Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
23 Dec, 2024
POEZIE: Dorina Stoica
CA ȘI CUM AȘ TĂCEA
Din ceea ce scriu va rămâne
un blog, o pagină de facebook,
copaci uciși de niște cărți,
plumb pe hârtie, multe ghilimele,
litere în plus, virgule lipsă, trăiri!
Niște oglindiri ale stelelor în ape
uneori limpezi, alteori tulburi,
ca sufletul unui poet.
Din ceea ce scriu va rămâne
o ceață deasă ce acoperă ochii
celor ce au mereu ceva de mințit,
de bârfit, furat, demolat, criticat,
o ceață ce dispare brusc din ochii celor
ce au crezut și cred în
cel dintru început, Cuvântul!
Voi repeta în gând, zi de zi
seară de seară aceeași poezie
pe care o vrea toată lumea.
Mă voi ruga să nu audă,
să nu creadă nimeni că
pe mine m-a ales Dumnezeu să fiu
vasul în care a picurat viers curat
și un strop de Har divin.
CORABIA CELOR VII
Sunt omul ce pleacă în fiecare
duminică de acasă la biserică
dar nu știe la care din ele va ajunge,
dar voi ajunge acolo unde ajung
șchiopii, orbii, răzvrătiții,
prigoniții pentru dreptate,
cei ce plâng, cei triști, bolnavi
și flămânzi de adevăr.
În fiecare duminică
deschid altă ușă de biserică.
fiecare e altfel, fiecare e la fel cu cealaltă,
diferite, dar seamănă între ele.
În timp ce toți par adânciți la rugăciune
undeva e un ochi atoatevăzător
și o mulțime de ochi mai mici.
Când stai în spatele tuturor și
nu vezi decât serafimii, heruvinii,
