Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Agerpres consemnează că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit la praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, după Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, că acest sfânt, „aşa cum a biruit demonii care lucrau prin persecutorii împăraţi păgâni şi a biruit toate ispitele şi suferinţele, tot aşa ne ajută şi pe noi astăzi să trecem prin marea încercare a pandemiei, care aduce multă întristare şi multă tulburare lumii întregi. (...) Să-l rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, să ne dăruiască sănătate şi mult ajutor de la Dumnezeu ca să trecem prin această încercare”.
- Ziua News și Agerpres semnalează că Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, i-a mulţumit Papei Francisc pentru donaţia făcută Spitalului din Suceava, ce a constat din cinci ventilatoare pulmonare, 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2, 5.000 de măşti sanitare, oferită în contextul în care sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este una foarte importantă pentru Papa Francisc, care a primit la botez şi numele de Jorge (Gheorghe), a precizat Basilica.
- Unimedia publică un amplu documentar, cu imagini video, despre Biserica Sfântului Mormânt, construită pe locul în care Iisus Hristos a fost răstignit şi îngropat. „Alţii o numesc Biserica Învierii, pentru că aici a înviat Domnul. Biserica are o importanţă deosebită pentru creştinii ortodocşi, dar şi pentru alte confesiuni creştine, care vin aici să se închine şi să aducă slavă lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut El pentru noi. Biserica Sfântului Mormânt a cunoscut de-a lungul timpului mai multe distrugeri şi reconstruiri datorate succesiunii stăpânitorilor politici ai Ierusalimului”.
- NapocaNews.ro relatează că, pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale pentru ușurarea suferințelor fraților noștri, Arhiepiscopia Clujului a scos în procesiune, vineri, 24 aprilie, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Icoana a fost purtată în procesiune într-o mașină, în spațiul deschis din spate, în municipiile Cluj-Napoca şi Bistriţa, mergând fără oprire în zona spitalelor și a principalelor biserici.