Românii din Siria se pot spovedi în limba română

Hirotonit pe 15 martie, în Catedrala patriarhală, în Duminica Sfântului Grigorie Palama, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, părintele Gheorghe Costea este primul preot ortodox al românilor din Damasc, Siria. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi cele ale Facultăţii de Limbi străine, secţia arabă - limbi iudaice. A fost bursier la Cairo, în Egipt, timp de nouă luni, acomodându-se cu civilizaţia şi mentalitatea unei ţări musulmane. În cadrul emisiunii „Convorbirile TRINITAS“, realizată de George Vâlcu, părintele Costea a vorbit la TRINITAS TV despre cultura Siriei, despre structura religioasă a populaţiei acestei ţări, precum şi despre viaţa românilor care locuiesc în Siria.

Părinte Gheorghe Costea, vă rugăm să ne vorbiţi, pentru început, despre cultura şi istoria Siriei.

Din punct de vedere cultural, Siria este un spaţiu mai mult decât bogat. Din lectura Sfintei Scripturi, mai precis a Vechiului Testament, avem mărturii despre sirieni şi asirieni. Teritoriul asirienilor era în această zonă a râurilor Tigru şi Eufrat, care traversează Siria şi în ziua de astăzi. Pe aceste meleaguri se găsesc mărturii încă din timpul Proorocului Ilie, aici fiind valea în care Sfântul i-a mustrat pe proorocii mincinoşi ai lui Baal şi a adus ploaia după trei ani de secetă. Pe muntele unde Sfântul Ilie s-a rugat la Dumnezeu ca să trimită foc din cer, pentru a mistui jertfa lui, şi nu a proorocilor mincinoşi, este zidită o mănăstire care păstreză memoria vie a Sfântului Prooroc. Totodată, în Siria Mare au apărut şi primele scrieri, alfabetul fenician fiind unul dintre primele alfabete consemnate. Dacă vorbim despre Siria creştină, se ştie că Mântuitorul Hristos a folosit drept limbă de exprimare limba aramaică şi numai în Siria se mai găsesc sate în care se vorbeşte şi astăzi această limbă. Astfel, avem oportunitatea de a auzi limba Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Structura religioasă a populaţiei Siriei

Ce ne puteţi spune despre istoria ultimului secol din Siria?

Începând cu anul 1918, după Primul Război Mondial, Siria a fost colonie franceză până în 1946, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când şi-a obţinut practic independenţa. Faptul că a fost colonie franceză se recunoaşte în cultură, în stilul arhitectural al clădirilor, în comportamentul înaltei societăţi. Putem spune că, din acest punct de vedere, România se aseamănă cu Siria, fiindcă ambele fac parte din ţările francofone. Pe lângă limba arabă, în Siria, cea de-a doua limbă este franceza.

Care este structura religioasă a populaţiei siriene?

Putem preciza că în Siria există musulmani suniţi aproximativ 70%, alaoiţii musulmani circa 17% şi altă sectă - druzii - 3%, care completează procentele de 90% ale musulmanilor, iar restul de 10% aparţine creştinilor, care nu sunt numai ortodocşi, ci şi greco-catolici, siro-iacobiţi, care ţin de Biserica Siriană Ortodoxă, siro-iacobiţi catolici, mai există romano-catolici, protestanţi şi o comunitate mare de armeni, atât ortodocşi, cât şi catolici.

Cum este strucuturată capitala Siriei?

Din ceea ce am observat, Damascul, care are 6 milioane de locuitori, îţi reaminteşte imediat de influenţa franceză - nu este cu mult diferit faţă de Bucureşti -, la periferie locuind, la fel ca în marile oraşe, cei de condiţie socială modestă. Interesant este că aceştia de la periferie sunt ancoraţi mai mult decât ceilalţi în valorile tradiţionale, pe care le-au primit de la strămoşii lor.

Relaţie cordială între creştini şi musulmani

Care este atitudinea majorităţii musulmane faţă de minoritatea creştină?

Spre deosebire de Egipt, în Siria există o relaţie cordială între creştini şi musulmani. Faptul că acolo, pe toată perioada şederii, am purtat reverendă, nu a fost nici o problemă, ba dimpotrivă, am fost salutat de oameni pe stradă cu apelativul „Abuna“, adică „părinte“ în limba arabă. De asemenea, nu s-a întâmplat să fim jigniţi ori să se uite cineva urât la noi. Mentalitatea aceasta este şi meritul actualei conduceri, a preşedintelui Bashar al-Assad, care a oferit tuturor minorităţilor şi cultelor locuri în Parlament, dar şi funcţii de conducere în Siria. Este cultivată o politică de interrelaţionare între cultele religioase şi stat, iar creştinii beneficiază în această ţară de o libertate mult mai mare decât în alte ţări musulmane.

