Bunicuțul minunat

Dragi copii,

Viața noastră este plină minuni. De cele mai multe ori suntem obișnuiți cu ele fiindcă se petrec în fiecare zi și nu le observăm. Însă nu putem să le trecem cu vederea pe cele despre care auzim sau citim în Viețile Sfinților. Sfântul Nicolae, pe care îl prăznuim astăzi, este unul dintre plăcuții lui Dumnezeu cu multă dragoste pentru cei slabi și neputincioși. Despre ajutorul oferit de el în momente grele puteți afla din povestea de mai jos.

În secolul trecut, prigoana împotriva credinței crești­ne a lovit cu furie tot estul Europei și Rusia. Atât preoții, cât și credincioșii dispăreau arestați în temnițele care le deveneau, multora, morminte. Într-unul din satele Rusiei, Șovsk, în acele timpuri, a dispărut și o fetiță, Nina. Mama ei o trimisese la pășune să aducă vaca. Era o zi senină și blândă, câmpul era plin de romanițe. Jucându-se, fetița nu a observat că animalul dispăruse. Iar când și-a dat seama, a pornit s-o caute. Tot plângând, a ajuns într-un câmp de secară. A mers așa până seara, când a constatat că se afla într-un loc complet necunoscut.

Nina cutreieră pădurea, încercând să găsească vaca și drumul spre casă. Într-un sfârșit, obosită și speriată, se așeză pe o moviliță și adormi. Dimineața, când se trezi, lângă ea stătea un bătrân, îmbrăcat în haină albă, cu opinci. Sub braț, ținea un cojocel, iar pe umăr avea un sac de pânză. Cum l-a văzut, Nina a început să plângă.

„Ce s-a întâmplat, copilă?” a întrebat-o bătrânul cu blândețe.

Nina i-a povestit necazul ei. Bătrânul s-a așezat lângă ea, a așternut pe pământ cojocelul, iar pe el a pus mâncarea întinsă pe sac. Au mâncat apoi amândoi din cele trimise de Dumnezeu. După aceea, bătrânul a luat fetița de mână și au pornit la drum. Mergeau, și bătrânul o încuraja întruna: „Nu plânge, Nina! Găsim vaca și ne întoarcem la mama, acasă”. Când fetița obosea, el o lua în brațe. Între timp, întreg satul s-a pus în mișcare. Oamenii cutreierau toate râpele și pădurile, însă în zadar. Și, după patru zile, când toți credeau că nu mai era nici o șansă ca fetița să fie găsită, ea a apărut în chip minunat, nu departe de sat. Ședea pe o moviliță, iar alături de ea păștea liniștită vaca, alungând cu coada muștele.

Toți sătenii o întrebau pe fetiță unde a fost și ce a mâncat. Ea ținea minte doar că a mers cu bătrânul prin niște locuri minunate, cum sunt doar în rai, că tot timpul strălucea soarele și nu era noapte, că păsări minunate cântau și i se așezau pe mâini. Bunicuțul avea puțină pâine și apă într-o sticlă. Când flămânzeau, mâncau și beau, iar a doua zi, mâncarea apărea la loc.

Fericită, mama și-a adus copila acasă. Dintr-un dulap, ea a scos o icoană și a spus: „Fetița mea, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru salvarea ta minunată”. Nina a privit icoana și nu a putut să rostească decât un cuvânt: „Bunicuțul!”...

În icoană recunoscuse chipul bătrânului care o ajutase. Era Sfântul Nicolae..