Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Patru vacanţe în anul şcolar 2017-2018
Ministerul Educaţiei Naționale (MEN) a hotărât structura anului şcolar viitor, astfel că, potrivit ordinului aprobat de ministrul educaţiei, Pavel Năstase, cursurile noului an şcolar 2017-2018 vor începe luni, 11 septembrie, însumând 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni).
Elevii vor avea patru vacanţe programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 - 14 ianuarie 2018), vacanţă intersemestrială (3 - 11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie - 10 aprilie 2018) şi vacanţa de vară (16 iunie - 9 septembrie 2018). Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie 2017.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.
Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 - 31 mai 2018, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfăşurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific, se precizează în documentul ministerului.
Potrivit MEN, nu se vor face cursuri în zilele libere prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil în învăţământ (recent semnat), iar în şcoli se vor marca, prin manifestări specifice, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei) şi 5 iunie (Ziua învăţătorului).
„În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură cele 167 de zile de cursuri prevăzute în ordin, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale organizate în sistemul naţional de învăţământ”, mai arată reprezentanții MEN.