Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Pagina copiilor Cel mai bun prieten al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

Cel mai bun prieten al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 01 Iul, 2007

Dragi copii,

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte, la 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, cel mai iubit şi mai viteaz domn al Moldovei. Ştefan a purtat cele mai grele războaie, din care a ieşit mai tot timpul învingător. Şi aceasta pentru că mereu i-a fost nădejdea la Dumnezeu, postind înainte şi după lupte. Dacă se întâmpla să piardă un război, Ştefan dădea vina pe necredinţa lui şi a armatei sale. În semn de recunoştinţă pentru ajutorul pe care l-a primit de Sus, Ştefan a ridicat 44 de biserici. Sfaturi înţelepte a găsit mereu la duhovnicul său din munţi, Sfântul Daniil Sihastrul. O legendă ne spune să acest călugăr pustnic l-a ajutat pe Ştefan încă de când era copil, prevestindu-i că va urca pe tronul Moldovei.

Bătrânii spuneau că, atunci când era mic copil, Ştefan Vodă s-a rătăcit odată prin munţii Voroneţului. Şi umblând el mai mult timp şi hoinărind pe coastele şi stâncile acestea, neputând ieşi pe undeva la vreun drum sau cel puţin la vreo cărăruşă călcată de fiinţă omenească, tânărul Ştefan dete într-o vreme de-o lumină ce lucea, printre crengile copacilor, dintr-o chiliuţă de lemn. Şi nădăjdui el că dacă acolo îi lumină trebuie să fie şi vreun suflet de om. Şi după cale de vreo câteva ceasuri, ajungând cu mare greu până la chiliuţă, bătu în uşă.

- Cine-i acolo?! întrebă un călugăr evlavios, care se afla înăuntru, cufundat cu totul în rugăciunile sale.

- Eu sunt!, răspunse tânărul Ştefan plin de bucurie, că nu s-a înşelat în presupunerea sa.

- Rătăcesc prin aceşti munţi pârdalnici şi pustii, neaflând nicăieri nici o odihnă, deşi alerg în toate părţile să dau de vreo fiinţă omenească, care să mă scoată la lume. Şi acum, se vede că numai Dumnezeu m-a îndreptat şi mi-a arătat chiliuţa aceasta, în care văd că luceşte o rază de lumină prin ferestruica ei cea mică. Am venit la tine, oricine ai fi, să-mi dai sălaş, că îi destul de când rătăcesc şi tremură inima în mine de slăbiciune şi de foame, cât şi de frica cea mare ce-o am, de când rătăcesc prin aceşti munţi fioroşi.

- Mai aşteaptă puţintel, până ce mi-oi mântui de zis rugăciunile, şi poate te-oi primi, răspunse atunci sihastrul.

Cum l-a primit în casa lui

Nemaiputând sta pe picioare de ostenit ce era, Ştefan se puse jos, lângă uşa chiliuţei, şi aştepta aşa cu nerăbdare.

După ce termină rugăciunile, Sihastrul îi deschise uşa. Ştefan intră înăuntru. În chiliuţă era o măsuţă de lemn, pe măsuţă o lumină şi o carte, din care pustnicul citea sfintele rugăciuni. Îi dă loc de odihnă, apoi măsurându-l din cap până în picioare, îi spuse:

- Ce ne-a lipsi, Dumnezeu ne-a împlini... Eu îţi voi fi ţie ca un părinte şi tu îmi vei fi mie ca un fiu. Vei sta de acum aici cu mine, până ce-i creşte mai mare, sau până ce un om pământean va rătăci ca şi tine pe aicea, căruia să te încredinţez ca să te scoată la ţară, că eu niciodată nu am datină să ies din aceste păduri... Eu nimica de lucru nu ţi-oi da ţie, fără numai ca să faci de mâncare de amiază-zi şi să îngrijeşti chiliuţa asta, iar celălalt timp li-i petrece şi tu în rugăciune, ca şi mine, sau cu alte lucruri trebuincioase, dar religioase.

Ştefan a şi făcut toate, după cum îi zise evlaviosul călugăr. Sihastrul, însă, în toată ziua dis-de-dimineaţă pleca din chiliuţă şi nu venea până la amiază, de la amiază nu venea iarăşi până ce nu înnopta.

