Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Hot News a stat de vorbă cu patru preoţi despre felul în care va fi celebrată sărbătoarea de Paști, între care pr. Constantin Necula, de la Catedrala Mitropolitană Sibiu. Acesta din urmă a declarat: „Oficierea slujbelor fără credincioși nu este clar o normalitate, ci un act de ascultare față de stat și sper ca acest lucru să fie înțeles și de cei care au comentat împotriva liniștii și culturii ascultării din Biserică. Sper ca, atunci când revenim la normalitate, lucrul acesta să nu fie uitat, ci socotit ca un răspuns de criză la o situație de criză (...) Un credincios autentic știe că atunci când nu ești la biserică îți sporești virtuțile necesare să stai în biserică. Va continua rugăciunea, va continua o viață de familie echilibrată, se va ruga și mai mult.”
- Știri pe surse semnalează inițiativa a 63 de psalți ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu arhidiaconul Mihail Bucă, conducătorul Grupului psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, care, într-o înregistrare video, cântă troparul „Osana întru cei de sus”. Anterior, 100 de psalți și-au unit vocile și au interpretat, din izolarea impusă, frumoasa cântare-rugăciune „Apărătoare Doamnă”, postată în mediul online pentru ca toți credincioșii să se poată bucura. Site-ul amintește că, pentru prima dată în istoria sa, Biserica nu-și poate primi credincioșii la cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
- Deschide.md scrie că, în Republica Moldova, unii creștini vor putea sfinți bucatele la biserică, cu condiția să poarte măști și mănuși. Sfânta Liturghie pascală va avea loc doar cu participarea slujitorilor și a personalului bisericesc care ajută la oficierea serviciilor divine, iar în cazul comunităților monahale, doar cu participarea obștii mănăstirești. Credincioşii mireni sunt îndemnați să înalțe rugăciuni de acasă, având posibilitatea să urmărească slujba la posturile TV și radio. Parohiile pot transmite Sfânta Liturghie și în mediul virtual, pe site-ul propriu. Dacă localitatea este compactă și numără câteva zeci de familii, slujitorii se pot deplasa pe la fiecare gospodărie. Altă modalitate ar fi binecuvântarea în curtea bisericii, respectându-se toate normele de rigoare (să se intre câte trei persoane, să fie respectată distanța socială, fiecare creștin să poarte mască de protecție și mănuși).