Sărbătoarea Naşterii Domnului, la noi şi în lumea largă

Spre sfârşitul anului, toată lumea petrece! Chiar şi cei care nu sunt creştini se bucură de Crăciun, ca de o sărbătoare a darurilor şi a familiei. Cadouri, ghirlande de lumini, bucate alese, pom împodobit. Nouă, creştinilor, Crăciunul ne aminteşte de Cel care S-a născut din Fecioara Maria într-un staul sărac, ca să ne mântuiască. Tot ce facem în această zi trebuie să fie, pentru noi, semne ale bucuriei. Haideţi să vedem cam ce obiceiuri de Crăciun am moştenit din bătrâni şi cum sărbătoresc creştinii din întreaga lume Naşterea Domnului.

Între obiceiurile noastre şi cele ale altor popoare europene sunt multe asemănări, dar şi multe deosebiri. Ne apropie obiceiurile pe care le-am împrumutat de curând de la ei: pomul de Crăciun, Moş Crăciun cu sania trasă de reni, dar şi obiceiuri moştenite de la fostul Imperiu Roman şi dintr-o mentalitate comună şi mai veche...

Bătrânii noştri pregăteau cu grijă sărbătoarea Crăciunului. Îşi curăţau sufletele prin post şi spovedanie, apoi se împărtăşeau. Tăiau porcul de Ignat (20 decembrie) şi din el găteau bucatele pentru masa Crăciunului. Sărbătoarea începea în ajun, pe 24 decembrie, cu sfinţirea bucatelor de post care trebuie împărţite pentru pomenirea sufletelor morţilor.

În ajun, oamenii aşteaptă colindătorii. Prin sudul şi vestul ţării, vin mai întâi copiii, cu Moş Ajunul. Cântecele lor sunt pline de umor, dar pentru rugăciunile lor curate, gospodarii îi primesc cu drag şi îi lasă să scormonească în foc cu bâtele lor din lemn de alun şi să arunce seminţe de grâu şi porumb peste casă, pentru rodul recoltei viitoare. Oamenii îi numesc „piţărăi“. Îi răsplătesc cu colăcei, bani şi fructe. Prin alte părţi, copiii merg cu colindul sau cu steaua, făcută din lemn, cu hârtie colorată şi poze sau icoane reprezentând Naşterea Domnului.

Urmează apoi colindul cetelor de feciori, noaptea, vestind Naşterea Domnului din casă în casă. În schimbul urărilor, primesc colaci, mere, nuci, friptură, vin şi bani din care făceau, după colindat, o masă mare pentru tinerii satului. Alţi feciori poartă măşti şi merg, între Crăciun şi Anul Nou, cu turca, brezaia sau capra. Turca moare de Anul Nou…

Nu numai prin satele noastre umblă colindătorii!! Pentru că îngerii au cântat la Naşterea Domnului, deasupra ieslei, se colindă prin toată Europa. În Bulgaria se cântă koleda, în Anglia, Christmas carols, în Germania, Weichnachtslieder… În Anglia, colindătorii donează banii adunaţi unor organizaţii de caritate.

Începând cu secolul al XII-lea, slujba de Naşterea Domnului a fost însoţită, în ţările catolice, de „mistere“, un fel de scenete de teatru jucate după slujbă, prezentând Naşterea Domnului. La noi, tinerii au început să joace Vicleimul (reprezentaţii teatrale populare având ca subiect Naşterea lui Iisus şi încercarea lui Irod de a afla unde se află), abia după 1821...

În secolul al XV-lea, apar în ţările catolice reprezentări miniaturale ale scenei Naşterii Domnului, cu figurine de-o şchioapă, din lut, lemn sau porţelan, întâi în biserici, apoi şi în case. Şi astăzi catolicii le aranjează la loc de cinste, cu aproximativ patru săptămâni înainte de Crăciun. E un mod de a aminti că sfânta sărbătoare se apropie…

În Occident, multă vreme s-a ars în şemineu un trunchi de arbore fructifer, stropit cu vin şi împodobit cu panglici, să fie viile şi livezile roditoare. Când au dispărut căminele încăpătoare, obiceiul a dispărut şi butucul a fost înlocuit de o prăjitură în formă de buştean. Şi la noi se ardea câte un butuc în sobă, în timpul sărbătorii. Mai păstrează oare cineva obiceiul?

