În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Phare 2004 - „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate“, la sfârşit
▲ Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) organizează, în perioada 8-13 octombrie, la Poiana Braşov, conferinţa finală Phare 2004 - „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate“, în care vor fi prezentate pe larg rezultatele proiectului, atât în domeniul programului de formare, cât şi în cel al dezvoltării instituţionale ▲ Cele 27 de judeţe implicate în proiect îşi vor prezenta punctele-cheie ale strategiei educaţionale implementate la nivelul fiecărui judeţ şi rezultatele obţinute până în acest moment ▲
La acest eveniment vor participa ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, directorul general al Direcţiei Generale de Învăţământ Preuniversitar MECT, doamna Liliana Preoteasa, şeful Echipei de Tranziţie Phare din cadrul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, domnul Giorgio Ficarelli, şi coordonatorul de programe în cadrul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, doamna Simona Lupu. De asemenea, vor mai fi prezenţi experţi ai Unităţii de Implementare a Proiectelor Phare din cadrul MECT, experţi internaţionali din cadrul Asistenţei Tehnice Phare 2004, inspectori şcolari judeţeni, cadre didactice şi membri ONG. Cele 27 de judeţe implicate în proiect îşi vor prezenta punctele-cheie ale strategiei educaţionale implementate la nivelul fiecărui judeţ şi rezultatele obţinute până în acest moment. Se vor prezenta, de asemenea, rezultatele studiului de monitorizare a programului „A Doua Şansă“ şi rezultatele analizei nevoilor de formare a profesorilor de limba romani. Atelierele de lucru din cadrul conferinţei vor avea ca scop discutarea celor mai bune modalităţi de implementare a strategiilor educaţionale judeţene, ca şi probleme de management şi administraţie şcolară, probleme referitoare la formarea cadrelor didactice şi dezvoltarea curriculumului şi probleme legate de incluziunea comunitară şi educaţională. Conferinţa va prilejui şi lansarea proiectului următor, Schema de granturi Phare 2005 pentru şcolile care implementează principiile educaţiei incluzive. Proiectul Phare 2004 - „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate“, implementat de MECT în perioada 15 ianuarie 2006 - 15 noiembrie 2007, urmăreşte dezvoltarea capacităţilor instituţionale la nivel de ţară, judeţ şi comunitate şi formarea profesională a personalului din sistemul de învăţământ în vederea asigurării accesului la o educaţie de calitate pentru copiii şi tinerii proveniţi din grupuri dezavantajate (comunităţi sărace, cu nivel scăzut de educaţie, comunităţi în care se înregistrează cazuri de segregare pe criterii etnice sau sociale, copii cu nevoi speciale). Proiectul Phare 2004, ca parte a programului Phare multianual, continuă proiectele anterioare - Phare 2003 şi Phare 2001 -, toate axate pe aceeaşi problematică şi pregăteşte Schema de granturi Phare 2005. Concluzii favorabile pentru un proiect de amploare Printre rezultatele obţinute în cadrul acestui proiect se află pregătirea a 350 de formatori de cadre didactice care au parcurs module de formare şi au fost selectaţi pentru a desfăşura cursuri de formare în domeniul educaţiei incluzive, dezvoltării şi aplicării curriculumului la decizia şcolii, precum şi a aplicării curriculumului pentru învăţământul tip „A Doua Şansă“ şi pentru programele de educaţie remedială. Alte 1.520 de cadre didactice din şcolile-pilot au parcurs modulele programului de formare, dezvoltat în cadrul proiectului. De asemenea, s-a constituit şi dotat, în incinta Caselor Corpului Didactic, 17 centre locale pentru asigurarea accesului şi sprijinirea lucrului în reţea a studenţilor înscrişi la învăţământul universitar cu frecvenţă redusă, secţia institutori. Au fost identificaţi 231 de mediatori şcolari în comunităţile-ţintă, iar aceştia au fost înscrişi în programul de formare specific. Au fost elaborate 8 ghiduri educaţionale, reeditate 8 ghiduri elaborate în Phare 2003 şi a fost creată o nouă serie de materiale de promovare a programelor tip „A Doua Şansă“, a cooperării comunitare şi a altor componente importante din cadrul proiectului. De asemenea, au fost analizate nevoile de formare iniţială a profesorilor de limba romani şi la monitorizarea programului „A Doua Şansă“. Au fost realizate studii de monitorizare privind sustenabilitatea proiectelor Phare 2001 şi Phare 2003 şi s-a dezvoltat Baza Naţională de Date a Educaţiei pentru monitorizarea accesului la educaţie.