„Ţăranii au fost foarte fermi în a-şi păstra portul tradiţional“

▲ „Clasele de jos, care sunt foarte tradiţionaliste, ţin la portul din vechime, şi înalta societate care încearcă să se ralieze la curentele generale“ ▲ „Nimeni nu avea dreptul să poarte un işlic mai mare decât îi permitea rangul boieresc pe care îl avea. Numai boierii de rangul întâi aveau voie să poarte barbă. Boierii de rangul doi şi trei nu aveau voie să poarte barbă, purtau doar mustaţă“ ▲ „Ţăranii erau foarte fermi în a-şi păstra portul tradiţional, cu opinci, cu iţari, cu cămăşile acelea lungi, din in sau din cânepă, cu brâul roşu, cu chimirul şi cu căciula de oaie“ ▲ Interviu cu dl Adrian-Silvan Ionescu, doctor în istorie, cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti, profesor asociat la Universitatea Naţională de Artă, distins cu Ordinul Cultural al României în grad de Cavaler, autor al volumului „Modă şi societate urbană în România modernă“ ▲

Domnule profesor, având în vedere că aţi trecut prin istoria vestimentaţiei româneşti şi, în special, am observat că aţi marcat în cărţile dvs. pe această temă şi momentele istoriei profunde a sec. al XIX-lea, înţeleg că aveţi şi o viziune plină de amănunte dinspre sec. al XIX-lea până în prezent. Există cumva o anumită viziune sau măcar un set de idei asupra hainelor, la români, la diferite niveluri sociale?

O tendinţă bineînţeles că există... În primul rând, există orientările pe care fiecare categorie socială le urmează. Clasele de jos, care sunt foarte tradiţionaliste, ţin la portul din vechime, şi înalta societate care încearcă să se ralieze la curentele generale. Nu spun nici europene, nici orientale, ci generale. Ştiţi prea bine, perioada fanariotă, şi nu neapărat această perioadă, perioada osmană preia foarte mult de la Bizanţ, iar ceea ce noi consideram ţinută sau port fanariot este o continuare a unei vestimentaţii care se împământenise aici demult. Poate sunt nişte elemente ce vin clar pe fondul Fanarului, cum este acel işlic sau cum este buciumanul, pe care-l purtau domnitorii, până atunci, care este o căciulă, tot din blană foarte scumpă, dar de forma numită cucă. Cuca era o căciulă - ca să fie pe înţelesul cititorilor - lăsată într-o parte, ca la Mihai Viteazul, dar a purtat-o şi Matei Basarab, şi Vasile Lupu... Era purtată de majoritatea domnitorilor din perioada respectivă. Şi mai avea un surguci, adică un penaj în partea opusă.

Hainele, mai ales la acest nivel social, puneau la vedere importanţa socială, puterea celui care le purta? Acest penaj şi alte elemente făceau parte din simbolistica puterii şi a stării sociale? Simbolizau şi apartenenţa la un sistem politic fanariot?

Nu putem vorbi de un sistem politic în ceea ce-i priveşte pe fanarioţi. Era o stare de lucruri. Imperiul Otoman voia să aibă linişte în aceste principate, pentru că, tot timpul, conducătorii lor, principii domnitori, se raliau cu oponenţii otomanilor. Summum-ul l-a constituit momentul când Dimitrie Cantemir s-a aliat cu Petru cel Mare, iar Constantin Brâncoveanu a început să cocheteze cu Imperiul Habsburgic. Şi, ca să se termine aceste situaţii, au fost aduşi pe tronul român principi români din Fanar. Fanarul era cartierul grecesc de veche tradiţie, tradiţie culturală, al Constantinopolului, din care se extrăgeau dragomanii Porţii. Este peremptorie calea spre cultură a acestor greci. Ei stăpâneau mai multe limbi străine, şi atunci deveneau foarte utili sultanului ca translatori. Vorbeau franţuzeşte, italieneşte, unii ştiau şi nemţeşte. Aveau biblioteci foarte mari şi, cum venea vreun ambasador străin, erau chemaţi ca să facă traducerea discursurilor respective. Sau, prin influenţa pe care o aveau, puteau să dea un curs favorabil unor tratative pe care Poarta le deţinea cu alte puteri. Şi, drept recompensă, aceşti foşti dragomani, mari dragomani ai Porţii, primeau unul sau altul dintre cele două tronuri ale Ţărilor Române sau erau mutaţi de pe un tron pe altul, cum s-a întâmplat de foarte multe ori. Ba erau la Iaşi, ba erau la Bucureşti.