Români care nu au mai ascultat slujbă românească de 15 ani

Ce ne puteţi spune despre românii pe care i-aţi găsit acolo?

În Siria trăiesc în jur de 4.000 de români, dar am intrat în contact cu mult mai puţini, deoarece vizita pastorală a durat o săptămână, având drept obiectiv slujba de Învierea Domnului. Contactul s-a făcut prin intermediul Ambasadei României în Siria, bucurânsu-ne de sprijinul acordat. La slujbele săvârşite au participat peste 100 de români, ceea ce reprezintă un început promiţător, având în vedere că sunt primul preot român trimis în această parte a lumii. Din discuţiile cu ei am aflat că sunt persoane care nu au mai ascultat o slujbă în limba română şi nu au vorbit cu un preot de mai bine de 15 ani.

Cu ce gânduri aţi plecat acolo şi ce aţi întâlnit în Siria?

Când am plecat din ţară aveam o temere şi nu mă aşteptam ca la slujbe să avem atât de mulţi credincioşi prezenţi, având în vedere că timpul în care au fost anunţaţi era destul de scurt. Am plecat cu gândul de a cunoaşte comunitatea, pe cei din Ambasadă, care se ocupă din punct de vedere administrativ de românii de acolo. Deocamdată, am reuşit să vizităm doar Damascul, însă, din datele oficiale existente, comunitatea română de aici este mai mică decât cea din Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria, situat la aproximativ 50 de kilometri de graniţa cu Turcia şi la o distanţă de 400 de kilometri de capitală. Comunitatea din Alep este mai mare şi ca urmare a faptului că aici, în vremea regimului comunist, au lucrat foarte mulţi muncitori români, în baza relaţiilor existente între România şi Siria, şi unii dintre ei au rămas acolo.

Cu ce se ocupă românii stabiliţi în Siria?

Din păcate, nu avem acolo familii de români soţ şi soţie, cele mai multe fiind mixte, de româno-sirieni. Cea mai mai mare parte dintre familii este alcătuită din românce căsătorite cu sirieni, iar dintre aceştia cam 60-70% sunt musulmani şi, potrivit religiei islamice, când un musulman se căsătoreşte cu o creştină, aceasta îşi poate păstra religia ei, dar copiii trebuie automat să treacă la islamism. Am observat în această vizită şi nişte probleme care au apărut în urma căsătoriilor mixte. Sunt copii care au fost botezaţi ortodox în ţară de mamele românce, iar acum sunt musulmani şi duc o viaţă în afara Bisericii. Cele mai multe dintre femei sunt casnice, iar acum, în Orient, se încearcă o redefinire a statutului femeii în societăţile musulmane, precum şi acordarea libertăţii de a accede la locurile de muncă publice.

Primul Paşti cu un preot român

Cum au reacţionat credincioşii la vestea că au acum un preot ortodox român?

Cererea de a avea un preot a venit din partea comunităţii de acolo, ceea ce demonstrează faptul că românii simt nevoia de a avea slujbă în limba română şi că doresc să afle mai multe despre credinţa ortodoxă. Prin bunăvoinţa Preafericitului Ignatie al IV-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, am slujit Prohodul Domnului în Biserica „Sfânta Maria“ - Catedrala patriarhală din Damasc, iar de Înviere - în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din cartierul Dumar, lângă Damasc. Îi mulţumim Preafericitului Ignatie că ne-a rânduit această biserică încăpătoare, împreună cu o sală de recepţie generoasă, unde, în noaptea de Înviere, după slujbă, ne-am întâlnit împreună cu credincioşii şi cu reprezentanţii Ambasadei, am binecuvântat bucatele pascale aduse de români şi am ciocnit tradiţionalele ouă roşii, salutându-ne româneşte cu „Hristos a Înviat!“. A fost pentru prima dată când de Paşti, la Damasc, a fost prezent şi un preot ortodox român.

Ne puteţi spune ce planuri aveţi până la următoarea sărbătoare a Învierii?

Sperăm ca anul viitor, de Paşti, să putem organiza noi, împreună cu parohia, sărbătoarea Învierii Domnului şi ne dorim să primim şi pelerini din ţară. Sperăm ca la anul să vă anunţăm cu o bucurie mai mare în suflet că parohia s-a închegat, iar comunitatea a început să meargă pe făgaşul unei parohii creştine în adevăratul sens al cuvântului.