Perspective: Cum să nu îţi fure cineva revoluţia

Iată câteva mituri româneşti contemporane: tinerii sunt mai buni decât maturii ori bătrânii, diaspora e mai deşteaptă decât cei rămaşi în ţară şi tot ce e simţire umană e de stânga. Mai sunt şi altele, dar... Despre tineri şi tinereţe o să vorbesc. Mereu am crezut că tinereţea e o stare de spirit fără vârstă. Am văzut atâţia tineri bătrânicioşi, dar şi câţiva bătrâni ageri la minte, la trup.

De câţiva ani încoace auzim că tinerii trebuie aduşi pe poziţii de conducere pentru că ar fi curaţi şi plini de entuziasm, dar şi mai racordaţi la tehnologie. Creştinismul spune că pruncii sunt curaţi sufleteşte până pe la şapte ani. Psihanaliza şi psihologia consideră că personalitatea umană este formată deja la vârsta de cinci ani. Rezultă că nu există tineri puri, ci mai puţin poluaţi, eventual. Dar mai rezultă un soi de algoritm de aici: orice tânăr va ajunge corupt sau obosit. Cum s-ar putea combate aşa stare de lucruri care răstoarnă tradiţia milenară a lumii: bătrânii nu mai sunt înţelepţi, iar tinerii înţeleg mult mai bine cum trebuie îndreptate lucrurile? Dacă ţinem cont că tinereţea este o şansă, nu o calitate dobândită, atunci ea ar trebui folosită cât mai bine, ca un antidot împotriva îmbătrânirii. La tinereţe se formează abilităţile. O minte şi un corp bine antrenate la tinereţe au şansa să rămână aşa până la sfârşit. Dacă abilităţile de învăţare şi de gândire critică nu sunt formate la timp, apoi la maturitate ele se mai pot forma doar cu efort uriaş. De aceea, tinerii au nevoie de timp, mai ales. E cea mai importantă resursă în această fază. Mai târziu, când vor fi intervenit stresul şi uzura, va fi nevoie şi de resurse materiale sporite. Timp şi îndrumare. Nu poţi deveni campion dacă nu ai mentori buni, fie ei şi din alte vremuri, dacă în prezent sunt tot mai greu de găsit.

Dar cum să ai timp să te formezi când eşti aruncat de june pe poziţii de conducere? Acestea implică întotdeauna birocraţie, tact, viziune şi uzură. Un şef îşi poate şlefui personalitatea, dar doar dacă şi-a construit-o anterior. Dacă nu asimilezi şi nu te construieşti între 20 şi 30 de ani, cu siguranţă, la 40 nu o să mai ai energia să iei totul de la zero. Dar dacă în „deceniul de forţă” ţi-ai consolidat mintea, sufletul şi corpul, mai târziu nu numai că poţi fi un conducător apreciat, dar te şi poţi apuca de lucruri noi, pe care ţi le-ai dorit, dar n-ai avut timp de ele.

Şi un ultim mit contemporan: revoluţia generaţionistă. Fiecare generaţie cu revoluţia ei. Dacă ar fi aşa, ar însemna că este musai să pulverizez revoluţia înfăptuită de înaintaşii mei. Eu, unul, am luat parte la multe proteste, dar nu mi-am propus nicicând o revoluţie a generaţiei mele. Revoluţia mea a fost una individuală: m-am luptat cu mine citind enorm, învăţând limbi străine, făcând sporturi şi chiar rugându-mă. Toate acestea cu preţul frigului, înfometării etc. Revoluţia asta personală încă durează, la 25 de ani de la declanşarea ei.

Deci, dacă vreţi să întineriţi şi să rămâneţi aşa, protestaţi, nu tânjiţi după confort devreme, învăţaţi, rugaţi-vă şi nu vă lăsaţi seduşi de sirenele puterii şi ale birocraţiei. Informaţi-vă şi doar apoi criticaţi. Şi nu uitaţi avertismentul scriitorului Ion Vianu, fiul esteticianului Tudor Vianu, şi întemeietorul ftiziologiei din România: la noi nu prea au fost revoluţii, doar lovituri de palat (Amor intellectualis). Eu zic că au fost, însă doar în stradă...