acasă ce-o să-I spui lui Dumnezeu când Îl întâlnești? că ai iubit banii și casa, și mașina, și vacanțele în Argentina? sau că ai fost cineva care-și concedia angajații, la primele probleme
Programul „START“ pentru studenţi
Programul START, în care mari companii din Bucureşti vor oferi studenţilor şansa efectuării unui stagiu practic în structurile organizaţionale, a fost lansat la sediul Guvernului, în prezenţa prim-ministrului, Călin Popescu-Tăriceanu, a reprezentanţilor rectorilor, studenţilor şi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. Programul naţional de stagii practice va oferi studenţilor din anii 3 şi 4, precum şi masteranzilor din România, şansa de a experimenta, timp de trei luni, pe perioada vacanţei de vară, lucrul într-o companie pentru a se putea orienta mai bine, după absolvire, în domeniul lor de competenţă.



.jpg)