Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
OVR: Satul tradiţional românesc este pe cale de dispariţie
Satul românesc se află în declin, a afirmat, joi, preşedintele Operation Villages Roumains (OVR) România, Francisc Giurgiu, într-o conferinţă de presă găzduită de Clubul Ţăranului Român, organizată pentru anunţarea unei serii de evenimente consacrate împlinirii a 20 de ani de la fondarea oficială a OVR. Organizaţia internaţională Operation Villages Roumains a fost creată în februarie 1989, cu scopul de a opri aşa-zisa „sistematizare“ a satelor din România, fenomen ce reprezenta, în fapt, o încercare a regimului comunist de a distruge reţelele sociale existente în mediul rural.
Manifestările, desfăşurate sub înaltul patronaj al preşedintelui României, sunt organizate, în perioada 26-28 februarie, la Bucureşti, de OVR, în parteneriat cu Delegaţia Wallonie-Bruxelles la Bucureşti, Ambasada Belgiei şi Ambasada Franţei, sub patronajul Academiei Române, al Institutului Cultural Român (ICR) şi al Muzeului Ţăranului Român, cu sprijinul ambasadelor României la Bruxelles şi Paris. Seria de evenimente a fost deschisă joi seara, la Institutul Cultural Român, prilej cu care a fost vernisată şi expoziţia „OVR - 20 de ani: trecut-prezent-viitor“. Ieri, 27 februarie, Academia Română a găzduit un colocviu consacrat memoriei şi transmiterii ei, precum şi experienţei acumulate în cei 20 de ani ai OVR. Azi, la Muzeul Ţăranului Român, se va desfăşura o masă rotundă despre viitorul tineretului în mediul rural. Programul va continua cu reuniunea OVR-international, ce se va desfăşura sub genericul „Perspective de viitor pentru OVR - piste de lucru“, iar la Institutul Francez va avea loc o proiecţie cinematografică, realizată de OVR în cadrul Festivalului filmului belgian francofon. Potrivit preşedintelui OVR România, principalele probleme cu care se confruntă satele româneşti sunt „abandonul localităţilor şi îmbătrânirea populaţiei, fenomene care duc la dispariţia satului“. Francisc Giurgiu, care s-a declarat un militant activ al OVR, consideră că satul românesc mai are de parcurs multe etape, fiind convins însă că „nu există sat fără ţărani şi nici ţărani fără sat“. Giurgiu a informat că, în cei 20 de ani de activitate a OVR în România, 3.000 de sate româneşti au fost „năşite“ de tot atâtea localităţi occidentale, în parteneriate reciproc avantajoase, dintre acestea 700 fiind încă active. Nu în ultimul rând, a spus el, peste 70.000 de ţărani au avut şansa de a-şi cunoaşte astfel partenerul occidental. La rândul său, Evelyne Pivert, preşedintele OVR Franţa, a declarat că „a sărbători 20 de ani nu înseamnă a îngropa un trecut, ci şi o naştere, un nou început, un salt înainte şi o analiză a proiectelor de viitor“. Un bun exemplu de protejare a patrimoniului Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, a apreciat joi seara, cu prilejul aniversării a 20 de ani de activitate a Operation Villages Roumains (OVR), că organizaţia reprezintă un bun exemplu de realizare a obiectivului major al ministerului pe care îl conduce de protejare a patrimoniului cultural naţional. „Dacă Ceauşescu distrugea în mod sistematic patrimoniul cultural, distrugerile din zilele noastre sunt haotice, dar la fel de periculoase“, a spus Paleologu, la festivitatea găzduită de Institutul Cultural Român. Un mesaj din partea preşedintelui Traian Băsescu, sub al cărui înalt patronaj se desfăşoară evenimentele aniversare ale OVR, de la Bucureşti, a fost transmis de consilierul prezidenţial Cristian Preda. Şeful statului şi-a exprimat recunoştinţa sa pentru activitatea OVR, evidenţiind meritul organizaţiei în salvarea satelor româneşti supuse distrugerii de către un regim totalitar. Totodată, preşedintele a salutat solidaritatea popoarelor europene în cultivarea valorilor continentale comune. Cristian Preda a înmânat, cu acest prilej, Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor preşedintelui OVR International, Michel de Backer.