Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Aleşd Online scrie despre dubla sărbătoare din Biserica „Nașterea Sfântului Ioan” din Aleșd. Aici, „Duminica Ortodoxiei este prăznuită cu multă smerenie de sute de credincioși purtători de icoane, sfințite în prealabil de preotul paroh Ovidiu Bocșan, care participă, cu acest prilej, la procesiunea desfășurată în jurul bisericii. După încheierea ceremoniei dedicate Duminicii Ortodoxiei, biserica a devenit un cadru festiv în care un grup de elevi, cu inimi pure și neprihănite, au adus prin cântece și poezii, prinosul lor de recunoștință mamelor. Omagiind femeia și mama creștină, părintele paroh Ovidiu Bocșan, în cuvântul său emoționant și plin de învățătură, a divinizat, femeia pentru rolul său în viața cotidiană și în perpetuarea vieții pe pământ”. În final, tuturor femeilor din biserică li s-au oferit flori și toți credincioșii au primit mucenici.
- Tribuna anunță că Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Sibiu a deschis un atelier de croitorie pentru tinerii din parohie, sub numele „Acul buclucaş”. Inițiativa urmărește să dezvolte deprinderi de viaţă independentă tinerilor, dar şi abilităţi manuale, artistice ori sociale. Inaugurarea a debutat cu o slujbă de binecuvântare a spaţiului aflat la demisolul bisericii. Apoi, pr. protopop Ioan Coşa a luat cuvântul, rostind mesajul de binecuvântare transmis de IPS Mitropolit Laurenţiu şi i-a felicitat pe cei care au iniţiat și au pus la punct proiectul.
- Știri pe surse semnalează că turla principală a Catedralei Naţionale a fost acoperită în proporţie de 98%. Contactat de basilica.ro, inginerul Vlad Florin Popescu a transmis stadiul actual al lucrărilor pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului. Inginerul a explicat că pe parcursul perioadei reci s-a lucrat mai mult la interiorul locaşului de cult. „S-a lucrat la finalizarea mozaicului de pe conca absidei Altarului (90%) şi la aplicarea tencuielii pe peretele Altarului, veşmântarului şi spaţiilor adiacente Altarului”. Dacă vremea va permite, a mai spus inginerul, „vom demara lucrările în forţă la exterior (...). Vom continua cu placările de piatră la coloanele turlelor, turlele mici adiacente clopotniţei, turla clopotniţă şi turla de pe mijloc de pe latura de sud”. Echipa intenţionează ca, în perioada următoare, să înceapă placarea cu piatră şi la turla mică dinspre Altar (sud) şi să continue aplicarea tencuielii la turla principală.