Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Posturile din universităţi pot fi ocupate şi de cetăţeni străini
Posturile didactice din învăţământul superior pot fi ocupate şi de cetăţeni din alte state, conform Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi, 25 iunie, o Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Documentul aduce prevederi noi în ceea ce priveşte ocuparea posturilor didactice din învăţământul superior. Prin modificările făcute, posturile didactice din învăţământul superior pot să fie ocupate „numai de cetăţeni români, de cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene, precum şi ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European“. Aceste posturi mai pot fi ocupate cu contract de muncă pe o perioadă determinată şi de cetăţeni din state terţe, în calitate de personal didactic asociat. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a propus această modificare pentru a respecta normele comunitare în vigoare, în contextul liberei circulaţii a persoanelor în cadrul Comunităţii Europene. Prin aprobarea acestui document a fost creat cadrul legal care să asigure posibilitatea exercitării în România a profesiei de cadru didactic şi de către cetăţeni din alte state membre ale Uniunii Europene, precum şi ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European.



.jpg)