Rădăcini comune…

Vechile popoare indo-europene, din care ne tragem şi noi, şi-au imaginat anul ca pe o fiinţă care îmbătrâneşte, moare, apoi reînvie în prima zi a anului următor. La sfârşit de an, adică în prezent între Crăciun şi Anul Nou, morţii, buni sau răi, se întorc să petreacă cu viii. Celor paşnici li se dă de pomană, cei răi sunt alungaţi… Se aprindeau focuri, ca să alunge întunericul. Tinerii se mascau şi umblau din casă în casă, făcând un zgomot asurzitor, ca să sperie, chipurile, iarna şi duhurile necurate, care ameninţau soarele şi lumina.

În timpul saturnaliilor romane, sărbătorite între 17 şi 25 decembrie, cetăţenii romani îşi făceau cadouri, tăiau porcii şi pregăteau ospeţe îmbelşugate. Sărbătoarea romană a Soarelui învingător a devenit importantă începând cu domnia lui Aurelian (270-275). Dar creştinii au prăznuit în această zi Naşterea adevăratului Învingător al morţii, Domnul Iisus Hristos!

Pomi de Crăciun şi daruri multe…

Româncele au avut întotdeauna grijă să împartă săracilor pomeni în Ajun, pentru sufletele morţilor. În Occident, era obiceiul de a-i oferi o masă bogată primului sărac întâlnit în ziua de Crăciun.

În prima zi de Crăciun, după slujbă, românii îşi vizitează naşii, apoi părinţii. În locul colacilor de odinioară oferă cadouri. Pretutindeni se schimbă daruri, în amintirea darurilor de smirnă, aur şi tămâie ale celor trei magi...

Se crede că pomul de Crăciun a apărut în ţările germanice, făcând parte din decorul misterelor: atunci când era reprezentată facerea lumii, bradul simboliza arborele vieţii. Era împodobit cu mere, ca fructe ale pomului binelui şi răului, din care a muşcat Adam, şi cu turtiţe nedospite, reprezentând Trupul Domnului. Primele informaţii despre un brad împodobit de Crăciun datează din 1521: în Alsacia, se tăiau pe furiş brazi din pădure pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. Dar tradiţia pomului împodobit e mult mai veche, căci celţii şi vechii scandinavi considerau brazii cu ramuri mereu verzi simbol al nemuririi şi îi împodobeau pentru sărbătoarea solstiţiului de iarnă.

Cu încetul, obiceiul se răspândeşte dinspre ţările germanice în spaţiul latin, prin prinţi şi prinţese, prin soldaţi şi ţărani. Prinţese germane duc pomul de Crăciun la curtea ţarului rus şi la curtea regelui Franţei, dar obiceiul se generalizează în oraşe abia la începutul secolului al XX-lea şi ceva mai târziu în sate.

Bucate alese, din lume culese

La noi, importantă e şi masa Ajunului, nu numai masa Crăciunului! Gospodinele fac bucate gustoase de post, căci vor chema preotul să le sfinţească şi vor împărţi din ele pentru cei adormiţi. Se fac turte umplute cu nuci şi zahăr, numite „scutecele Domnului“, fasole bătută, sarmale de orez sau de păsat. Dar pe masa Crăciunului friptura de porc, caltaboşii şi cozonacii sunt cele mai importante.

În multe ţări occidentale, porcul a fost înlocuit de vreo 300 de ani de curcan, umplut cu castane, ciuperci, salvie, după zeci de reţete. Nu lipseşte prăjitura în formă de buştean, apărută în locul butucului ars, cu cremă de unt, vanilie şi praline, cafea, ciocolată şi lichior sau îngheţată. E obligatoriu să fie decorată cu ciuperci, o secure înfiptă sau spiriduşi!

În Spania, printre alte bunătăţi, se pregăteşte o prăjitură numită „touron“, un fel de nuga cu migdale şi miere. De, fiecare popor cu prăjitura lui!