Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Știri pe surse semnalează că la 4 martie 1990, prima duminică din Postul Mare, arhimandritul Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al României, era hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. „Azi se împlinesc 30 de ani de arhierie pentru omul care a intrat în istoria Bisericii Ortodoxe Române, dar, fără pic de tăgadă, și în Istoria Românilor, prin cel mai mare proiect realizat - Catedrala Mântuirii Neamului. Preafericirea Sa devenea pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titulatura de Lugojanul. A slujit în această demnitate doar trei luni, fiind ales în data de 7 iunie Mitropolit al Moldovei și Bucovinei“. Site-ul rememorează biografia și evoluția Părintelui Patriarh.
- Libertatea, la fel ca restul presei, a marcat cei 43 de ani trecuți de la cutremurul din 4 martie 1977. Capitala a pierdut atunci o parte din clădirile-simbol, unele afectate deja de seismul din 1940. Pentru că fuseseră consolidate superficial, nu au mai rezistat la următorul seism mare, care a lăsat în urmă 1.578 de morți și 11.321 de răniți. Și Biserica Enei a avut de suferit. Nu a fost afectată de cutremur, dar în timpul demolării clădirii vecine, brațul unei macarale i-a lovit din greșeală turla-clopotniță. Ulterior, o parte din resturile blocului s-au prăbușit peste biserică, iar în cele din urmă a fost demolată.
- Monitorul de Suceava semnalează că, la Fălticeni, au avut loc manifestări dedicate împlinirii a 117 ani de la nașterea lui Ion Irimescu. La Biserica „Sfinții Voievozi” din Oprișeni, un sobor de preoți, împreună cu preotul protopop Adrian Dulgheriu, a oficiat slujba de pomenire a maestrului Ion Irimescu și a soției sale, Eugenia. La momentul comemorativ au participat oameni de cultură și oficialități locale, dar și monahia dr. Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț, care a dat răspunsurile la strană din slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în biserica pictată de maestrul Ion Irimescu.
- Același cotidian scrie că, în organizarea parohiilor din Suceava, „Sfânta Înviere” și „Sfântul Simion”, s-a desfăşurat Cupa primăverii la şah, cu participarea a 35 de copii din județul Suceava, în sala Așezământului social-cultural al Bisericii „Sfânta Înviere”. Părintele paroh Dumitru Irimia a precizat că „biserica se implică în activități complementare, precum șahul, pentru formarea caracterelor. Șahul e recunoscut ca sport al minții pentru că luminează și deschide orizonturi pentru formarea unor caractere frumoase și sănătoase, cu atât mai mult la cei care Îl mărturisesc pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, izvorul înțelepciunii”.