Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
23 Dec, 2024
POEZIE: Maria Dobrescu
Mira recunoaște
inima ei
este
casa Lui
regretă când ochii ei
se despart
după ce au străbătut
un deșert de absențe
repară
liniștea prăbușită
Igor e stâlp
renunță la războaiele triste
lasă armele
ascuțite prelung
în tăcere
crede
că va muri
din iubire
*
treizeci de ani
Mira nu a numărat
nici o duminică
acum le recunoaşte
cu un soi de sfială
nu i-au mai rămas
decât ele, duminicile
pe care le adună
în minte
pentru scadenţă
nici o prezenţă
doar ochii Lui
în care îi este groază
să se vadă
nici o bucurie
doar mâinile Lui
unde ar vrea să-şi aşeze
fruntea
nici o dorinţă
doar aşteptarea Lui
ar mai fi nopţile cu Igor -
singura răsplată
pentru fidelitatea
cu care l-a iubit
dar asta se va vesti
cândva
de pe acoperişuri
*
în mlaștina lumii
nu se aude
plânsul inimii
nici nu se vede
golul din ea
8 metri pătrați de singurătate
Mira știe
că iubirea
nu e o capcană
trasează distanța
și așteaptă
dintr-un ungher alb
Igor îi face
un semn cu mâna
pășește
inima ei -
o tobă
răsunând
în urma mulțimii
de îngeri
de care nu se desprinde
