazuri de oameni disperaţi, cărora li s-a promis din ţară că au de lucru în Spania, au şi casă şi masă, şi au fost înşelaţi, li s-a luat banii şi au fost lăsaţi într-o benzinărie, pur şi simplu. Pentru că nu cunoşteau pe nimeni, au luat întâi legătura cu noi. Pe unii i-am îndrumat la un centru social pentru străini, unde pot să stea o săptămână până se pun cât de cât pe picioare, iar celor care doreau să se întoarcă în ţară le-am dat un ajutor ca să îşi poată cumpăra bilet de întoarcere.

▲ Îţi dau de lucru, îmi dai credinţa ta

Cum sunt priviţi de către spanioli românii care vin în Spania?

În Spania avem o situaţie fericită, spaniolii sunt foarte toleranţi şi foarte primitori. Asta şi la nivel bisericesc, vă spuneam că ne-au dat biserici în care să slujim. Asta depinde de multe ori şi de episcopul locului.

Sunt şi români care îşi schimbă credinţa?

Sunt, din păcate. Ei se duc nu atât la catolici, cât la comunităţile neo-protestante româneşti, care sunt foarte active şi fac de multe ori prozelitism, după modelul pe care l-au aplicat şi în ţară: te ajut, îţi dau de lucru, dar vii la adunarea noastră. Oricum, noi încercăm să ne facem datoria şi să-i ţinem pe oameni în Biserica moşilor şi strămoşilor lor. Le spunem tuturor că Ortodoxia este credinţa adevărată lăsată nouă de Mântuitorul Hristos, prin apostolii Săi şi prin urmaşii apostolilor, episcopii şi preoţii. Le spunem că avem Evanghelia în Biserică de două mii de ani şi nu e nevoie să mergem la alte culte pentru a o căuta.