Crez În poezie mă încred ca într-un înger Care îmi știe viața pe de rost Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer. Cred în poezia care nu îmi cere bir
POEZIE: Pr. Cristian Alexandru
Am crezut într-o statuie
Am crezut într-o statuie ce părea că are viață,
Fiindcă ochii ei de piatră scăpărau viu a speranță.
De departe parcă-i vie, cu mișcări ondulatorii,
Dar de-aproape este moartă, găurită de gângănii.
Când profilul i se stinge-n orizontul din amurg,
Părul lung al statuetei pare-a fi stele ce curg;
Însă-i doar o înșelare căci nu-i vie nicidecum,
Numai raza ce apune o transformă-n roșu-brun.
I-am grăit cu dăruire neștiind că e în van,
Șoapte de iubire pietrei pe parcursul unui an.
Ochii îi sclipeau a viață, însă nu putea privi,
Fiindcă nu erau din carne, ci din prafuri vineții.
Și în fiecare noapte-i sărutam chipul oval,
Neștiind de ce-am în gură gust de piatră și metal.
Cruntă-a fost dezamăgirea și durerea mea acută,
Când, ca prostul mi-am dat seama că iubesc o piatră mută...



.jpg)