„Nimeni nu avea dreptul să poarte un işlic mai mare decât îi permitea rangul boieresc“

Referitor la vestimentaţia lor, care, cum ştim, fiind foarte rafinaţi, era foarte încărcată; şi boierii locali aveau o asemenea vestimentaţie orientală - bizantină - prin care-şi precizau importanţa socială?

Desigur... Prin arhondologie, adică prin cartea rangurilor boiereşti, fiecărui rang îi erau atribuite nişte elemente de recongnoscibilitate. Nimeni nu avea dreptul să poarte un işlic mai mare decât îi permitea rangul boieresc pe care îl avea. Nimeni nu putea să poarte alte culori decât îi permitea rangul boieresc. De pildă, culorile puternice şi blănurile de foarte bună calitate le puteau purtau numai boierii de rangul întâi, care însemnau boieri veliţi sau boieri divaniţi, pentru că făceau parte din Divanul ţării. Sau boieri cu barbă: numai boierii de rangul întâi aveau voie să poarte barbă. Boierii de rangul doi şi trei nu aveau voie să poarte barbă, purtau doar mustaţă. Când erau avansaţi în grad, când treceau în rândul veliţilor, venea berber-başa, care era mai-marele bărbierilor Curţii de la Bucureşti sau de la Iaşi, care îi făcea ultima bărbierire, trasându-i linia pe unde o să-i crească mai departe barba. Bineînţeles, acelaşi berber-başa venea şi-i îngrijea barba, i-o spăla, i-o pieptăna, i-o parfuma, îi îngrijea podoaba facială.

Exista vreo diferenţă între haine oficiale, pe care le purtau în anumite momente, şi cele pe care le purtau zi de zi? Ritualul domnitorilor cobora, respectând proporţiile?

Era o diferenţă, bineînţeles. Când un boier era avansat în grad, domnitorul îi trimitea o blană de samur. Era cadoul suprem. Blănurile de samur veneau din Siberia şi erau foarte scumpe. Un domnitor, când era învestit, primea de la sultan cabaniţa, care era o mantie de postav foarte fin, căptuşită cu samur, cu brandenburguri de fir, cuca, adică căciula din samur cu surguci, un buzdugan şi o sabie. Acestea erau însemnele de învestitură. Domnitorul, la rândul său, îşi răsplătea oamenii fideli, „clienţii“, ca să folosim un termen contemporan, dându-le cadourile de care vă vorbeam, blăni de samur, moşii ş.a.

Existau asemenea croitori, frizeri în Principate sau veneau şcoliţi gata de la Istanbul?

Se formau şi erau chiar foarte mulţi aici. În Bucureşti exista Uliţa Işlicarilor, a celor care făceau işlice, acoperămintele de cap ale boierilor. Acestea aveau o formă foarte ciudată, globulară. Călătorii străini se minunau când vedeau asemenea acoperăminte de cap, le numeau că ar fi de forma unei pere, a unui glob, a unei sfere. Mulţi credeau că sunt foarte grele, dar nu erau grele deloc, pentru că erau făcute din carton şi acoperite cu nişte pielicele de miel de Crimeea, miel caracul. Era însă un miel nenăscut, oaia gestantă fiind sacrificată. Se scotea acel miel cu blana foarte fină şi, din 7 sau 8 piei din acelea, se acoperea un asemenea işlic.

Bulgarii au purtat fes până la 1878

Putem discuta, pornind de la hainele de atunci - având în vedere că avem şi puţine izvoare scrise din acea epocă -, despre natura influenţelor care existau în acele vremuri în Principate? Era o influenţă strict orientală sau era o influenţă specifică celor din Balcani sau din alte zone? Acest port era diversificat, adică era numai în Principate sau se întâlnea peste tot în Balcani, acolo unde stăpâniseră cei din Bizanţ, apoi turcii de la Istanbul?

