Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Valentin Popescu

POEZIE: Valentin Popescu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 19 Martie 2025

Împăratul
Nu avea obiceiul să scrie
dar, într-o bună zi, împăratul
(căci așa i se zicea)
porunci să i se aducă coli și
cerneluri, tocuri de scris...
Ordonă să se facă cea mai 
zemoasă liniște
lumina să fie argintul moale
sclavii să se oprească din vâslit
marea să pară doar un cerc 
portocaliu
tivit cu apusuri.
„Vom pluti, și eu voi cuteza 
să scriu
ceva ce va pune lumea 
pe gânduri
va ieși o poveste pe cinste din
încrâncenarea aceasta 
de a pătimi
ani pe nervurile apelor...”
Își aminti că totul pleca 
de la un cuvânt, 
cuvântul de deschidere.
Vru să strige cuvântul acela, 
și să găsească starea aceea, 
dar amândouă
erau de negăsit...
Și-a trecut degetele groase 
prin barbă și și-a pus
capul greu
între palme!
Aurul de pe degete i-a răcorit
oarecum tâmplele dar zadarnic
Când s-a dezmeticit vru să știe
cât timp a agonizat și cum i-a
trecut noaptea aceea.
Însă zvonurile au circulat 
repede.
cum că, de fapt, zile întregi 
ar fi plutit în derivă 
și că zadarnic
ar fi așteptat un răspuns,
o părere…
Între timp, pe corabie nu mai
era nimeni, puntea lucea în
bătaia primelor raze de soare
albe, proaspete, mătăsoase.
Își roti privirea în jur. 
Doar albastrul nesfârșit 
al oceanului.
Își aminti, pentru a câta oară
de cuvântul acela și, deodată,
își plesni cu palma moale și
grea peste frunte, urlând:
„Singurătate!!!” și își lăsă
să cadă lent tocul mov 
în cerneală...