Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Pelicule spaniole regizate de femei, proiectate în Bucureşti
O serie de pelicule spaniole regizate de femei vor fi proiectate până joi, la Sala „Elvira Popescu“ de la Institutul Francez din Capitală, sub titlul „Spaţiu Feminin. Femei-regizor“, conform Institutului Cervantes din Bucureşti. Programul este prezentat la Bucureşti cu sprijinul Festivalului Internaţional de Film de la Ciudad de Cuenca, Spania, fiind coordonat de Marta Belaustegui şi Susana Belaustegui, colaboratoare ale festivalului. Documentarul „Zahira: la que florece“ (2004, 90 de minute), de Nina Rosenblum, ce prezintă o victimă a atentatelor teroriste de la Madrid din 11 martie 2004, va fi prezentat astăzi, de la ora 19:00, în program urmând, mâine, de la aceeaşi oră, alte două documentare - „Ella es el matador“, de Gemma Cubero şi Celeste Carrasco, povestea a trei femei din lumea coridelor, şi „Alcanzando sueńos“ (2007, 57 de minute), ce prezintă filosofia microcreditului (sistemul de creditare inventat de Muhammad Yunus, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 2006), semnat de Beatriz Pérez Martín. Joi, de la ora 19:00, va fi proiectat filmul artistic „La buena nueva“ (2008), de Helena Taberna, ce prezintă un paroh nou numit, într-un sat socialist, în aceeaşi perioadă cu protestele din 1936. Acesta îşi pune în joc propria viaţă pentru a-i ajuta pe semenii săi.



.jpg)