Ora de religie, prilej și îndemn la rugăciune

„Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând, puține cuvinte, în al doilea rând, multe exemple și, în al treilea rând, mai multă rugăciune”, sfătuiește Sfântul Paisie Aghioritul, trăitor al veacului XX.

La începutul și la sfârșitul orei de religie, din clase răsună o rugăciune, a elevilor și a profesorului. De regulă, este vorba despre Rugăciunea domnească „Tatăl nostru”. Alteori, cei mici rostesc rugăciunea „Înger, îngerașul meu” sau „Doamne, Doamne, Ceresc Tată”. Lecția se desfășoară sub semnul rugăciu­nii și al învățăturii revelate, transpuse pe înțe­lesul copiilor, iar elevii știu că este o lecție aparte, pe care ei o consideră „specială”.

Mulți dintre ei spun, dorind să împărtășească din experiența lor: „Să știți că mă rog și seara, la culcare. Și mă rog și pentru mami, pentru tati, dar și pentru dumneavoastră”. Foarte mulți elevi se roagă, de asemenea, pentru bunici, pentru alte rude apropiate, pentru colegi și prieteni. Printre cele mai hazlii întrebări pe care le-am primit pe tema rugăciunii este cea a unei fetițe din clasa pregătitoare: „Doamna, îmi dați voie să spun de mai multe ori la culcare rugăciunea «Tatăl nostru», că mi se pare prea puțin o singură dată?” Sau: „Sigur mă aude Doamne-Doamne când mă rog în gând și închid ochii?”

Iată câteva răspunsuri ale elevilor din ciclul primar și gimnazial la întrebarea: „Ce înseamnă pentru tine rugăciunea?”: „Rugăciunea înseamnă modalitatea de a-L avea pe Iisus Hristos în suflet”; „Pentru mine, rugăciunea este ca sarea în bucate. Iubesc rugăciunile!”; „Rugăciunea înseamnă ceva foarte puternic”; „Rugăciunea îmi aduce calmul și iubirea”; „Pentru mine rugăciunea este ceva frumos, deoarece vorbesc cu Dumnezeu”; „Rugăciunea este la fel cum iubești din suflet”; „Pentru mine rugăciunea este ca și aerul pe care-l respirăm”; „Rugăciunea reprezintă legătura cu Dumnezeu”; „Rugăciunea este cererea și conversația pe care o port cu Dumnezeu când vreau să-I mulțumesc sau să-I cer ajutorul”; „Rugăciunea înseamnă apropierea de Dumnezeu”; „Rugăciunea înseamnă pentru mine felul prin care Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi”; „Rugăciunea înseamnă pentru mine un mijloc de a scăpa de stres”; „Rugăciunea înseamnă a primi putere și credință de la Dumnezeu”; „Rugăciunea înseamnă sfințire”; „Rugăciunea înseamnă dialogul cu Dumnezeu”; „Prin rugăciune Îi cer iertare lui Dumnezeu pentru păcate și sănătate pentru familie, de aceea este importantă”; „Prin rugăciune Îi mărturisesc lui Dumnezeu dorințele mele”; „Rugăciunea este o metodă de a scăpa de greșelile arătate de conștiință”; „Rugăciunea înseamnă pentru mine o oportunitate spre bine”; „Prețuiesc rugăciunea, căci îmi aduce sănătate și bucurie, mie și celor dragi”; „Rugăciunea are legătură cu iubirea”.

Sunt și câțiva elevi pentru care rugăciunea nu este importantă și, de aceea, nu o practică în mod obișnuit. Ei fie consideră că nu le este ascultată, dacă nu se îndeplinește întocmai și imediat, fie o privesc ca pe o îndatorire/obligație cerută de un Dumnezeu inflexibil, Care altfel s-ar supăra. De regulă, acești elevi adresează întrebări profesorului de religie despre nelămuririle lor, căutând mai mult să-l pună în încurcătură, fără intenția unui dialog constructiv. Totuși, unii dintre ei recunosc că au fost situații „de urgență”, în care au apelat la rugăciune și au primit răspunsul la solicitările adresate. În tot cazul, și lor li se explică faptul că Dumnezeu nu este „lezat” de lipsa rugăciunii vreunui om, ci este libera alegere a oricărei persoane de a comunica sau nu cu Creatorul său, Care așteaptă deschiderea liberă și iubitoare a fiecărei inimi. De asemenea, li se precizează și faptul că Dumnezeu nu este nicidecum „obligat” să împlinească solicitările oamenilor, ci răspunsul la rugăciune este diferit de la caz la caz, în funcție de înțelepciunea divină.

O misiune care
transcende catedra

Toate acestea te responsabilizează, ca profesor de religie, mai mult decât în privința desfășurării unor lecții și a unor activități educative obișnuite. Te cheamă pe tine însuți la practicarea unor rugăciuni stăruitoare, fierbinți, având nevoie în misiunea ta de ajutorul lui Dumnezeu, al sfinților și al îngerilor, de mijlocirea Bisericii văzute și nevăzute. În rugăciunea ta particulară te deprinzi să îi cuprinzi și pe elevi, și pe părinți, și pe colegii de cancelarie, rugându-te întâi și întâi pentru vlăstarele neamului tău. Iar ei, când sunt inspirați de harul ceresc, ți se alătură în rugăciunile lor personale, de acasă, de la școală, de la biserică, pentru cei dragi ai lor, pentru cei care îi îndrumă în viață.

Te poți inspira, ca profesor, din îndemnurile și rugăciunile sfinților din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, întărindu-te într-o misiune care transcende catedra. „Rugăciunea pentru alții făcută cu dragoste profundă este dezinteresată și are un mare folos duhovnicesc. Îl umple de har pe rugător, dar îl umple de har și pe cel pentru care se roagă, aducându-i harul lui Dumnezeu. Când aveți dragoste puternică și această dragoste vă mișcă la rugăciune, atunci valurile dragostei voastre pornesc și îl influențează pe cel pentru care vă rugați și îl conduc spre bine. Văzându-vă strădania, Dumnezeu vă dă și vouă harul Său bogat, și celui pentru care vă rugați”, învață un sfânt al secolului XX, Cuviosul Porfirie Bairaktaris.

Deschizând cartea de rugăciuni, noi, profesorii de religie, ne alăturăm părinților în cererile pentru copiii pe care îi învățăm, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă (...) Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin”.

Iar ei, elevii noștri, poate se vor alătura la rândul lor cererilor noastre, spunând în tainița sufletului, cu dragoste: „Doamne, Cel ce ești Lumina lumii și voiești ca toți să devenim lumină în lume, fii ai luminii și ai zilei, luminează-ne cu Harul Tău, ca astfel să devenim folositori nouă înșine, părinților, fraților, surorilor, rudeniilor, cunoscuților și poporului nostru român, în mijlocul căruia trăim. Ajută-ne, Doamne, să aducem bucurie și mulțumire binefăcătorilor noștri. Întărește-ne ca să ne împlinim toate îndatoririle noastre către țară, societate, familie și aproapele nostru. Primește, mult Milostive Doamne, plecarea genunchilor noștri, dimpreună cu rugăciunea aceasta, ca o tămâie bine mirositoare înaintea Ta. Amin”.

Astfel, conlucrând și prin rugăciune la o bună așezare a lucrurilor, sporind în har și înțelep­ciune, profesori, elevi și părinți, nu uităm de învățătura Bisericii strămoșești, exprimată de Sfântul Ioan Scărarul: „Rugăciunea ține lumea”.

Mirela Șova este profesoară la Școala
Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București