Influenţa balcanică exista... Ca dovadă, în Balcani, portul popular contemporan are cele mai multe elemente de port oriental constantinopolitan. Acele ilice cu multe broderii de fir, şalvarii, fesul, pe care-l purtau bulgarii. Bulgarii au purtat fes până la 1878. În momentul în care au intrat trupele ruseşti în Bulgaria şi au eliberat-o, a început o întreagă nebunie ca să nu se mai poarte fes. Bulgarii au dat năvală în puţinele magazine cu pălării occidentale şi puteau fi văzuţi pe stradă bărbaţi cu bonete de femeie, numai ca să nu mai poarte acel fes, care era abominabil în concepţia lor. Influenţa generală în această zonă era oriental-turcească.

Ce diferenţă era între clasa de sus, a boierimii, a protipendadei, şi clasa de jos? Diferenţa era foarte mare presupun, exista o ruptură. Cum s-a manifestat influenţa otomană în pătura de jos, la nivelul hainelor?

Nu a existat nici o influenţă în pătura cea mai de jos, pentru că ţăranii erau foarte fermi în a-şi păstra portul tradiţional, cu opinci, cu iţari, cu cămăşile acelea lungi, din in sau din cânepă, cu brâul roşu, cu chimirul şi cu căciula de oaie.

Cum numim această tradiţie a portului, dacă pe cealaltă o numim orientală?

Este locală. Atâta vreme cât în fiecare parte a ţării s-a păstrat o linie continuă, portul acesta ţărănesc, fără nici un fel de influenţă orientală, este peremptoriu că aceşti ţărani, extrem de tradiţionalişti, nu acceptau să primească nici un fel de influenţă de la oraş. Era un sistem foarte clar stabilit. Nu exista o circulaţie, mai mult decât acea a mărfurilor şi a produselor, între sat şi oraş. Nu existau ţărani, să spunem, chiar din jurul Bucureştiului, care să fie influenţaţi de portul orăşănesc. Clasa de mijloc, clasa negustorilor, clasa comercianţilor de diverse produse, viitoarea burghezie, avea eminamente costum oriental. În momentul în care înalta societate a renunţat, între 1830 şi 1850, la portul oriental, trecând la portul occidental, exact această clasă negustorească îl preia şi îl menţine până la 1870, însă cu anumite elemente lipsă. Pentru că ştiau că nu li se cuvine să poarte bărbi, nici un negustor nu purta barbă, ci numai mustaţă. Pentru că ştiau că nu au voie să poarte işlic, toţi purtau un fes pe cap. Dar, în schimb, aveau caftanul foarte bogat, îşi puneau blănuri de foarte bună calitate, dar nu samur. Aveau bijuterii, purtau inele, purtau mătănii, ca boierii, pe vremuri.

Civilizaţia occidentală se poate spune că începea de la nord de Dunăre

Ce s-ar putea spune despre influenţa spiritualităţii creştine? Cum s-ar putea traduce, într-un comentariu la hainele din acea perioadă, viziunea vieţii creştine locale? Cum am putea regăsi trăsăturile unei spiritualităţi creştine din acea perioadă în Principate, la acest nivel al vestimentaţiei?

Aici se poate face foarte clar distincţia... În Principate, boierii locali - care erau boieri români sau fanarioţi, aduşi aici de domnitori -, inclusiv domnitorii nu au purtat niciodată turban şi fes. În Balcani, se purta, chiar dacă erau creştini, ca dovadă că erau ocupaţi. Însă, civilizaţia occidentală se poate spune că începea de la nord de Dunăre. Toţi călătorii străini, care treceau de la Rusciuc - Ruse, astăzi - la Giurgiu, constatau diferenţa formidabilă între acele locuri, în acea epocă şi până la 1877. La 1877, reporterii de front, care veneau să urmeze trupele în Bulgaria, erau exasperaţi că nu mai aveau ce mânca, nu mai găseau hanuri, apă, în Bulgaria. Trebuiau să-şi facă provizii zdravene din România, din Bucureşti, din Turnu-Severin, din Giurgiu, din toate locurile care erau puncte de trecere spre zona de război.

Influenţa vizibilă a otomanilor, la noi, până la ce nivel al vieţii cotidiene a ajuns? În felul de a se comporta al românilor, în relaţii, în bucătărie - unde se oprea această influenţă?

