Cum şi din ce motive învaţã scandinavii limba şi cultura românã

Sistemul de învăţământ superior umanist suedez prezintă diferenţe majore de cel românesc. Studenţii au posibilitatea de a-şi alege ritmul de studiu: part-time (halvfart) sau full-time (helfart). În cazul primului, anul de studiu se întinde pe parcursul a două semestre, ca în România. În al doilea caz, un an de studiu se poate încheia într-un semestru (tid).

Un avantaj extraordinar al studenţilor este că pot urma mai multe facultăţi la distanţă. Mai puţin facil este pentru profesori. Ei trebuie să construiască platforme de predare sofisticate pe care încarcă toate materialele, exerciţiile şi soluţiile acestora (facit), astfel încât studenţii să se poată autoverifica (självstudiekurser). Profesorul este văzut mai mult ca un îndrumător decât ca unul care predă, în spiritul pedagogiei moderne.

După atâtea avantaje, apar şi dezavantajele. Studenţii pot urma la distanţă doar programele de licenţă, însă nu şi pe cele de masterat, care trebuie să se desfăşoare strict în campus. Teoretic, examene scrise se pot susţine la diverse universităţi din Suedia şi din lume, dacă acestea acceptă. Paradoxal este că exact universităţile suedeze acceptă tot mai greu ca studenţii de la alte universităţi suedeze să poată susţină examenele în cadrul lor, subiectele fiind trimise pe e-mail.

În ceea ce îi priveşte pe profesori, aceştia rareori îşi găsesc normă întreagă într-un singur loc. Cei din învăţământul secundar aleargă la mai multe şcoli (aşa cum devine comun şi la noi), iar universitarii sunt angajaţi cu diverse procente de normă. Mulţi mai acumulează procente la contract făcând administraţie, adică hârţoage, tabele în Excel, calcule de factori de impact al articolelor, statistici etc. Vremurile de aur când în universităţile occidentale profesorii se ocupau de predare, iar cercetătorii de cercetare, separat, au cam pălit. Acum, predarea şi cercetarea au devenit obligatorii simultan (lucru care la noi există deja de după Revoluţie), ceea ce îi forţează pe universitari să se hiperspecializeze şi să iasă din coordonatele unei adevărate vieţi intelectuale. Încărcătura de muncă este foarte mare, iar cine nu vrea să sfârşească precum un specialist limitat şi robotizat trebuie să îşi asume eforturi suplimentare ce îi anulează viaţa personală.

În ceea ce priveşte limba română, tradiţia la Universitatea din Lund este de aproximativ 70 de ani, de când romanistul Alf Lombard a început să scrie despre limba noastră şi a intrat în corespondenţă cu intelectuali români. Ulterior, el a condus şi doctorate în acest domeniu. Una dintre doctorandele lui, Coralia Ditvall, a preluat catedra de la Universitatea din Lund şi a salvat-o prin inau­gurarea studiilor la distanţă, cu ajutorul platformei Luvit. La acea vreme, acest modul de e-learning a fost pionier la Lund.

În urmă cu nouă ani, Institutul Limbii Române a deschis un lectorat la Lund. Când am ajuns eu aici, în 2017, Coralia Ditvall se pregătea de pensionare, aşa că am învăţat tot sistemul de predare, în paralel cu limba suedeză. Cu timpul, am ajuns să înţeleg şi limbile daneză şi norvegiană, ceea ce mi-a prins bine, dat fiind că am şi studenţi danezi, norvegieni, finlandezi şi islandezi. Datorită posibilităţii de a studia şi la distanţă, studenţii mei sunt răspândiţi prin toată lumea. Şi, întrucât în Suedia poţi urma câte facultăţi şi mastere la stat doreşti fără taxă – ba chiar primeşti şi tot felul de facilităţi fiscale de la stat –, foarte mulţi oameni de o anumită etate studiază.

Stresul meu nu a fost deloc mic deoarece numai în ultimii doi ani platformele au fost schimbate (live@lund şi Canvas). Datorită acestui sistem complicat care solicită unui profesor calităţi de „seducţie” mult mai mari decât predarea nemijlocită, în sala de clasă, studiile româneşti au reuşit să le devanseze pe cele în limbi de circulaţie mai extinsă şi cu mai mulţi profesori angajaţi. În ultimii doi ani, ca urmare a pensionării doamnei Ditvall, a trebuit să fac faţă singur la 12 grupe din 4 ani, aceasta pe lângă atribuţiile pe care le am la instituţiile cu care colaborez în România şi pe lângă scrierea de articole academice şi culturale.

Foarte multă lume se miră că sunt studenţi în nord interesaţi de limba română, ceea ce nu denotă o părere prea bună despre cultura proprie. Studenţi ar fi pentru orice limbă şi cultură, cât de mici ar fi ele, dacă nu ar fi presiunea financiară pusă pe sistemul de educaţie: totul trebuie să fie rentabil şi să aibă ca rezultat succesul financiar.

În Regatul Suediei sunt mulţi români emigraţi. Unii vor să devină profesori de română în sistemul de educaţie (modersmållärare), alţii, mai tineri şi provenind din familii mixte ca etnie, vor să îşi recupereze cultura de origine. Dar sunt şi mulţi suedezi sadea care învaţă limba română, precum şi cultura aferentă, pentru că au diverse activităţi în România, unii sunt căsătoriţi cu cineva venit de la noi şi vor să poată vorbi cu rudele, dar şi să salveze limba română în familie, de dragul copiilor. Ceea ce este un gest minunat! Ca să nu mai spun că există studenţi cu pasiuni speciale: cum ar fi comparativismul lingvistic, oameni plimbaţi şi trăiţi prin mai multe ţări, oameni care se interesează de „Istoria ieroglifică” a lui Cantemir sau de „Getica” lui Pârvan. Studenţi care citesc în 4-5 limbi.

Şi neapărat trebuie să menţionez sprijinul constant acordat de directorul Institutului Cultural din Stockholm, Bogdan Popescu, cel care i-a primit excelent pe studenţii mei veniţi să dea examenul scris acolo, în timp ce toate cele orale au loc la Lund sau pe platforma Zoom, pentru cei care studiază la distanţă.