Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
Prima expoziţie din Europa ce poate fi vizitată pe telefonul mobil
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a anunţat, vineri, la MAE, inaugurarea primei expoziţii din Europa care poate fi vizitată pe telefonul mobil, intitulată „De la primele scrieri la multimedia. O scurtă istorie a evoluţiei comunicării ... şi mai mult“. Expoziţia cuprinde 300 de obiecte din peste 12.000 de ani de istorie umană, obiecte provenite de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Române din Deva, Muzeul Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Istorie din Sighişoara şi Muzeul Unirii din Alba Iulia. Expoziţia va fi inaugurată săptămâna aceasta, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Române din Deva, aceasta urmând să fie mutată, pe rând, la celelalte muzee care participă la acest proiect, conform Mediafax. Teodor Baconschi a remarcat că s-a reuşit, cu acest prilej, să se pună în funcţiune un parteneriat cel puţin insolit între MAE, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi Institul multimedia româno-elveţian, care a avut ca rezultat o expoziţie ce va fi promovată pe internet, pe site-ul MAE şi prin misiunile diplomatice. România va putea exporte din punct de vedere cultural, în mediul virtual, aproape întreg patrimoniul României, a remarcat ministrul care consideră că obiectele proiectate în mediul virtual vor atrage turşti reali în ţară. „Oriunde s-ar afla, la Londra, la New York sau la Sidney, oricine va putea să viziteze întreaga expoziţie pe site-ul www.multimediahistory.org.



.jpg)