Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Film: „1944” - tabuuri istorice asumate și ispășite

Film: „1944” - tabuuri istorice asumate și ispășite

Un articol de: Elena Dulgheru - 19 Iun, 2016

Multă vreme, anumite file prea tulburi din istoria participării unor mici state europene la cel de-al Doilea Război Mondial, pe care vârtejurile politice le-au târât dintr-o tabără într-alta, au fost o temă cvasiinterzisă în cinema. Acest moment istoric putea fi prezent cel mult aluziv, dar nu putea fi un determinant al subiectului, ca în cele două drame istorice prezentate în ediția a XX-a a Festivalului Filmului European: „Scrimerul” lui Klaus Haro și „1944” a lui Elmo Nuganen (Estonia-Finlanda, 2015). Ambele pelicule evidențiază momente ale sfârtecării Estoniei între fasciști și bolșevici și în ambele dușmanul cel mai fioros nu este Germania nazistă, aliatul inițial al Estoniei, ci Imperiul sovietic, care a anexat țara în 1944. Atuul principal al filmului „1944”, din punctul de vedere al noutății în peisajul cinematografic mondial, este această controversată schimbare de paradigmă.
Cel de-al doilea film al lui Nuganen, cunoscut în țara sa în special ca regizor de teatru și actor, a stabilit cel mai mare succes de box-office din cinematografia Estoniei, surclasând recordul anterior, marcat de același regizor cu primul său film, tot istoric și patriotic: „Names in Marble” (2002), despre Războiul de independență al Estoniei (1918-1920).
Realizat după un scenariu semnat de romancierul și ofițerul Leo Kunnas, „1944” își plasează acțiunea în perioada dintre bătăliile de la Tannenberg și cea din Tehumardi. Desfășurările militare din pădurile nordice, redate cu destul realism, devin, de la un moment încolo, doar fundalul acțiunii principale: urmărirea destinelor a doi soldați estonieni, aflați în tabere diferite. Karl Tannik (Kaspar Velberg), ai cărui părinți au fost deportați în Siberia, luptă de partea Wehrmachtului, iar Juri Jogi (alias Kristjan Ukskula), de partea Armatei Roșii. Ambii sunt tineri animați de sentimente patriotice. Acțiunea îi surprinde pe cele două fronturi adverse ale bătăliei de la Tannenberg, când Juri îl împușcă pe Karl.
După ce sovieticii resping trupele germane și anexează Estonia, Juri intră sub comanda unui ofițer stalinist (alias Peeter Tammearu), care are ca sarcină să eradicheze tendințele naționaliste și filogermane din rândul armatei estoniene. Confruntat cu presiunea de a deveni informator, dar dorind să își protejeze conaționalii, dintre care mulți luptaseră inițial de partea lui Hitler, Juri are de jucat pe muchie de cuțit, învățând el însuși și învățându-și subalternii lecția tăcerii. Filmul se adâncește în problematica morală a protagoniștilor săi: culpa, iertarea și ispășirea.
Juri are de îndeplinit o veche datorie de front: să ducă scrisoarea găsită asupra soldatului pe care l-a ucis la adresa indicată pe plic. Astfel ajunge în Tallinul ruinat de bombardamente, la frumoasa soră a lui Karl, Aino (alias Maiken Schmidt, singurul personaj feminin), episodul cel mai complex, ca emoție, al filmului. Tensiunea incomodei întâlniri cu unica supraviețuitoare a familiei inamicului său e umbrită de dramele războiului și represiunilor staliniste, evocate de Aino, care își deplânge părinții deportați în Siberia și mărturisește că e gata să-i ierte pe conaționalii care i-au trecut pe lista de deportare. Juri are de îndurat o umilință în plus, el fiind autorul acestei liste. Umbra întâlnirii e accentuată de culpa suplimentară a lui Juri, când acesta îi relatează lui Aino un tablou deformat, mult mai eroic, al morții lui Karl, din care criminalitatea sa e exclusă.
Idila rămâne în aer, când Juri este rechemat în armată, unde este însărcinat cu supravegherea frontierei. Aici își va ispăși toate vinovățiile, apărând cu viața viețile unor adolescenți prinși în trecerea ilegală a frontierei, pe care Kreml vrea să-i împuște pe loc pentru pactizare cu dușmanul. O confruntare tensionată între cei doi, soldată cu un scurt schimb de focuri între membrii patrulei de grăniceri, duce la moartea ambilor și rotunjește scenariul filmului. A cărui morală - asumarea istoriei și iertarea - este convingătoare, în ciuda nedezvoltării suficiente a personajelor secundare și a unor cadre de război, cam clișeistice.