Cavalerul cu zale de aur

Dragii mei, vom afla astăzi cum se termină povestea noastră despre cavalerul de aur. Vă aduceţi aminte, desigur, că împăratul voia neapărat să ştie cine i-a salvat împărăţia de două ori. El i-a trimis pe cei mai curajoşi cavaleri să îl aducă pe misteriosul cavaler îmbrăcat în aur, dar aceştia nu i-au putut aduce decât o mănuşă.

Împăratul, supărat că n-a putut să-l cunoască pe cavalerul cel atât de viteaz, se întoarse în cetatea sa de scaun, Freiburg, şi de acolo dădu veste în toată ţara că dă pe fiica sa de soţie aceluia căruia i se va potrivi mănuşa găsită.

De pretutindeni sosiră voievozi şi cavaleri bogaţi, chipeşi, doritori a lua pe fiica împăratului de soţie. Toţi nădăjduiau că mănuşa li se va potrivi, dar nădejdea lor fu zadarnică. Nici unul dintre ei nu putu băga măcar degetul mare în mănuşa cavalerului de aur.

Şi iată că veni şi sărmanul cavaler Conrad de Breitau. Paznicii de la palat nici să intre nu voiau să îl lase, iar împăratul era supărat foc.

- Cum, strigă el, acest zdrenţăros are îndrăzneala să se gândească să ia pe fiica mea de soţie? El, care nu are decât o mârţoagă şi nişte arme care nu fac nici cât o coadă de mătură?

Cu toate acestea, domniţa îl rugă pe împărat să îl primească şi pe Conrad. Ea băgase de seamă că, sub îmbrăcămintea sărăcăcioasă, se ascunde un adevărat viteaz.

- Este bine, zise ea, ca toţi cavalerii, tineri sau bătrâni, bogaţi sau săraci, să fie primiţi să încerce mănuşa. Tată, te rog, nu îl alunga pe Conrad de Breitau din pricină că e sărac şi zdrenţăros.

Împăratul ţinea mult la domniţă. Aşadar, îi ascultă rugămintea şi, în mijlocul râsetelor celorlalţi, îi dădu voie lui Conrad să încerce mănuşa.

Ne închipuim însă lesne uimirea tuturor când au văzut că mâna lui Conrad intră uşor în mănuşa care părea a fi făcută pentru el. În aceeaşi clipă, îmbrăcămintea şi armele lui Conrad se schimbară, iar el se ivi călare pe calul său alb ca zăpada, îmbrăcat în zale de aur şi cu sabia strălucind ca o rază de soare. Aşadar, Conrad era cavalerul de aur!

- M-aţi alungat, zise el, pentru că eram prost îmbrăcat şi înarmat. M-a împiedicat, oare, lucrul acesta să fiu viteaz şi vrednic de a lupta? Oare înfăţişarea mea a sporit sau a micşorat puterea şi curajul meu? Îngerul ţinutului din Pădurea Neagră, care este ocrotitorul meu, m-a schimbat de două ori pe câmpul de luptă ca să întărească încrederea voastră în mine. Însă Conrad îmbrăcat în aur n-a făcut decât ceea ce ar fi făcut Conrad îmbrăcat în zdrenţe, dacă aţi fi avut încredere în el!

Împăratul şi ceilalţi cavaleri mărturisiră că greşiseră şi îşi aduseră aminte de vorba care spune că "nu haina face pe om".

Apoi se făcu nuntă cu mare alai, iar cei care trăiseră aceste întâmplări nu au mai îndrăznit să judece oamenii după sărăcia sau bogăţia lor.