Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Ziarul Unirea publică un documentar despre biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” de la Geogel, comuna Ponor, „un superb locaș de cult cu care județul Alba se poate mândri”. Situat „la aproximativ 60 km de Alba Iulia, după un drum destul de întortocheat, îngust și pietros” se află „una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din Transilvania”, ce datează de mai bine de trei secole. „Biserica de lemn a fost edificată în 1751, an consemnat pe ancadramentul ușii de la intrarea de sud, spre naos”. Ziarul relatează în detaliu istoria bisericii și precizează că locașul de cult face parte dintr-un proiect de restaurare, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și cu o valoare totală de peste 3 milioane de lei.
- B1.ro relatează despre sutele de credincioși care s-au adunat în Capitală pentru a-l prăznui pe Sfântul Antonie, la Biserica „Sfântul Antonie” Curtea Veche, unde încă de dimineață coada se întindea până dincolo de porți. Site-ul amintește că Sfântul Antonie este considerat părintele călugărilor, pentru că și-a petrecut toată viața în singurătate și a îndrumat un număr impresionant de ucenici: „Antonie cel Mare s-a născut în 251 în localitatea Krome, din Egipt. La 20 de ani își pierde ambii părinți și se îndreaptă spre biserică. (...) Cel mai mult timp l-a petrecut într-o fortăreață părăsită la marginea deșertului, în locul numit Pispir (...) În anul 312 se instalează în deșertul adânc, pe muntele Kolzim, de la malul Mării Roșii, unde se găsește azi mănăstirea ce-i poartă numele. Aici trăiește până la moartea sa în 356 împreună cu doi ucenici”.
- Și la Dunărea de Jos a fost sărbătorit Sfântul Antonie cel Mare, scrie Adevărul de Galați, într-o micuţă biserică, alături de copiii sărmani. Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, iar oaspeţii de seamă ai preoţilor au fost copiii aflaţi în grija Centrului de zi „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”. Chiriarhul Dunării de Jos a împărtăşit cu Sfintele Taine un grup de copii ai Şcolii Gimnaziale Nr. 3 „Ion Luca Caragiale”, instituţie aflată pe teritoriul canonic al parohiei. Copiii asistaţi în cadrul Centrului de zi pentru copii defavorizaţi „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”, din cadrul parohiei, îşi fac zilnic temele după programul şcolar, se joacă, participă la diferite activităţi şi primesc masa de prânz, toate cheltuielile fiind acoperite de Biserică.