Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Adevărul anunță că şi în 2020 va continua campania de donare de sânge susţinută de preoţii din Arhiepiscopia Dunării de Jos. Anul trecut au fost donate de către preoţi şi enoriaşi din judeţele Galaţi şi Brăila, în cadrul campaniei organizate de Arhiepiscopie, peste 3.000 de doze de sânge, adică peste 1.350 de litri. Arhiepiscopia, în cooperare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi și cu sprijinul Protoieriei Tecuci, a reuşit să mobilizeze pentru donarea de sânge 80 de persoane din municipiul Tecuci, care s-au deplasat în acest scop la Galaţi, printre ei numărându-se atât slujitori şi credincioşi din parohiile Protoieriei Tecuci, cât şi tineri voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci.
- Antena 1 relatează că un preot din Constanța, Claudiu Banu, şi-a făcut o misiune din salvarea femeilor abuzate şi a copiilor abandonaţi. El a reuşit să strângă până acum nu mai puţin de 300.000 de euro, sumă cu care a început să construiască, pe un teren donat, locuinţe pentru cei care nu mai au un loc pe care să-l numească „acasă”. Ideea adăpostului pe care îl construieşte în Techirghiol i-a venit după un vis avut în urmă cu 5 ani. La scurt timp, un prieten i-a oferit un teren și apoi a donat primii bani. Alţi oameni de afaceri și simpli enoriaşi au adunat suma din care a fost ridicat adăpostul și care va deveni în curând funcțional. Numai anul trecut, în Constanţa, 195 de copii au fost părăsiţi după naştere și 200 de femei au cerut ordin de restricţie, după ce au fost agresate de parteneri.
- BIT TV anunță programul Zilelor „Mitropolit Visarion Puiu”, ediția a XXIV-a. Se împlinesc 141 de ani de la nașterea acestuia și, la fel ca în fiecare an, cu această ocazie sunt programate o serie de manifestări cultural-religioase în mai multe locuri, printre care și Pașcani. Astăzi se va vizita casa în care s-a născut mitropolitul, iar la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” va avea loc o întâlnire cu profesorii și elevii, în cadrul unui program cultural-religios. Tot la Pașcani, joi, 27 februarie, la Biserica „Sfinții Voievozi”, de la ora 14:00, va avea loc o slujbă de pomenire, urmând ca de la ora 15:00, la Protopopiatul Pașcani, în sala care îi poartă numele, să aibă loc o conferință și o lansare de carte. Tot acolo, va fi susținut spectacolul „O prietenie ca o melodie”. Manifestări cultural-religioase dedicate mitropolitului vor avea loc, în perioada 24-27 februarie, și la Roman, Mănăstirea Neamţ şi Bălți (Republica Moldova).