Despre bucătăria românească e mai greu să vorbim... Se opreau la religie. Domnitorii greci erau foarte buni creştini. Ei au construit biserici, au întreţinut biserici, au făcut danii bisericilor. Modul de viaţă însă le era influenţat de Orient. Într-o casă boierească (casă foarte mare) exista un divan, o sofa, care mergea pe trei laturi ale camerei. Nu exista sobă. De aceea boierii purtau iarnă-vară haine groase şi blănuri, pentru că nu aveau sobe în casele lor. Iar casele lor aveau pereţii de câte 3 metri grosime, din piatră. Vă daţi seama, era cam frig înăuntru. În mijlocul acelei camere, în care boierul îşi ducea existenţa aproape întreaga zi, se afla un fel de sobiţă din alamă, în care se puneau cărbuni. Boierul îşi petrecea aproape toată ziua pe acea sofa, stând turceşte, acolo. Sofaua nu era nici măcar moale, era din lemn. Avea câteva saltele şi mai multe perine.

Acela era „cabinetul“ lui de lucru?

Da, acolo îşi primea argaţii, care îi dădeau raportul, îi spuneau ce se întâmplă în gospodărie, îşi primea prietenii, lua masa... Şi, un lucru important, se mânca cu mâna. Mâncarea se punea pe o tipsie, lângă boier. Boierul lua cu mâna. Venea un fecior ţigan, care-i aducea un ulcior cu apă, de obicei - apă de trandafir, şi un prosop pe umăr, şi boierul se spăla de grăsimile cu care îşi murdărea degetele. După ce mânca, îşi făcea siesta. Iar după 1800, încep să se facă plimbările la Şosea, în Bucureşti, sau în Copou, la Iaşi. Sau, de asemenea, la Herestrău, în Bucureşti. După ora 4-5 după-amiaza, după ce a dormit bine, boierul se urca în trăsură, împreună cu jupâneasa, şi mergeau la plimbare. Se învârteau de vreo două ori cu trăsura, după care mergeau acasă şi primeau oaspeţii. La ora 10 seara, toată lumea se culca, fiecare separat. Soţia cu copiii dormea într-o parte a casei, boierul, cu oaspeţii lui dormeau pe acelaşi divan, unul lângă altul.

Occidentalizarea a început de la moda imediat de după primul Imperiu

În ce măsură se poate vorbi despre o unitate a portului în Principate?

Pentru înalta societate, hainele erau identice.

Dar în Transilvania?

În Transilvania era altceva. Noi vorbim acum doar despre vechiul Regat, Moldova şi Ţara Românească, ce fac Principatele Unite, iar, după aceea, Regatul, la 1881. În Transilvania, era cu totul altceva, influenţa occidentală nemţească era clară. Se purtau numai haine nemţeşti, redingote, ţilindre, după 1800. Până la 1800, erau tricornuri, bicornuri. Iar ţăranii erau foarte fermi legaţi de costumul naţional, tocmai pentru că exista acea împilare austriacă, maghiară, şi ei nu voiau să se confunde cu domnii, căci aşa li se spunea. Chiar dacă printre aceşti domni erau şi mulţi români cu pregătire înaltă, care studiaseră la Buda, la Viena şi îşi deserveau cu multă cinste şi demnitate ţara.

Integrarea europeană a fost culturală sau mai degrabă politică? A fost o bătălie nevăzută, la nivelul familiilor, tinerii erau occidentali, iar părinţii, tradiţionalişti.

A fost şi culturală, şi politică. De ce a fost politică? Pentru că, la 1827-1828, are loc războiul ruso-otoman, care se dă în aceste locuri, şi Principatele sunt ocupate de ruşi. Se pun guvernatori ruşi. Prezidentul plenipotent al celor două Principate - de fapt, putem spune că de atunci încă se face o unire a celor două principate - este generalul conte Pavel Dimitrievici Kisseleff. Acesta instituie Regulamentele Organice, care au fost primele constituţii ale Principatelor. Pentru ca localnicii de bună condiţie, foştii boieri veliţi, cei ai domnitorilor fanarioţi, să acceadă în administraţie, li se impunea să-şi radă barba şi să treacă la costumul european. Kisseleff dorea o aliniere la Europa şi a făcut exact ceea ce făcuse Petru cel Mare cu o sută şi ceva de ani în urmă în Rusia. Nu-i vorbă, mulţi boieri îşi trimiseseră copiii la studii în străinătate şi, bineînţeles, aceştia se întorceau îmbrăcaţi în portul Parisului, Vienei, Romei.

