Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Radu Beligan, în turneu cu „Egoistul“
Actorul Radu Beligan, în vârstă de 91 de ani, va prezenta spectacolul „Egoistul“, pe care artistul l-a regizat şi în care joacă alături de actori precum Mihai Fotino, Marin Moraru, Medeea Marinescu şi Lamia Beligan, fiica sa, în cele mai importante oraşe din ţară, într-un turneu desfăşurat în perioada 15 martie-10 mai, conform Agerpres. Turneul va începe la Sala Sindicatelor din Constanţa (15 martie) şi va continua la Cluj-Napoca (12 aprilie, Teatrul Naţional), Iaşi (26 aprilie, Casa de Cultură a Studenţilor) şi Timişoara (10 mai, Opera Naţională). „După mai bine de 70 de ani în care a scris istoria teatrului românesc cu peniţa sa înmuiată în dragoste şi pasiune, performanţa unui turneu naţional la o vârstă atât de înaintată ar putea atrage atenţia chiar şi reprezentanţilor Guiness Book“, spun organizatorii turneului.



.jpg)