Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
23 Dec, 2024
POEZIE: Claudiu Soare
INFINITUL LIRIC
Însingurarea.
Sau ce suntem înainte de a fi oameni.
Cu fiecare zi tradusă în haiku.
Mărginirea ca încredinţare a frumuseţii,
pentru un timp.
Argumentul cinic al copilăriei pierdute
în asfinţire.
Arta, aer lipsit de respiraţie,
căruia nu i se returnează fiinţa.
În adâncimea gândului
forma celenterată a soarelui.
Înţelesul neomenesc,
pustiul luxuriant
împreunându-se cu sine însuşi.
Infinita transfigurare a propriei imagini
în infinitele oglinzi ale transfigurării.
Paradisul cu plictis din umbră.
Rezerva de lumină
deasupra unei zile în care oamenii
s-au iubit pe furiş.
Zadarnică este orice revoltă
împotriva zăpezilor lirice.
INFINIT SINGURATIC
Acest obiect universal
împotriva poeziei,
zâmbetul tău.
Cântecul lui cu geografie solemnă.
Silueta lui leneşă,
care numeşte atât de bine
splendoarea omului singuratic.
Omul singur este
o teorie necunoscută
a culorilor.
Am visat acest text.
Zâmbetul tău e un muzeu al femeilor
despre care niciodată nu se scrie poezia.
Ca o bibliotecă în care
nimeni nu face dragoste
cu preţul vieţii.
