Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Program naţional pentru „Internet mai sigur pentru copii“
▲ „Internet mai sigur pentru copii“ este sloganul sub care a fost lansat la Bucureşti programul naţional „Sigur.Info“, menit să marcheze în România Ziua Siguranţei pe internet, un eveniment anual în cadrul căruia sunt organizate, în peste 60 de ţări din întreaga lume, manifestări referitoare la conştientizarea privind navigarea pe internet în siguranţă ▲
Utilizarea excesivă a calculatorului, exploatarea fizică şi psihică a copiilor prin intermediul internetului, expunerea copiilor la materiale ilegale şi dăunătoare sunt câteva dintre problemele asupra cărora programul naţional „Sigur.Info“, organizat de Salvaţi Copiii, în parteneriat cu Positive Media şi Centrul FOCUS - Centrul român pentru copii dispăruţi şi exploataţi sexual, încearcă să atragă atenţia. „E un proiect foarte important, care depinde de implicarea reală a tuturor. Internetul oferă o bibliotecă de documente, filme, materiale cu un potenţial educaţional nemaiîntâlnit până acum. Sigur că aceste avantaje trebuie evidenţiate, dar există şi nişte riscuri care afectează în mod profund dezvoltarea fizică, psihică şi educaţională a copiilor“, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România, conform Agerpres. În 2008, erau înregistraţi în România 12 milioane de utilizatori de internet, dintre care 5 milioane au o conexiune proprie permanentă la internet. Astfel, România se plasează pe locul 10 în Europa. Gradul de cunoaştere a riscurilor rămâne însă scăzut, iar dezbaterile cu copiii, părinţii şi cadrele didactice au fost foarte limitate. „Când am văzut că a ajuns această cutie (n.r. - calculatorul) în casele oamenilor, ne-am bucurat, însă, n-am ştiut ce Cutie a Pandorei am desfăcut. Înainte de anii â90, singura grijă a părinţilor era să le lase copiilor cheia de gât, acum s-a rezolvat acest lucru, pentru că îi lasă în faţa calculatorului“, a declarat Marius Fecioru, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. „A-i lăsa pe copii în faţa calculatorului şi televizorului a început să devină o practică“ „Internetul este un instrument de cunoaştere formidabil şi asta schimbă lumea, schimbă şcoala, pe de altă parte el poate duce la pericole. Eu cred că cel mai important lucru pentru a înlătura aceste pericole este să prevenim şi să informăm. A-i lăsa pe copii în faţa calculatorului şi televizorului a început să devină o practică“, a precizat Liliana Preoteasa, director general în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Ea a amintit şi de programul iniţiat în anii 2001-2002, al cărui scop era introducerea calculatoarelor în şcoli, dotarea modernă a instituţiilor de învăţământ, pentru o predare modernă şi interesantă. Liliana Preoteasa este de părere că trebuie să li se atragă atenţia cadrelor didactice cu privire la dificultăţile în combaterea utilizării inadecvate a calculatorului. Potrivit unui studiu on-line realizat în 2007 de Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet, copiii încep să folosească internetul la 8-10 ani şi vârsta este în scădere. Acelaşi studiu sesizează faptul că 30% din părinţi stabilesc restricţii pentru copiii lor în accesarea internetului, 35% nu stabilesc nici un fel de restricţii, iar 35% nu cunosc metode de restricţionare a accesului copiilor la internet. Relevant este faptul că 85% din copii se angajează în conversaţii on-line cu necunoscuţi.