Sfântul Mucenic Pantelimon, doctorul fără de arginţi

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai Bisericii noastre este Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, pe care îl vom prăznui în săptămâna ce urmează, pe 27 iulie.

Sfântul Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu şi era originar din cetatea Nicomidiei (provincie romană din Asia Mică). A venit pe lume în anul 284 şi la naştere a primit nume de păgân, Pantoleon, ceea ce înseamnă "cu totul ca un leu, voinic". Aceasta pentru că tatăl său, Eustoghie, senator la curtea împăratului, era păgân şi se închina la zei. Era un timp în care creştinii erau socotiţi duşmani ai statului şi erau persecutaţi şi ucişi. De aceea, mama lui, Evula, era creştină şi Îl iubea pe Hristos în taină. Ea îi vorbea fiului ei despre împlinirea sufletului şi despre tainele credinţei.

Medic la palat

Mama lui murind, tatăl a dat copilul la şcolile păgâne ale vremii. Terminând cu succes Şcoala de Medicină la Nicomidia, Pantoleon a fost încredinţat spre ucenicie medicului de renume Eufrosin. Ajungând în scurtă vreme la o cunoaştere desăvârşită a ştiinţei medicale, a fost remarcat chiar de împărat, care l-a luat ca medic particular la palat.

Întâlnirea cu Sfântul Ermolae

Pantoleon trecea în fiecare zi prin faţa casei în care era ascuns Sfântul Ermolae (26 iulie), preot la biserica din Nicomidia. Văzând în Pantoleon calităţi înalte ale sufletului, Sfântul Ermolae l-a invitat într-o zi să intre în casă. Şi astfel, l-a învăţat că numai Hristos, singurul doctor adevărat, a venit să ne mântuiască, fără leacuri şi fără a cere plată. În inima tânărului s-a aprins credinţa şi a început să îl viziteze regulat pe Sfântul Ermolae care îl ajuta să înţeleagă tainele credinţei în Hristos.

Primirea Botezului

Într-o zi, în timp ce se întorcea de la Eufrosin, Pantoleon găsi pe drum un copil mort în urma unei muşcături de năpârcă. Se gândi că venise momentul să probeze cele spuse de Ermolae şi chemă în ajutor numele lui Hristos. Copilul se ridică sănătos şi năpârca muri. Imediat, cu mare bucurie, a alergat la Sfântul Ermolae, dorind să primească Taina Sfântului Botez. A rămas pe lângă bătrânul şi înţeleptul preot, primind învăţătură de credinţă de la acesta.

După primirea Botezului, Sfântul Pantelimon a început a face mai multe vindecări, toate cu ajutorul Domnului. Păstrând pentru o vreme secretă convertirea lui, Sfântul era preocupat în mod deosebit să îl convingă pe tatăl său că închinarea la zei este zadarnică şi pentru aceasta îi punea mereu întrebări, astfel încât Eustoghie începu să se îndoiască de adevărul idolilor. Dar să vă spun care a fost momentul în care tatăl Sfântului Pantelimon a înţeles care este adevăratul şi singurul Dumnezeu.

Vindecarea orbului

Într-o zi a fost adus la Pantoleon un orb care cerea tămăduire şi zicea:

- Mă rog ţie, ai milă de mine, cel care nu văd lumina. Căci am fost la toţi doctorii din cetate şi nici un folos nu mi-au adus. Ba am mai cheltuit şi toată averea mea cu ei.

- Dacă ai fost la toţi doctorii şi nu ai avut nici un folos şi le-ai dat şi toată averea ta, dacă vei primi tămăduire de la mine şi vei vedea, ce-mi vei da mie?

- Cea mai de pe urmă rămăşiţă pe care o am, ţi-o voi da, a răspuns orbul.

- Darul vederii luminii ţi-l va da Tatăl luminii, Dumnezeu cel adevărat, prin mine, nevrednicul robul Său. Iar ceea ce zici că îmi vei da, să împarţi săracilor.

Auzind acestea, tatăl Sfântului i-a zis:

- Fiul meu, ce vorbe sunt acestea? Să nu te atingi de acesta ca să nu te faci şi tu de râs. Căci ce poţi face tu mai mult decât ce au făcut doctorii cei mai pricepuţi decât tine?

Sfântul a răspuns:

- Nici unul dintre acei doctori nu are doctoria pe care o am eu. Aşteaptă puţin, tată, şi vei vedea puterea acestei doctorii.

Apoi s-a atins cu degetele de ochii orbului, zicând:

- În numele Domnului meu Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută şi vezi!

Îndată, ochii orbului s-au deschis şi acesta a văzut. Din acel ceas, tatăl lui Pantoleon a crezut în Hristos şi, împreună cu orbul tămăduit, au cerut să fie botezaţi. După aceea, Eustoghie, mai trăind puţină vreme, s-a mutat la Domnul.

Primirea numelui de Pantelimon

Pantoleon, rămânând moştenitor al întregii averi părinteşti, îndată a dăruit libertate robilor, dându-le şi multe daruri, iar toată bogăţia a împărţit-o celor ce aveau trebuinţă.

Astfel, Pantoleon s-a arătat că este Pantelimon, adică "întru tot milostiv", pentru că nu lăsa pe nimeni să plece de la dânsul nemângâiat. Căci celor lipsiţi le dădea daruri, iar pe cei bolnavi îi tămăduia. Atunci, toţi din cetate au început să vină către el, căci tămăduia cu fapta şi nu lua plată de la nimeni. Şi ceilalţi medici din cetate au început să fie invidioşi şi l-au denunţat împăratului că este creştin.

Supus multor chinuri, nu şi­a pierdut credinţa în Hristos. Pe când îşi spunea ultima rugăciune, s-a auzit un glas de sus: "Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum împlinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon", aceasta însemnând "prea milostiv".

Iată, dragii mei, cum l-a încununat Dumnezeu pe Sfântul Pantelimon! Să ne rugăm şi noi acestui mare sfânt, nu doar pentru noi, ci mai ales pentru cei pe care îi ştim în suferinţă.