Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Dej24.ro scrie despre ediția a 7-a a concertului „Colind din suflet de copil” desfășurat în incinta Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, de pe strada Gutinului, și organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej. Au participat elevi de la mai multe școli din Dej, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.
- Obiectiv - Vocea Brăilei semnalează că „sute de necăjiţi trăiesc din mila Bisericii”: de câţiva ani, 500 de sărmani îşi potolesc foamea la cantinele sociale ale bisericilor din municipiul Brăila. Numai la Catedrala „Naşterea Domnului”, din Bariera Călăraşilor, vin zilnic 200 de copii, tineri şi bătrâni. „Biserica le oferă acestor oameni o şansă, pentru a-şi duce viaţa mai departe”, a spus părintele Costel Vatră, fondatorul cantinei de la catedrală. Între acești sărmani se regăsesc oameni ai străzii, foşti deţinuţi. „Pe aceşti oameni dispreţuiţi şi murdari - care sunt, totuşi, creaţia lui Dumnezeu! - i-au adunat preoţii brăileni de pe străzi şi i-au pus la masă, precum a spus, odinioară, Mântuitorul, în pilda Fiului risipitor”, scrie publicația. Cantina socială de la catedrală a luat fiinţă în anul 1999, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi a părintelui paroh Costel Vatră.
- Din Libertatea aflăm că Mihăiță Neșu, fotbalistul care s-a accidentat grav acum 8 ani și a rămas paralizat, este un om credincios, vindecându-se prin ajutorul dat oamenilor și copiilor cu probleme medicale asemănătoare lui. Orădeanul vrea chiar să ridice în orașul natal un uriaș complex de recuperare. Neșu a reușit să depășească prin credință teribilul accident din 2011, în urma căruia și-a fracturat coloana. „Sunt cel mai împlinit acum”, a mărturisit el. Faptele bune l-au ajutat să treacă peste evenimentele nefericite din viața sa, de la pierderea părinților la faptul că soția sa l-a părăsit. La biserică a întâlnit foarte multe persoane care-i susțin acțiunile: „Mulți oameni vor să ajute alți oameni, iar acest lucru mă împlinește. Vin la mine oameni care de-abia au ce pune pe masă sau au o situație materială ce nu le-ar permite să dea bani: «Uite, maică, ia de aici o sută de lei să ajuți oamenii, copiii!», îmi zic. Vrem să ajutăm copiii cu probleme, ca să le alinăm durerile, să-i ținem pe calea cea bună, să le dăm încredere și dorință de viață, ca să întoarcă tot binele primit”.