Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Libertatea, Agerpres, Digi24 anunță că Biserica Ortodoxă Română a decis: slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite fără credincioşi, la miezul nopţii urmând să aprindem lumânarea de la candela din casă, să cântăm „Hristos a înviat!” şi să ne rugăm ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei, a afirmat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. „Fireşte că această modalitate de «participare virtuală» la slujbe, mai ales într-o perioadă atât de densă spiritual cum este cea prepascală, nu este una care să poată suplini cu adevărat reala participare, dar, în contextul trist şi nefiresc prin care trecem acum împreună, este o posibilitate de a rămâne sufleteşte aproape de viaţa liturgică a Bisericii”, a declarat Vasile Bănescu.
- Știri pe surse semnalează că la Mănăstirea Hadâmbu s-a scos în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Monahii au purtat icoana și moaștele din tezaurul mănăstirii de la biserica veche „Nașterea Maicii Domnului” la biserica nouă „Acoperământul Maicii Domnului” și în jurul acestora. Icoana este cinstită de pelerini din țară și străinătate, puterea ei vindecătoare fiind mărturisită de mulți oameni care au primit răspuns bun la rugăciunile aduse în fața ei.
- BitTv relatează că preotul Costel Olariu de la Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani a anunțat că, în noaptea Învierii, credincioşii vor primi acasă câte o lumânare cu Sfânta Lumină de la Ierusalim şi un pacheţel cu anaforă, distribuite de un grup de voluntari, care au împărţit şi cele 10.000 de măşti de protecţie oferite de biserică. Preotul a precizat că în acest an va fi folosită aceeaşi lumină de la Mormântul Sfânt, adusă anul trecut şi păstrată nestinsă până acum.
- Monitorul de Suceava informează că, în satul Știrbăț, comuna Udești, credincioșii vor primi de la Parohia „Sfântul Nicolae”, după miezul nopții, candele aprinse de la cea din Sfântul Altar. Parohul Dan Leonte Șalvari a anunțat enoriașii că în noaptea de Înviere, la ora 24:00, „vom aprinde de la candela din Sfântul Altar 150 de candele, care vor fi înmânate celor șase voluntari ai parohiei. Aceștia, cu trei mașini, vor merge la fiecare credincios din parohia noastră”. Pe lângă candela aprinsă, credincioșii din Știrbăț vor primi și o caserolă cu anaforă de Paști, un cozonac și ouă de ciocolată, sfințite în prealabil.