Ciupercuţa şi povestea ei (III)

Peste câteva zile, lângă biata ciupercuţă crescu o plantă cu ţepi care se apropia tot mai mult de ea.

- Tu de ce te apropii de mine, nu ştii că sunt otrăvitoare?, întrebă tristă ciupercuţa.

- Dragă ciupercuţă, şi eu sunt la fel ca tine.

- Cum aşa?

- Păi, stai să îţi explic: tu ai o înfăţişare foarte frumoasă, deşi eşti otrăvitoare, dar uită-te la mine, eu am aceşti spini uriaşi.

- Dar măcar animalele ştiu şi îşi dau seama că nu trebuie să se apropie prea mult de tine. Pe când eu sunt învinuită că nu le-am spus că sunt otrăvită.

- Da, dar uită-te la mine, eu sunt aşa de urâtă, pe când tu ai o înfăţişare deosebită!

- De multe ori înfăţişarea nu este totul: animalele au crezut şi ele că sunt frumoasă, dar apoi m-au respins din cauza otrăvii. Aşa fac toţi cei care stau lângă mine: mă admiră, iar apoi mă părăsesc.

- Asta pentru că prietenii tăi sunt animale şi nu ştiu să citească, pentru că pe această tăbliţă din faţa ta scrie: "ATENŢIE, CIUPERCĂ OTRĂVITOARE!"

- Ştii să citeşti?

- Nu, dar cunosc semnul de acolo şi mi-am dat seama. Deci, ciupercuţo, te sfătuiesc să nu mai fii supărată din cauza otrăvii tale.

- Dar mi-am pierdut prietenii...

- Fii liniştită, îşi vor da seama că au greşit.

Şi planta cu spini avu dreptate: peste ceva timp animalele s-au întors la ciupercuţă şi i-au zis:

- Toţi şi-au revenit! Acum am hotărât că putem sta cu tine, dar la o mică distanţă, şi nu te vom mai putea atinge!

- Vai, ce bine, am din nou

prieteni!, spuse ciupercuţa şi, fericită, îşi ridică ochii spre

prietenii ei.

Morala: Nu tot ce este frumos este şi sănătos.

(Ştefania Ricinschi, clasa a V-a A, Col. Naţ. "Roman Vodă", Roman, jud. Neamţ)