De la ce tip de vestimentaţie se poate spune că a început occidentalizarea la noi? De la cea a Franţei imperiale?

Occidentalizarea a început de la moda imediat de după primul Imperiu. Era o modă similară celei de la Paris sau de la Viena. Redingote pentru domni, ţilindre, haine cu pelerină, iar doamnele încă de la 1806, când vin pentru prima dată ruşii în România, purtau rochii Empire. Deci, femeile au fost cu cel puţin o generaţie înaintea soţilor în a prelua moda occidentală.

Prin anii 1949-1950, dacă erai văzut cu pălărie, imediat erai băgat la închisoare

Din protipendadă, cine a acceptat mai devreme noul port?

Nu era vorba de un accept, ci de o impunere a noului port. Toţi negustorii şi meseriaşii, care veneau din Centrul Europei - austrieci, nemţi, cehi, unguri, câte un italian, câte un francez -, veneau cu câte o haină din ţările lor, pe care o impunea încet-încet şi aici. De aceea li se şi spunea „haine nemţeşti“. Şi cum apărea câte un român îmbrăcat astfel pe stradă şi se întâmpla să atingă întâmplător pe un alt conaţional, acesta din urmă îi spunea „neamţ beţiv“. De ce? Pentru că nemţii, care veneau aici şi lucrau ca tâmplari, cizmari, mecanici, dădeau de băutură bună, multă şi ieftină şi se cam îmbătau. Şi atunci românul îl apostrofa imediat, numindu-l „neamţ beţiv“.

Lucrurile evoluau ca-n Rusia... Gogol, care era un ortodox, îi punea pe străini, pe nemţi, în roluri de diavol ascuns. Cel care-l îmbracă cu o manta ciudată pe un biet funcţionar este un „neamţ beţiv“. În ce perioadă a sec. al XIX-lea a apărut o diversitate mare în vestimentaţie, dacă ar fi s-o comparăm cu Occidentul?

Diversitate era, în primul rând, în perioada asta, 1850-1860, când vedeai surugii cu hainele lor specifice, care, după aceea, pe vremea lui Alexandru Ioan I, se transformă în uniforma Serviciului poştal. Erau negustorii, îmbrăcaţi în haine orientale, erau vânzătorii ambulanţi, care purtau fesuri, cealmale, purtau haine albaneze. Şi erau domnii din protipendadă, care purtau redingotă, ţilindru, frac, iar doamnele, îmbrăcate cu rochii cu crinolină şi boneţică. După aceea, după 1870, n-a mai fost această varietate, căci toată lumea începuse să umble îmbrăcată la fel. Occidentalizarea este stabilită, după această dată, în Ţările Române. Cei care veneau aici, după 1878, scriau, de exemplu: „Nu m-aş fi aşteptat să găsesc Parisul atât de bine implantat în Bucureşti“.

Oficialităţile ce ţinute aveau?

În timpul Regulamentului Organic, li s-a impus să poarte uniforme. Era specific Rusiei, dar şi Franţei. Pe timpul lui Napoleon I şi Napoleon al III-lea, toţi oficialii - primari, magistraţi, Corpul juridic, Poliţia, Serviciile poştale, telegrafiştii, mai târziu, pe la 1869, angajaţii Căilor ferate - purtau uniforme.

Ce puteţi spune despre perioada comunistă, ce influenţe am avut noi în vestimentaţie?

Erau ruseşti - pufoaica, şapca, toate acestea vin de la ruşi. Prin anii 1949-1950, dacă erai văzut cu pălărie, imediat erai băgat la închisoare. Culmea, că şapca este de provenienţă veche, era un acoperământ pentru cap pentru sportivi, pentru mers pe bicicletă, pentru ieşit la plimbare, să faci ascensiuni...

Când s-a deschis societatea comunistă, în anii ’60-’70?

Da, în momentul când a început să apară costumul de blue jeans. Ceea ce n-a reuşit comunismul, să impună o uniformă, a reuşit Occidentul prin costumul de blue jeans. Care este exact uniforma dorită şi în China, şi în Coreea... Ei au purtat-o. Ceauşescu a vrut şi el să impună uniformă, dar nu s-a putut.