Unde mergea el şi ce făcea, nu-i era cunoscut lui Ştefan. Acesta era o taină pentru dânsul.

Curiozitatea lui Ştefan răsplătită de sfaturile bătrânului

De la o vreme, însă, pică Ştefan pe gânduri şi se-ntreba: oare unde să meargă sihastrul în toată ziua, fără ca să vie până la amiază, până ce înnoptează, nespuindu-i nemică... ce face el în aceea vreme? Se întreba Ştefan totdeauna, de câte ori rămânea singur în chiliuţă. Şi aşa gândind şi întrebându-se, îi veni odată în minte să-l urmărească.

El se porni şi mergând o bucată de loc prin pădure, dete de un schitişor săpat într-o piatră, unde, uitându-se prin borta cheii, văzu doi inşi închinându-se.

Era sihastrul şi un înger. Acum că a aflat, plecă fuga spre chilie pentru a pregăti prânzul. Puse însă acum două linguri pe măsuţă, socotind că va veni şi celălalt închinător al lui Dumnezeu la masă. Dar îngerul n-a venit. Întorcându-se sihastrul şi văzând două linguri pe măsuţă îl întrebă pe Ştefan de ce a pus două linguri, iar acesta îi spuse de ce.

Auzind aceasta, sihastrul se uită cu ochii săi ageri lung asupra lui Ştefan şi apoi zise:

- Băiete! Făptura ta, căutăturile tale, isteţimea şi îndrăzneala ta arată cum că tu nu eşti din oamenii proşti şi sigur încă n-ai să fii om prost, ai să fii un om foarte mare şi însemnat, un viteaz... Du-te, dară, de la mine, nu petrece timpul în zădar în aceşti munţi pustii. Du-te! Căci tu ai acum destulă minte şi noroc, care să te poarte. Eu te binecuvântez, şi tu vei fi în scurtă vreme un viteaz foarte mare..., vei fi vodă peste această ţară şi atunci multe lifte rele vei birui, mulţi păgâni şi căpcâni ţi s-or închina ţie în viaţa ta. De aceea iaca-ţi spun acum şi-ţi înseamnă cuvintele mele. Totdeauna să cinsteşti pe Dumnezeu, totdeauna să-I înalţi laudă de mărire şi orice lucru vei începe, fie neînsemnat sau mare, totdeauna să-l începi cu gândul la Dumnezeu, că numai cu ajutorul preabunului şi puternicului Dumnezeu vei aduce orişice lucru la un capăt bun. Şi când ţi-a fi mai greu în lume, când îi fi mai supărat şi mai năcăjit, atunci să-ţi aduci aminte de cuvintele mele şi să faci aceea ce-ţi spun eu acuma. Şi totdeauna, de câte ori vei purta război cu duşmanii ţării noastre, cu păgânii cei neîmpăcaţi, care războaie totdeauna le-i câştiga, tu totdeauna să faci câte o mănăstire sau o biserică spre lauda şi mărirea lui Dumnezeu, de la care vei primi ajutorul, puterea şi virtutea vitejească şi întru cinstea sfinţilor, căci numai aşa ţi-i ajunge ţinta cea dorită de tine şi de poporul ce-l vei avea sub stăpânirea şi scutul tău. Ţine bine minte că, după ce-i ajunge pe scaunul Moldovei, după ce te-or alege domnitor şi stăpânitor peste ţara aceasta, să faci şi aici, în munţii aceştia, o mănăstire spre veşnica aducere aminte că ai rătăcit odată prin aceşti munţi şi ai fost scutit de mine!

Şi atunci, Ştefan făgăduie bătrânului că va face ceea ce acesta îi spuse. A sărutat mâna sihastrului şi, luându-şi rămas bun de la dânsul, s-a depărtat iarăşi pe lângă nişte stânci uriaşe, prin munţi pustii.

Şi Ştefan a ajuns domnitor pre toată Moldova, aşa cum îi spusese pe când era copil Sfântul Daniil Sihastrul. Acesta a rămas sfătuitorul lui Ştefan Vodă până la sfârşitul vieţii.