„Sfârşitul? cum o vrea Dumnezeu!“

Învăţătura evanghelică privind sfârşitul lumii a preocupat intens pe toţi creştinii, atât pe cei din veacurile primare, dovadă mulţimea „apocalipselor“ apocrife de atunci, dar şi pe cei din vremea noastră. În lumina cuvântului Mântuitorului Hristos, toţi Părinţii Bisericii au fost deosebit de prudenţi în interpretarea profeţiilor Domnului despre cele viitoare. Luminaţi de Duhul Sfânt, duhovnicii zilelor noastre insistă asupra necesităţii pregătirii sufleteşti a tuturor, pentru a întâmpina cum trebuie atât moartea inevitabilă, cât şi sfârşitul întregii existenţe. Pregătirea este esenţială, nu data încetării dăinuirii creaţiei în forma actuală. Cuvintele părinţilor Teofil Părăian şi Arsenie Papacioc întăresc această idee.

Părinte Teofil Părăian, unii duhovnici spun că sfârşitul lumii este aproape. Care este părerea sfinţiei voastre în această privinţă?

Dumnezeu ştie când va fi sfârşitul lumii, pentru că Sfântul Apostol Petru, referindu-se la acest sfârşit, aminteşte cuvântul din Psalmi că „la Dumnezeu o mie de ani este ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă de noapte. Nimeni nu ştie când va fi sfârşitul. Degeaba sunt toate frământările în această chestiune.

„Vor fi şi oameni care vor fi la judecată ca şi cum n-ar merge la judecată“

Există în vremea de azi semnele unei apropieri a sfârşitului?

Nu sunt semne speciale ca să zici s-a întâmplat cutare lucru… Sigur, suntem aproape de sfârşit, dar nimeni nu ştie când va veni acesta.

Revenind la problema Judecăţii obşteşti, ar trebui să fim preocupaţi mai mult de judecata particulară a fiecăruia dintre noi decât de cea finală?

Sfârşitul lumii va fi cu judecată pentru oamenii care au trăit cândva pe pământ. Nu ştim când va veni Judecata de apoi, dar ştim că vom merge la Judecată, de aceea în slujbele noastre zicem: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos să cerem“. Sigur, vom merge la judecată, deşi în Sfânta Evanghelie de la Ioan Domnul Hristos zice: „Cine ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce m-a trimis pe Mine, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă“. Deci vor fi şi oameni care vor fi la judecată, ca şi cum n-ar merge la judecată. Pentru că dacă au trăit o viaţă aşa cum vrea Dumnezeu, înseamnă că judecata pe ei nu-i va nelinişti nici înainte de judecată, nici în momentul venirii acesteia.

De ce nu este folosită Apocalipsa în cult

Singura carte din canonul Noului Testament care face referinţe majore la sfârşitul lumii este Apocalipsa lui Ioan. De ce nu este folosită această carte în cult?

Chestiunea este simplă. Această scriere a fost privită în trecut cu multă nesiguranţă. Acolo sunt lucruri pe care noi nu le putem interpreta, pentru că nu ne sunt cunoscute. Ceea ce ştim este faptul că Apocalipsa a fost scrisă nu pentru timpurile noastre, ci mai ales pentru vremea când a trăit autorul acestei cărţi.

În ce ar consta pregătirea creştinului pentru sfârşitul personal în primul rând şi în general pentru sfârşitul lumii?

Noi trebuie să aşteptăm sfârşitul nostru având în atenţia noastră cuvintele Mântuitorului: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită“. Domnul Hristos vrea ca noi să fim gata de sfârşitul care poate veni în orice moment. Şi oricând se va întâmpla, că va fi în vremea noastră, că se va petrece după noi, trebuie să putem primi ziua aceea cu seninătatea cuvenită.

Creştinismul este o religie cu viziune eshatologică, cu deschidere spre cele viitoare. Există în Ortodoxie această tensiune a aşteptării venirii Domnului?

Nu. Pentru că toate aceste lucruri s-au întâmplat în fiecare generaţie de oameni. Adică oamenii au aşteptat întotdeauna sfârşitul şi ei au crezut că sfârşitul va fi în vremea lor. Or, de atunci au trecut două mii de ani. Sfârşitul încă n-a venit. Şi dacă s-ar pune întrebarea când va fi sfârşitul?, aş răspunde că toate lucrurile rămân aşa cum se ştie, aşa cum au fost. Şi aceasta o citim în epistola a II-a a Sfântului Apostol Petru în capitolul 3 unde se face aprecierea aceasta că nu ştim când va fi sfârşitul lumii.

„Gândul la moarte este începutul înţelepciunii“ spune Sfântul Vasile cel Mare. Trebuie să gândim la sfârşitul lumii, sau la sfârşitul propriu?

