Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Fiica păstorului şi împăratul (II)
Dragii mei, vă aduceţi aminte povestea "Fiica păstorului şi împăratul"? Ei bine, vă îndemnam atunci să scrieţi o continuare a poveştii, aşa cum v-o imaginaţi voi. Cu mult drag vă prezint astăzi cum s-a gândit Emma Rădulescu (10 ani) din Bucureşti că se termină povestea noastră. Dragă Emma, mulţumesc pentru rândurile trimise! Sper ca micul premiu să te bucure.
Împăratul, temându-se că tâlharii îl vor omorî, se apucă şi făcu cele mai frumoase covoare, câte unul pe zi. Văzând că treaba merge de minune, el tot spera că cei doi oameni nu îi vor face nimic. Tot gândindu-se la acest lucru, împăratul se şi ruga bunului Dumnezeu şi nici nu se oprea din ţesutul covoarelor. După două săptămâni, luminându-se de ziuă, împăratul se trezi şi auzi un scârţâit de uşă. La început se sperie, gândind că tâlharii au venit pentru a-l omorî, dar nu fu aşa. Cei doi oameni intrară, luară covoarele şi ieşiră repede pe uşă. Împăratul se apucă şi făcu covoare, câte două pe zi. Se ruga zi şi noapte, sperând câte-n lună şi stele, aducându-şi aminte de fata păstorului. Dacă nu ar fi învăţat ţesutul covoarelor, cugeta el uneori, de mult timp ar fi fost oale şi ulcele... După încă două săptămâni, tâlharii intrară şi luară cu ei covoarele, care acum erau de două ori mai multe. Împăratul nu mai prididea cu ţesutul, făcând acum câte cinci covoare pe zi. Tâlharii veniră după două săptămâni. Cei doi oameni o aduseră cu ei şi pe fata păstorului, care era nespus de bucuroasă, şi apoi ei îi cerură iertare împăratului. Cel mai în vârstă îi spuseră că l-au recunoscut pe împărat şi că ei, ştiind de dorinţa fiicei păstorului şi având acordul ei, au vrut să afle dacă au un împărat demn de a-i stăpâni. Ei au făcut acest lucru dându-se drept tâlhari şi punându-l la încercare. După ce-i povestiră cu de-amănuntul tot ce-au făcut, oamenii i-au mai cerut o dată iertare împăratului, spunându-i că el este cu adevărat demn de a se urca pe tron şi de a-i conduce. Bucuros, împăratul se căsători cu fiica păstorului şi locuiră împreună la palat timp de zece ani. După zece ani, nişte duşmani ai împăratului îl dădură jos de pe tronul împărătesc şi l-au dus împreună cu soţia lui într-o peşteră din munţi. Fostul împărat, nemaiputând să continue meşteşugul covoarelor din lipsă de materiale, se duse la un sculptor, vrând să înveţe arta şi tainele sculpturilor. În doi ani, el ajunse foarte priceput, dar se feri să ajungă renumit pentru a nu fi prins din nou. El tăia piatră din munte şi făcea nenumărate statuete pe care le împodobea cu pietrele preţioase din peşteri. Ajunse să facă şi sculpturi din sare pe care le vindea. Cu banii agonisiţi, el cumpără haine şi mâncare şi reuşi chiar să-şi clădească o căsuţă de toată frumuseţea. Apoi, el trăi cu soţia sa până la adânci bătrâneţi, fiind nespus de fericiţi şi având o mulţime de urmaşi care trăiau în pace.