Eu cred că trebuie să gândim nu atât la moarte, ci la viaţa de după moarte.

Semnele sfârşitului

Care sunt semnele sfârşitului lumii? Sunt ele mai evidente în ziua de astăzi?

Semnele sfârşitului sunt aşa de generale, încât nu poţi să găseşti indicii sigure pentru o anumită vreme. Pentru că războaie au fost totdeauna, cutremure au fost mereu, neînţelegeri totdeauna, slăbirea credinţei totdeauna. Greu poţi să stabileşti un semn anume pentru a spune: „Da, într-adevăr, pentru că se întâmplă un anumit lucru, sfârşitul e evident“.

Care ar fi criteriile după care se va săvârşi judecata oamenilor?

Cele pe care Domnul Hristos le pomeneşte în Evanghelia Sfântului Matei. Acolo stă scris că, la Judecată, Mântuitorul va despărţi pe cei buni de cei răi, precum desparte Păstorul oile de capre, şi va zice celor de-a dreapta: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Că flămând am fost şi Mi-aţi dat să mânânc, însetat şi Mi-aţi dat să beau, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat…“. Criteriile judecăţii sunt deci faptele credinţei.

▲ „Istoria înregistrează precis evenimentele, dar tu pune-te tu la punct!“

Părinte Arsenie Papacioc, vine sfârşitul lumii?

Cu multă anticipaţie se vorbesc lucruri cu elemente inventate. Sfârşitul? cum o vrea Dumnezeu! Noi însă avem obligaţia, acesta e lucrul central, să ne punem la punct în fiecare clipă, să nu pierdem o clipă din vedere. Adică să ai un act de prezenţă. Eu, ca duhovnic, nu sunt pentru nevoinţă, sunt pentru o stare de prezenţă continuă. Că, „dacă se întâmplă foarte multe în lume... ce facem, părinte?“ Nu poţi să te iei la luptă cu istoria. Istoria înregistrează precis evenimentele, dar tu pune-te tu la punct! Pentru că tu eşti un microcosmos în care se oglindeşte un macrocosmos, o lume întreagă. Să ţinem de Biserică. Pentru că Biserica este acolo unde este adevărul. Dacă numai unul singur ţine adevărul, Biserica e întreagă acolo. Nu e o fracţiune de Biserică, e întreaga Biserică. Pentru că Biserica nu poate să trăiască decât numai şi numai în adevăr, pe care îl reprezintă Ortodoxia. Dacă îl ataci, eşti în afară de Biserică şi atunci intri în gloata care nu mai are nici o răspundere şi, la iad cu voi.

În ce mod trebuie să privească un creştin vremea în care trăieşte astăzi?

Dezobişnuiţi-vă de ideea că vremurile noastre ar fi mai deosebite. Nu! Zilele noastre sunt zilele Apostolilor. Întotdeauna au fost greutăţi şi suferinţe. Pentru că mântuirea noastră se săvârşeşte pentru fiecare dintre noi pe cruce, în suferinţă.

Există o discuţie actualmente cu 666, cu spaima asta mare că s-a născut Antihristul. Şi i-am spus unuia: „Vezi-ţi, domnule, de treabă că are şi el o viaţă de om, nu e divinitate…“ Nu trebuie să daţi atenţie, dar nici să fim nepăsători. E vizibil începutul pe plan moral, mai ales, e foarte aproape de 666. Nici o primejdie nu e atât de mare atât timp cât stai în picioare, atât timp cât te închini lui Hristos cu toată inima şi smerenia. Acest Antihrist când va veni, va veni pe un teren pregătit şi prin oameni care lucrează acum. Tu trăieşte momentul. Cine trăieşte momentul salvează trecutul şi cucereşte viitorul. Şi ne va păzi harul lui Dumnezeu şi într-o împrejurare grea. Dacă trebuie să ne temem de ceva, asta ar fi viaţa noastră împătimită. La Judecată te prezinţi cu inima ta curată în ce priveşte viaţa lui Hristos.

„Să vedeţi când se opreşte răsuflarea ce importantă e o clipă!“

Cum trebuie să întâmpinăm sfârşitul propriu?

În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută.

Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă! Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decat un coş cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus: „ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine“.

Nu pierdeţi timpul, dragii mei! Astăzi vorbim şi mâine nu ştim dacă mai suntem. E posibil: o muşcătură veninoasă, îţi cade o cărămidă în cap când nu te-aştepti şi, pe urmă, suntem la dispoziţia Stăpânului nostru Dumnezeu. Şi dacă nu vine moartea mâine, aveţi timp să câstigaţi haruri deosebite. Aşa că pretuiţi foarte mult timpul.